Mâna omului mort

Capitolul LI

Capitolul LI

Nu exista nici un truc magic. Nici un semnal criptic. Doar iluzie, o decepţie coregrafiată perfect.

Împingându-şi ochelarii negri de fiţe mai sus pe nas, Lukas şi-a îndreptat atenţia spre al şaselea rând, direct în spatele ringului, unde i-a văzut pe Reese şi Vladimir, cu un bărbat într-un frac făcut la comandă, negru între ei. Bărbatul cu părul negru şi scurt, care îşi acoperea partea laterală a chipului, merita toţi banii pe care Reese i-a cheltuit ca el să fie dublura lui. De unde stătea Lukas, Domnul Frac putea să fie cu uşurinţă confundat cu Vikingul.

Splendid.

El ar fi fost şi mai mulţumit dacă nu ar fi observat-o pe Rose oferindu-i o privire plină de jind Domnului Frac când a intrat în Arenă cu Austin, Jacqueline şi Alix Toucy.

„Întoarce-te o dată, la dracu'! Eu sunt chiar aici!"

Ea ar fi trebuit să ştie mai bine decât să privească pe altcineva în acel mod.

A inhalat adânc înainte să îşi coboare capul şi să îşi fixeze privirea cu patru rânduri mai jos, unde Austin s-a aşezat lângă cei doi Toucy. Lukas nu s-a putut opri din a zâmbi batjocoritor când l-a spionat pe Austin întorcându-şi capul în direcţia lui Reese şi a lui Vladimir.

Idiotul nu avea nici o idee că bărbatul pe care voia să îl spioneze, îl spiona de când intrase.

Lukas s-a rezemat de scaunul lui şi şi-a fixat ochii înapoi pe ring. El poate că era incognito în acel moment, dar asta nu însemna că putea să arunce prudenţa pe fereastră. Dacă voia să devină o parte din mulţime, atunci trebuia să se comporte ca atare.

Punându-şi cotul pe cotiere, şi-a proptit bărbia şi a oftat.

El nu era un fan al sporturilor. Şi mai ales ale celor de luptă. Lukas întotdeauna a crezut că era ceva foarte deranjant cu „arta" boxului. Unul la mână, el nu îl considera ca fiind o artă. Şi-a reamintit un citat din cartea lui Wayne Kelly, „Irish", care se potrivea la perfecţie cu cum vedea el boxul.

„Boxeri, ca şi prostituatele, sunt în afacerea de a-şi distruge trupurile pentru plăcerea străinilor."

„Mulţumesc foarte mult, Wayne Kelly."

A spune că el nu era entuziasmat să vadă doi bărbaţi, care nu aveau nici o dispută unul cu celălalt, intrând în ring şi începând să se lovească reciproc, ar fi o minimalizare colosală. El deja era plictisit de când prima lovitură a fost aruncată. Dar lupta era o necesitate. Era doar un preludiu.

Piciorul îi bătea nerăbdător de podea, în timp ce şi-a rearanjat ochelarii. Era un efort conştient să stea nemişcat şi să privească, mai ales când el ştia că adevăratul meci avea loc în afara ringului. A numărat în gând, înainte să îşi fixeze privirea pe ea, cât de subtil a putut. Dacă boxul era o luptă pentru premiu, el avea o vedere clară a premiului său.

„Ridică-ţi privirea, Rose," s-a gândit, dorindu-şi să fi fost doi telepaţi.

Stând ca o păpuşă ţeapănă lângă îmbrăcatul elegant diavol era îngerul său. Ea era absolut magnifică în rochia ei neagră sexy. Nu se putea opri din a se încrunta. Şi-a făcut o notă mentală să o împiedice din a purta ceva atât de provocativ. Ea îşi lăsase părul să îi cadă pe umeri, gâdilându-i pielea spatelui. Degetele i-au tremurat, dorindu-şi să îi dea părul lung, ciocolatiu deoparte ca să lase sărutări pe gâtul ei.

El s-a mişcat subtil, scrâşnindu-şi dinţii, în timp ce a înghiţit cu greutate. „La dracu', Halstein! Mai uşor cu nivelul de ciudat."

Clopoţelul a sunat pentru a treia oară, dând startul celei de-a treia runde.