Mâna omului mort

Capitolul LIV - partea a doua

Capitolul LIV

***

Epifania a venit cu genul de teroare care ameninţase să îl paralizeze. În retrospectivă, era prea evident.

Realizarea a venit după ce Mike a raportat că ambulanţa a fost văzut în intersecţia dintre Freemont şi Charleston. Wyatt a fost găsit legat, cu un căluş şi inconştient în scaunul şoferului cu Webster încă drogat în spate. Rose şi asasinul, care se dăduse drept asistentă, dispăruseră.

Iniţial, Lukas s-a gândit că Charles avea să o ducă la Nord - hotelul de bază al lui Lukas. Dar chiar şi un narcisist ca Austin de LaBassiese ştia că Nordul era o fortăreaţă inatacabilă. Ceea ce îi lăsa pe Austin şi Charles cu doar două opţiuni viabile: Luxor şi Regent. Dar cu securitatea sporită în ambele hoteluri şi numărul mare de ocupanţi din camere făceau ca şi acestea să iasă din discuţie.

Lukas ştia că Charles avea să termine slujba undeva izolat, dar accesibil. Încă îşi storcea creierii, în timp ce conducea ca un demon din Iad când şi-a dat seama. Austin nu avea să aleagă hotelurile. Acestea erau doar un simplu răgaz tranzitoriu. Austin avea să aleagă singurul loc care ieşea în evidenţă printre proprietăţile lui. Ce putea să fie mai perfect decât casa pe care el a rugat-o pe Rose să o transforme într-un cămin.

Maşina a scos un sunet ascuţit când el a apăsat pe frână, parcând pe strada din faţa vilei lui - a lor - din Spring Valley. A văzut Jaguarul singuratic stând în parcarea vilei. Vehiculul sclipitor al lui Charles Pickney.

Era aproape două dimineaţa. Unul dintre avantajele de a trăi într-o comunitate de lux era intimitatea. Casele cavernoase erau considerate spaţioase. Iar când îşi închideau uşile, tot ceea ce se întâmpla înăuntru, rămânea înăuntru.

A aruncat o privire la vila în care crescuse. Obişnuia să fie o privelişte binevenită. Dar în acel moment părea întunecată, de rău augur. O lumină slabă de la dormitorul de sus i-a făcut cu ochiul. Nu era sigur, însă era dispus să parieze că lumina pe care o vedea venea de la o lampă dinăuntrul dormitorului lor.

A urcat pe treptele de piatră spre veranda tenebroasă, sperând că femeia lor de serviciu nu se afla în casă ca să asiste la carnagiul ce era pe cale să aibă loc.

S-a întins după clanţă, iar aceasta s-a deschis imediat ce a atins-o. Sistemul său de securitate a fost dezarmat. Lămpile presărate pe stradă dădeau o lumină slabă în spatele său.

A trecut de prag şi primul lucru pe care l-a văzut a fost urma de sânge uscat împotriva plăcilor de marmură crem.

***

04:45

- Lasă-mă să văd dacă înţeleg, a zis detectivul dând din pix la ea. Tu ai zis că domnul Halstein ştia unde domnul Pickney avea să o ducă pe domnişoara Arrington, corect?

Reese a încuviinţat, dând din cap.

- Ţi-a zis unde?

- El nu a trebuit să o facă. Ştia că puteam să îi urmăresc cu uşurinţă mobilul sau maşina.

- De ce nu a alertat autorităţile sau securitatea sa? De ce nu a aşteptat ajutoare?

- Ţi-am zis. El nu a trebuit să facă acele lucruri, deoarece ştia că eu îi acopăr spatele.

- Totuşi, a continuat detectivul să sape, privind-o de parcă ascundea ceva de el. A fost imprudent din partea sa să se ducă singur şi neînarmat. Cea mai bună alegere ar fi fost să aştepte o echipă tactică.