Orașul stelelor

Reflexia în ciobul din oglindă...

O fată în oglindă se privește,
Își studiază chipul cu certitudine,
Deodată, pumnul în ea lovește
Și se schimbă brusc a ei atitudine.

Mii de cioburi se aruncă explosiv,
Sângele rănii se prelinge pe sticlă,
Ea continuă în obiect să bată agresiv,
Până nu se rupe a cărții ultimă filă.

Reflexia își șterge ușor claritatea,
Culori palide într-una se contopesc.
E greu să își accepte personalitatea,
De aceea lacrimi pământul îl stropesc.

Iși taie cu carioca fața din oglindă,
Strigă și tremură de nervozitate.
Flacăra nemulțumirii să se aprindă
Pentru o înfățișare fără de indentitate.

Oare sunt puțini care nu se apreciază?
Oare mulți în lume se consideră urâți?
Idealuri care între ei se asociază,
Oare câți sunt, acești oameni oțărâți?

Frumusețea estimată în preferințe,
O greutate a corpului prestabilită.
90-60-90, cine a format aceste cerințe?
Tocuri înalte, haine scumpe de elită!

De ce există complex de inferioritate?
De ce aspectul fizic e primordial?
Se prezintă o completă inegalitate,
Clasamentul unei imagini, mondial.

Și mulți se autodistrug disperați,
Și mulți își pun capăt zilelor,
Și mulți cedează, fiind torturați,
Oare se merită o jertfă a tendințelor?

Oglinda adevărului s-a spart,
Un suflet s-a pierdut pe sine,
Cioburile suferința nu au tăiat,
Și totuși i s-a stins speranța-n bine...