Orașul stelelor

Un zâmbet pe o foaie de hârtie...

Acolo unde soarele nu apune
Și fluturii se avântă în zbor,
Unde magia nu e o minune,
Se unesc în tacte sufletele lor.

O dragoste sinceră, profundă
Între o fetiță mică și un cerb,
Pe-o filă ilustrată să se ascundă,
Departe de focul celora ce fierb.

Ei s-au mărginit de o barieră,
Fiind personajele unei cărți,
Aflați în pădurea forestieră,
Ei au lipit într-una două jumătăți.

Un zâmbet inocent răsuna mereu,
Fericirea infinită în ochi se reflecta.
Și nu cunoșteau cuvântul: greu,
Și toată lumea unui basm a lor era.

Cerbul știa ce e dincolo de pagini,
O lume neagră, o realitate cruntă,
Unde lăcomia nu posedă margini,
Animalele și oamenii se confruntă.

Un verde luminos îi înconjoară,
Copacii cu sfințenie îi păzesc,
Un râuleț încet la vale coboară
Și ce frumos ei totuși se iubesc.

Cât este de feerică în romane viața,
Unde de atâtea ori te refugiezi,
Nu bate vântul, se evaporă ceața
Îți rămâne un singur lucru, să visezi.

Odată ea, din curiozitate, a întrebat:
,, În acea lume noi vom fi prieteni sau opusul?"
,,Da, prieteni" a aprobat cerbul determinat
Și, totuși, el știa răspunsul...