Orașul stelelor

Dincolo de sticla lumii mele...

Dincolo de sticlă, îmi este frică să ies,
Dar ecoul unui strigăt mă urmărește
Și îmi răsună în timpane atât de des,
Încât floarea otrăvită în vene crește.

În spatele meu se află lumea sumbră,
De aceea nu pot să întorc privirea,
Dar ai disperării și durerii umbră
Îmi curmă fără milă împotrivirea.

Un plâns amarnic de copil brusc se aude,
Apoi o voce rugătoare de femeie,
Se dezlănțuie amenințările crude
Și teama în adâncuri se întemeie.

Își trasează urma fumul de țigară,
Combinându-se perfect cu miros de-alcool,
Aceste vicii cu ușurință câștigară
Un suflet atât de rece, pustiit și gol.

Din nicăieri răsare o sinistră clădire,
Vârfurile ei ascuțite se reflectă
Printr-a sticlei străvezie oglindire,
Imaginea ei tulburătoare și defectă.

Pe holurile ei întortocheate
Râsetele de batjocură se plimbă,
Aceste umilințe din praf create
Atitudinia pentru elevi mi-o schimbă.

Sunt tineri, dar în ei încape atâta ură,
Lacrimile victimei doar îi amuză,
Simt pe propria piele orice lovitură
Și involuntar cugetul îi acuză.

Acoperișul ucigaș ia ultima speranță,
Piciorul său alunecă în abis și neant,
A fost omorât de-o simplă intoleranță
Și gândul de a pleca a fost dominant.

O liniște lugubră se lasă într-o clipă
Și umbrele dispar subit în neștiință.
Pe cer apare a îngerului aripă
Și îmi cutremură întreaga ființă.

Când sper că urgia furtunii a încetat,
Un fulger lovește cu focul unui pistol.
Deodată bubuituri pornesc neîncetat,
Fiind distrus chiar și al bisericii pristol.

Suferind, rămân încremenită pe podea
Și simt cum camera îngustă mă înghite.
Acel dispreț față de oameni ce mă schilodea,
Acum reînvie din pagini învechite.

Mă impun să mă ridic, oricât nu ar durea
Și mă întorc spre infernul ce-l ocoleam,
Flăcări învăpăiate cuprind pădurea,
Iată răspunsul din cauza căruia boleam.

Îmi vine să dărâm sticla în mii de cioburi,
Să urlu între inimile indiferente,
Să se spargă ale răutății globuri,
Doar că aceste viziuni sunt transparente.

Și chiar dacă, aș întreba cu voce tare:
,,Ce s-a întâmplat, lume, ce-ați devenit voi?"
Cu regret, nimeni nu-mi va da ascultare,
Iar sângele va continua să curgă șuvoi.

Mâna mea atinge sticla cu tristețe,
O lacrimă pe obraz se rostogolește,
Crinul meu definit de delicatețe,
În negura densă încet se ofilește.