Orașul stelelor

Sub masca unui zâmbet...

Sunt înconjurată de măști,
Pentru că e zi de carnaval?
Și, totuși, începi să urăști
Acest fals și ipocrit festival.

Perechile dansează grațios,
Muzica clasică le însoțește,
Un bal feeric, miraculos,
Însă el trăiri îmi răscolește.

Cu lacrimi în ochi privesc
Cum fețele sunt acoperite,
Mii de săgeți în inimă lovesc,
Când iar apar expresii diferite.

Încerc să fug de minciună,
Să înlătur această falsitate,
Mintea dorește să se opună,
Dar mă înfrânge dura realitate.

Și din nou îmbrac o mască,
Un zâmbet ilozoriu pictat.
Ascund durerea sufletească,
Fără să cunosc chipul reflectat.

Mereu îmi atribui noi emoții,
Înăbuș strigătul din adâncuri.
Îmi fură personalitatea hoții,
Sentimentele devin nimicuri.

Mi-am format o deprindere,
A devenit o parte din mine,
Predispusă spre extindere,
Ea încearcă să mă domine.

Și atât de bine m-am deghizat,
Încât nici eu nu deosebesc,
O lume întreagă nu a observat
Că printre lacrimi eu zâmbesc.

Râd, când vreau să plâng.
Cred, atunci când disper.
Rabd, cu forță pumnul strâng.
Stau, chiar dacă simt că pier.

E ușor să judeci după exterior,
E simplu să formezi concluzii,
E greu să pătrunzi în interior,
Când mii de măști crează iluzii.

Dansez printre fețe ipocrite,
Ascult ritmul unei inimi false.
Sufletele acestea împietrite
Închid durerea în a lor case...