Orașul stelelor

Doar ea și cerul...

Pe o alee împresurată cu flori
Șuvițele-i de păr sunt răsfirate,
Printre atâtea nuanțe de culori,
Trăsăturile-i din basm par inspirate.

Fata pășește pe covorul moale,
Mângâie gingaș firele de iarbă,
Roua îi gâdilă picioarele goale,
Ea încearcă aroma s-o absoarbă.

Un chip angelic, un suflet pueril,
Zâmbet plin de dulceața mierii,
Te face neintenționat să fii febril,
O porți în a memoriei fotografiere.

Aleargă dezinvoltă spre orizont,
Se înalță sus asemeni păsărilor,
Străpunge al bolților dur front
Ce se reflectă în albia râurilor.

Este o zână, un înger înaripat,
Aripile i se deschid măiestuos.
Și astrul auriu devine înfiripat,
Când ea-și arată mersul fastuos.

Cu razele îi pătrunde în inimă
Care de dragoste este invadată
Și află personalitatea anonimă,
În gânduri inocente cufundată.

Asta e întruchiparea feminină,
Adevărata ei individualitate,
Cu privirea blândă și senină
Și o infinită sensibilitate.

Doar ea poate în adâncuri
Să aibă atât de sincere trăiri.
Ea șterge ale lumii nimicuri
Și te-ajută să scapi de șovăiri.

Asocierea dragostei e femeia
A frumosului, a purității.
Către cuget îți găsește cheia
Și te ia în zborul libertății.

Plutești printre mii de stele,
Dansezi valsul primăverii,
Pictezi încântătoare pastele,
Nu poți să cazi în apa durerii.

Din pomul tinerel de măr
Cad, una câte una, petalele,
Și le scutură ușor de pe umăr,
Ochii ei lucesc ca cristalele.

Ce ființă inegalabilă, aparte,
Câtă măreție și grandoare,
Este sculptată dintr-o carte,
Femeia pururi înălțătoare...