Orașul stelelor

Purtați de amintiri...

Vom rămâne doar niște umbre
Ce dansează când soarele apune.
Vom fi doar două șoapte răsunând în ecou
Pierdute, rătăcite, printre viața vocilor din cor.

În lanțuri, închiși în propriile trăiri
Inimile noastre pulsează în amintiri,
Iar emoții izbucnesc în lava nestinsă
O lacrimă de durere pe obraz prelinsă.

Arsuri pe piele, doar răni usturătoare,
În gânduri vise de iubire zburătoare,
Un trandafir frumos, înfipt cu spini,
Rămâne un singur lucru, să suspini.

Memoria e încă vie, ea ține minte
Și sângele curge printre legăminte,
Iar noi doi pierim în razele de soare,
Cuvântul de adio în ultima scrisoare.

Muzica se stinge și dansul încetează,
Umbrele noastre ușor se distanțează,
Fiindcă acesta e trecutul ce răsună,
În prezent nu mai suntem împreună.

Influențați de rătăciri, pornim orbește
Spre fața dulce ce la răsărit zâmbește.
Iubirea trăiește în simplele fotografii,
Dar noi am șters ale noastre biografii.

Albumul vieții a ars în focul suferinței
Din cauza patimei crude a neputinței.
Călcăm pe drumul regretului și vinei,
Încătușați veșnic în lacătul rutinei.

Avioane de hârtie am lansat în cer,
Îmi pare rău că ele nu sunt din fier,
S-a stricat acest mic castel din nisip,
Noi nu ne-am eliberat de stereotip.

În memoria amintirilor vom trăi,
Acele momente iar și iar vom retrăi,
Pentru că am rămas doar niște umbre,
Iar dragostea noastră la orizont apune...