MALIK.

FOURTEEN.

Nici măcar nu știam traseul exact, trebuia să mă aștept că Malik o să improvizeze, a ales intenționat traseul ăsta ca să mă dezconcentrez și să derapez, la jumătatea drumului eram în aceeași linie, era în stânga mea și linia de la bord arăta viteza maximă.

Doar că afară începea treptat să se înnopteze, mi-am aprins farurile și Malik o luase înainte, avea o motocicletă mai performantă, a mea prindea decât 100/120km pe h.

Puteam să-i văd decât farurile care luminau șoseaua, am intrat pe drumul care ducea în spre pădure, adrenalina asta îmi uscase gâtul și simțeam mirosul de mosc al copacilor uzi cum îmi invadează toate căile respiratorii, vedeam arborii mari și înalți prin cascheta fumurie și pădurea mută îmi conferea o senzație de liniște, scăpasem de stresul care îmi presa tâmplele. Malik ajunsese înaintea mea, a întors de la podul de fier și a trecut pe lângă mine cu viteza maximă în bord, roțile lui s-au învârtit într-o dâră de praf și acel fum s-a extins deasupra mea, într-un minut nu mai vedeam nimic și am pierdut controlul de pe accelerație.

Tot ce am simțit a fost impactul și motocicleta cum a fugit de sub mine, am încercat să mă restabilesc, dar motocicleta era la viteza maximă și în loc să apăs pe frână, am apăsat în continuu pe accelerație. M-am trezit jos pe șosea, asfaltul rece îmi împingea ace în spinare, geamul caschetei era plin de praf și mizerie de pe șosea, mi-am tras casca de pe cap și am început să tușesc și să scuip frenetic, motocicleta era izbită de copac și mirosul de fum îmi năvălise nările.

Am încercat să mă ridic, dar simțeam o durere ca o apăsare în josul genunchiului, aveam glezna sucită și mici răni din care curgea sânge, am început să-mi masez piciorul ca să amortizez durerea, am ridicat de materialul blugilor ca să-mi dezvelesc rana, era o rană destul de adâncă ca o zgârietură până sus pe pulpă.

Nu era nimeni în jur, când mi-am întors capul am citit pe panou că șoseaua era blocată, nu era nicio șansă să fiu găsită prea curând. Nu puteam să mă ridic să suspectez motocicleta fiindcă durerea mă ținea într-un loc, am stopat sângele cu materialul moale al blugilor și încercam să gândesc limpede o soluție.

După ceva timp;

Eram în același loc, afară cădea apusul și trecuseră aproximativ 30 de minute de la accident, aud sunetul unei motociclete care face asfaltul să tremure, îmi măresc ochii privind din fundul șoselei cum motocicleta lui Malik se întoarce, trage pe dreapta și își desprinde cascheta de pe cap așezând-o pe spătarul motocicletei, se uită la mine apoi suspectează rana și degetele lui lungi îmi desprind materialul blugilor grijuliu.

Trage ușor de material și simt o usturime care mă face să scâncesc, se închegase sângele și se lipise materialul de rană, îndepărtează cu atenție bucata de material și eu strâng din dinți simțind lacrimile cum alunecă în josul bărbiei mele fără voia mea.

– E o rană adâncă, trebuie cusută altfel o să se infecteze.

Spune cu fruntea transpirată și degetele umede, respiră ușor și mă ajută să mă ridic luându-mă cu totul în brațele sale.

– Ideea e că eu m-am întors după tine și nu mai am combustibil, aici nu există vreo linie de semnal ca să luăm legătura cu cineva.

Mă ridică și eu îmi duc mâinile instinctiv după gâtul său, îi priveam barba deasă de pe marginea feței și maxilarul proeminent.

– Motocicleta ta e distrusă..

Spune și analizează cu privirea motocicleta care stă înfiptă în copac.

– Acum tu ești eroul, am schimbat rolurile?

Zâmbesc contra durerii pe care o simt și strâng din ochi respirând greu.