MALIK.

FIFTY-FIVE

Notă; pentru un efect mai bun ascultați melodia atașată în link, enjoy!

Malik nu voia să înfrunte adevărul și îl masca sub formă de minciuni, se mințea că nu mă iubește, dar în adâncul inimii lui eu eram ca un semn de carte și nu îi permiteam să schimbe pagina. Dar și eu îmi spuneam minciuni – îmi spuneam că o să continui să-l iubesc, dar în sinea mea mă îndepărtam tot mai mult de Malik și zideam un scut din ce în ce mai înalt între mine și el.

Durerea mea era mută și nu se mai manifesta în niciun fel fiindcă deja eram obișnuită cu efectul ei, eram obișnuită ca Malik să mă umilească și să-și găsească plăcerea de care are nevoie în aceste gesturi.

– Demir?

Îmi scutur capul și îmi ridic privirea spre Demir în momentul când fața mea face contact cu trunchiul său solid.

– Ai reușit să-l calmezi?

Expresia lui pare îngrijorată și eu dau negativ din cap în dezaprob încercând să-mi ascund ochii lucioși.

– Ești în regulă?

Mâna lui se alungește pe umărul meu și privirea lui încearcă să se furișeze în a mea.

Decidem să mergem la unul dintre magazinele din apropiere și să servim câte o cafea caldă, aerul rece îmi uscase lacrimile. Junghiuri crunte și acerbe simt de fiecare dată când închid ochii și în mintea mea o voce îi înlocuiește glasul lui Malik și îmi rostește cuvintele spuse de el.

– De ce se certau?

Inițiez o conversație după ce ochii lui Demir îmi străbat trăsăturile feței în timp ce degetele sale țin încleștate împrejur paharul.

– Saul e un tip cu care am avut mai demult câteva conflicte, s-a întors la frăție după ce din cauza lui Malik a fost la corecție timp de un an și ceva.

Buzele mi se deschid într-un "O" și Demir își înclină capul spre altă direcție.

– Probabil că nu se va opri aici.

Adaugă și maxilarul lui se încleștează ca mai apoi degetele lui să sfărâme paharul de plastic.

– Nu credeam că Malik se va trezi într-o realitate ca asta.

Privirea mi se pierde într-un punct imaginar și puțina căldură emanată de lichidul din pahar îmi relaxează tendoanele.

– Viața lui reprezintă o simplă rutină și tu încerci s-o destrami.

Replica lui Demir e tăioasă și ochii mei îl atacă imediat.

– De când ai dezvoltat tu compasiune pentru fratele tău vitreg?

Mici aburi ies la iveală dintre buzele mele și se evaporează după ce pronunț și îl privesc pe Demir cu un zâmbet prefăcut pe jumătatea buzelor.

– Încerc doar să te previn.

Tonul lui se ridică peste al meu și eu îl privesc înfrântă în timp ce el își duce mâinile la cap și pufnește exasperat.

– Nu îi strica rutina fiindcă asta o să-ți aducă mai multă durere decât ai putea să înduri.

Îl privesc vag prin lumina difuză emanată de neonul care se tot întrerupe și aprinde în mod repetat.

– Nu poți să fii întotdeauna eroină fiindcă nu pe toți i-ai salvat.

Privirea lui tinde să se întristeze și tonul lui e slab și timid.