MALIK.

FORTY-FIVE

Notă; pentru un efect mai bun ascultați melodia atașată în timp ce citiți, enjoy!

În sfârșit ajunsesem acasă, în stânga pieptului său, în dreptul inimii sale. Eram acasă după mult timp în care am rătăcit, pierdusem calea, dar bătăile inimii sale mi-au ghidat pașii.

– Acum busola asta nu o să te mai lase să te ghidezi spre altă cale.

Zâmbește și colțurile buzelor i se ridică ochii devenindu-i mici.

– Tu ce cale ai ales?

Întreb și capul meu se cufundă la pieptul său brațul lui fiind încolăcit după gâtul meu.

– Altă cale? eu nu știu altă cale în afară de-a te iubi.

Rostește și ochii lui mă privesc adânc trezindu-mi pe șira spinării mici fiori.

Simt emoția cum îmi strânge stomacul și transportă o căldură în obrajii mei, reacționez sfâstâcindu-mă din privirea lui și mestecându-mi buza pe interior.

– Unde ai fost atât de mult timp?

Duc subiectul în altă direcție jucându-mă cu mâinile pe la ceafă și devenind agitată.

– Știam că urma să mă întrebi asta.

Râde și capul i se balansează în jos apoi la mine.

– Te-ai schimbat fizic și mental, dar inocența ta e aceeași.

Mâna lui se întinde spre mine și degetul lui fuge în părul meu ducându-mi câteva șuvițe după ureche.

– Și asta e rău?

Să-i simt buricul degetului cum se plimbă printre firele mele de păr mă moleșea.

– Nu, dar e ca și cum mă reîndrăgosteasc din nou de tine. E ca și cum ceea ce simt se reîmprospătează.

Privirea lui fuge în jos și eu încerc să i-o pătrund aplecându-mi capul.

– Dar nu mi-ai răspuns la întrebare.

Chicotesc și el mi se alătură.

– Am fost în orașul natal al mamei, e o zonă rurală care mi-a oferit izolarea de care aveam nevoie.

Răspunde privindu-mă cu colțul ochiului.

– Știi? în fiecare zi mă trezeam devreme doar ca să prind răsăritul și să pot desena soarele care se pierde în nori.

Continuă devenind melancolic și uitându-se într-o direcție fixă.

– Aș fi vrut să putem da fiecare răsărit înapoi ca să-l prindem împreună.

Spun cu voce tare pe-o notă joasă lăsându-mi mintea să mă fure din moment și să mă transporte în gânduri.

– Dar ai fost cu mine, mereu ești cu mine.

Spune și ochii lui indică către pieptul său făcând referire că eu sunt sub toracele lui.

De ce inima mea nu voia să-i creadă cuvintele? încerca să mă prevină pentru ce urma? ochii lui păreau sinceri, dar eu nu mai aveam curaj să-l cred.

În pupila sa apărea îndoiala și imaginile din trecut se derulau în fața mea în timp ce îl priveam, mă secau, mă făceau să experimentez fiecare durere din nou.

M-am ridicat de pe țărm înghițindu-mi lacrimile și păstrând fiecare cuvânt pe care voiam să i-l zic pe limbă, nu voiam să se considere vinovat pentru suferința mea.