MALIK.

Medeea.

Notă; pentru un efect mai bun ascultați melodia atașată mai sus, enjoy!

Probabil că nu o să-l iert niciodată pentru trădările lui – am mai adăugat una la lista ce îl definea. Din nou, a plecat și mi-a lăsat cratere în piept. Eram fără vestă anti-glonț și pistolul stătea în mâna lui.

Pieptul meu era gol și gloanțele treceau înapoi și înainte prin mine, eram complet goală și rănile lăsate de Malik se extindeau ca un virus letal.

Faptul că a plecat din nou m-a sfâșiat, nu știu cum o să fac față din nou absenței lui, credeam că l-am găsit și pietrele noastre vor fi una și aceeași – ne vor apropia așa cum promiseseră.

Traversam digul să merg spre casă, piatra o aveam între degete și priveam în gol în timp ce îmi mișcam picioarele spre o direcție neclară. O pocnitură puternică din spatele meu m-a oprit și instictiv mi-am întors capul spre sunet, se vedea în depărtare un foc și un fum des ce se extindea în sus.

Motocicleta lui Malik stătea pe asfalt și fumul nu mai contenea, m-am alertat și m-am dus spre el cu pași în fugă. Am analizat motocicleta și ochii mei se uitau disperați după Malik.

Impactul îl făcuse să se detașeze de pe motocicletă și era la câțiva metri distanță, avea cascheta blocată pe cap și mici zgârieturi îi se vedeau pe brațe. Am sărit ca arsă la pământ mobilizându-i capul pe piciorul meu, era inconștient și cascheta putea să-l asfixieze. Cu degetele încercam să găsesc încheietoarea caschetei uitându-mă în toate părțile sperând că o să mă ajute cineva.

Răgușisem din cauza fumului și glasul meu nu putea să mai strige după ajutor, fumul mă îneca și mă usturau puternic ochii. Am reușit să deschid casca și să i-o îndepărtez ținându-mi o mână pe ceafa lui ca nu cumva să i se balanseze capul, am verificat pulsul cu două degete și bătăile se simțeau puternic în vârfurile degetelor.

Încercam să găsesc ajutor și în cele din urmă îl zăresc pe Jo prin fumul des de la depărtare cum fuge spre noi, ochii lui se deschiseseră când mi-am lăsat privirea pe el.

Se uita la mine printre gene abia ținând de pleoape și mâna lui fuge spre obrazul meu tremurând.

– Eroina mea..

Buzele lui uscate se dezlipesc și pronunță cu greu.

Eu apuc doar să-mi scutur capul când îmi dau seama că mă cufund prea tare în privirea lui, simt fiorul cum se extinde pe toată șira spinării și realizez că nu e momentul potrivit.

Mâna lui cade pe lângă corp și ochii lui se închid în timp ce eu aștept să vină Jo.

– Cum naiba s-a întâmplat asta?!

Strigă în disperare și își pune mâinile în cap în timp ce Demir își mobilizează fratele rănit ținându-i greutatea pe umeri.

– Duceți-l acasă, mă ocup eu de foc și restul.

Se calmează ținând telefonul lipit de ureche și bătând din picior așteptând să soliciteze o mașină de pompieri.

Focul se mai calmase, dar motocicleta era dezmembrată și desfigurată din toate piesele.

Demir îl ține pe Malik pe umerii săi și se îndreaptă spre casă – nu mă așteptam ca Demir să facă acest gest.

Eu încă nu reușesc să procesez ce s-a întâmplat, merg în spatele lor temătoare și îngrijorată.

În urechi îmi auzeam doar vocile din cap care îmi spuneau că e vina mea pentru accidentul lui, eram responsabilă de fiecare vănătaie pe care o avea pe corp? eu i-am zis să plece și el s-a conformat.