MALIK.

The Beginning Of The Storm.

Notă; pentru un efect mai bun ascultați melodia atașată, enjoy!

Ceea ce s-a întâmplat între noi era doar un capitol căruia nu îi știam sfârșitul și nici începutul, Malik reprezinta un tub de oxigen pentru mine, când îmi era îndepărtat încetam să mai respir și să mă sufoc în propiul aer.

Timpul ne-a adus  foarte aproape doar ca să ne despartă, să realizăm ceea ce am avut și n-am știut să păstrăm.

Eu îmi păstrez lacrimile mândră știind că nimic din ce-a spus el nu s-a întâmplat, eu trec o linie în dreptul greșelii mele, dar el?

El în loc să își înmulțească greșelile semându-le cu + el notează -.

Îmi atribuie mie tot ceea ce nu e în stare să își asume, eu eram cea neîndreptățită, dar el voia să aibe și adevărul de partea lui nu doar minciuna.

După câteva ore;

Eram acasă și începeam să devin suspectă în privința lui Demir, dar în același timp mă simțeam vinovată deoarece gândeam că a vrut să-mi facă bine.

Dacă Malik vrea doar să-mi inunde mintea și să-și acopere greșelile dând vina pe alții?

Știam de fapt că într-o zi o să mă rănească atât de tare încât inima mea o să fie desfigurată, cusută cu ațe noi din nou și din nou.

Doar că sub acele ațe mi se subțiază pielea și rănile cresc deasupra lor, asta era ceea ce simțeam acum – sentimentul de paralizie în tot corpul care amortizează durerea.

Stăteam în pat cu o mână sub cap privind tavanul alb, cel mai rău mă durea faptul că știam că așa o să se întâmple. Regretam că am crezut că o să-l pot schimba, bunătatea nu se putea introduce în corpul lui nici ca ser, continua să fie inuman, să poarte măști.

Eram dezamăgită mai întâi de mine că am crezut în iubirea lui, o formă de iubire pe care doar el o înțelege. O formă de iubire care nu poate ieși din pieptul lui să se manifeste, o oferă în doze mici ca apoi să devii dependent.

Paralizasem și nu puteam nici să atribui vreo mișcare, durerea pe care o simțeam mă făcea să fiu moleșită – mi-a supt toată puterea și mă lăsase cu mintea goală.

Ceea ce m-a trezit din melancolia mea a fost ușa care s-a întredeschis și din mică crăpătură s-a inflirtat lumina din hol, în spatele ușii era Jo și stătea pe jumătate de după ușă.

– Am auzit ce s-a întâmplat..

Își freacă ceafa și eu îmi mut privirea spre el.

– Meritai o lecție ca să înțelegi că noi ceilalți nu vorbim povești despre Malik.

Greutatea lui se lasă pe pat și eu îmi țin mâinile pe lângă corp.

– Asta e consolarea ta?

Îmi dezlipesc buzele care se lipiseră una de alta.

– O meriți.

Vocea lui se ridică, dar devine moale și își duce mâinile la cap.

– Acum ai ajuns la partea în care merit să-mi dai dreptate.

Nu puteam să neg că Jo a avut dreptate.

– Ai avut dreptate.

Vocea mea e joasă și indiferentă, mă mut pe-o parte și simt mici lacrimi cum pornesc din colțul ochilor.

Aud ușa cum se trântește și umbra fratelui meu din cameră dispare, se evaporează.

Sentimentul pe care îl simțeam mă golise, se instaurase frigul în mine și impactul durerii se transformase în analgezic, mintea mea blocase durerea.