MALIK.

Trădare pentru trădare.

Notă; pentru un efect mai bun ascultați melodia atașată în timp ce citiți, enjoy!

Eram acasă și stăteam întinsă în pat, brațul îmi amorțise sub cap și mă uitam în tavan într-un punct fix.
Ajunsesem înapoi la primul capitol, în mintea mea fiecare moment era reluat, fiecare cuvânt al lui răsuna în mintea mea și îi vedeam buzele cum îl pronunță. 

A avut dreptate – sărutul nostru a fost proză scurtă, a avut dreptate când mi-a spus că eroina nu ar trebui să se îndrăgostească de personajul negativ.

Zâmbeam în frustrare în timp ce îmi aminteam și lacrimile îmi curgeau în colțul ochilor umezindu-mi perna, încercam să găsesc un colț liber al minții mele ca să pot adormi.

Dar Malik reprezenta circulația din venele mele, nu puteam să fug de el fiindcă el exista în privirea mea, sub toracele meu, pe fiecare lungime a pielii mele stăteau buzele lui.

Simțeam cum mă arde trădarea lui – acel foc începea din interior și înainta spre exterior.

Pieptul îmi era greu și mă înțepa, trebuia să iau o decizie cât mai rapidă în ceea ce mă privește – eram infectată și boala se împrăștia în tot corpul meu.

Acea boală era însuși Malik și el era singurul diagnostic, singurul medicament care mă putea vindeca.

Acum nu putea să mă mai vindece fiindcă rănile pe care mi le lăsase nu se mai cicatrizau, se enstompau și îmi lăsau goluri în piept.

Acum nici măcar eu nu puteam să-l mai iert, asta însemna că mi-am încălcat promisiunea. Nu o să mă pot ierta nici pe mine fiindcă l-am iubit atât de mult, de la început până la sfârșit am simțit un regret care îmi aluneca ușor pe șira spinării. Acum i-am dat frâu liber să se deslănțuie.

Mă simțeam goală ca și cum toate părțile din mine lipsesc, eram fără personalitate, fără inimă, fără îndemnul să mă ridic. Fără iubirea lui Malik eram o străină, nu mă mai cunoșteam pe sine.

M-am ridicat în șezut stând pe marginea patului și întinzându-mi mâna după paharul care stătea pe noptieră, am luat o înghițitură simțind cum mâna îmi e moale și tremură din încheietură. Am început să-mi masez tâmplele expirând și inhalând aerul ușor impregnat cu aromă de levănțică, încercam să mă liniștesc.

Ți-am spus că Malik nu o să te aștepte.

Apare vocea din capul meu și îmi răsună în timpane.

– Nu am starea necesară să te suport.

Replic și mă întind înapoi în pat trăgându-mi pătura deasupra capului.

Ar trebui să te răzbuni ca să-i provoci și tu lui suferință, să-l doară și pe el.

Îmi spune și cumva gândul ăsta îmi atrage atenția.

Nu ți-ai dori să-i provoci și tu lui durere? să simtă și el gustul trădării? să știe cum e ca să se căiască?

Continuă și eu o aprob mintal.

Amintește-ți unde stă inima lui, unde bate inima lui și înfinge-i cuțitul fără milă!

Mă încurajează și ideea începe să mă capteze.

Ar trebui să fac asta? să-l răsplătesc cu aceeași monedă? să fie trădare pentru trădare? ar trebui să devin ca el? gândurile astea îmi stopau durerea – aș fi vrut din tot adinsul să simtă și el acele ace din spinarea mea și durerea din toracele meu care nu se mai domolește.

În acest moment eram în stare să-i înfing cuțitul în inimă, în locul cel mai sensibil. Nu mai țineam cont de vocea conștiinței care îmi spunea c-o să-mi pară rău, în privirea mea se citea ura și intenția de-a simți și el ce simt eu.