MALIK.

Albastros și Simurgh.

Notă; pentru un efect mai bun ascultați melodia atașată în timp ce citiți, enjoy!

El era Albatros și eu pasărea Simurgh – el reprezintă libertatea, îl regăsești în fiecare spumă a mării, inima lui e un atlantic neîncheiat.

Eu sunt pasărea fidelă, sacră, nemuritoarea pentru care se rugau persanii. Lumina merge cu un pas înaintea mea, dar se pierde în întunericul lui Malik.

Ajunsesem să purtăm cel dintâi calificativ – dușmani.

Oare chiar puteam să fim dușmani? să ne privim pe sub gene încruntat și să ascundem tot ceea ce simțim unul față de altul?

Ne reîntorceam la baza primelor capitole? indiferent ce capitol începeam sau terminam la baza lui era iubirea, nu ne puteam pierde de acest sentiment.

M-am întors acasă și am parcurs cu pași fragili sufrageria, am dat să-l ocolesc cu privirea pe unchiul meu care încă depindea de aparate și stătea într-o poziție incomodă în pat. Pielea de pe mâini îi era deteriorată și atârna, expresia feței lui era tristă – exprima nesfârșit durerea.

Ochii i s-au închis și i-a strâns dând drumul unui șir de lacrimi din colțul ochilor,  am mers spre el cu pași mărunți simțind cum trosnește parchetul sub tălpile mele.

– Saia..

Pronunță literele pe rând și se oprește ca să respire.

– Ești un copil deosebit!

Zâmbește și lacrimile i se preling pe buze înghițindu-le.

– O să fac tot posibilul să te vindeci, crede-mă!

Îi mângâi obrazul și îi zâmbesc încurajator.

– Toți banii pe care o să-i câștig de pe urma cărților, o să fie pentru însănătoșirea ta!

Continui și el îmi sărută palma pe interior și încuviințează din cap în semn de mulțumire.

Încercam să-i ofer un suport și toate câștigurile de pe urma cărții îi investeam pentru a-i fi mai ușor să se adapteze, să se descurce.

Cred că interesul meu și al familiei îi dădea curaj, voiam să aud că încă mai speră că o să se vindece.

Mama stătea în pragul ușii având o tavă în mâini cu câteva pastile și un pahar cu apă pe jumătate umplut, se apropie și mă mângâie pe umeri.

– Dacă ești acum alături de el, sunt sigură că o să rămâi și când o să se ridice în picioare.

Un mic suspin îi subțiază vocea și eu aprob printr-un zâmbet sincer.

Cuvintele mamei i-au schimbat expresia unchiului meu și încercam să-i ofer sprijinul meu și ajutorul meu necondiționat.

Dar pe mine cine mă ajuta? aveam un dușman pe care îl țineam strâns încleștat între coaste și ura se domolea de fiecare dată când mă uitam în ochii lui.

– Saia?

Bate în ușă scurt Ramses și își face apariția de după ușă.

– Trebuie să vorbim.

Mă scoate din tranșa melancolică și eu înclin din cap mergând înaintea lui cu un pas.

– În legătură cu cartea?

Traversăm bucătăria și mă opresc ca să-mi pun într-un pahar suc de portocale.

– Da, are un succes imens. Oamenii te cer, vor să afle povestea ta.