MALIK.

THIRTY - ONE

  Notă; ascultați melodia atașată în timp ce citiți, enjoy!

Am spus da.

Am spus da pentru că oricum deja eram a lui, inima mea era împrejurată de coastele lui și bătea în el, oricum îmi rămăseseră prea mult amintiri pe buze ca răspunsul meu să fie altul.

După o lună;

Între mine și Malik se stabilise o conexiune pe care nimeni și nimic nu avea cum s-o dezlege, aveam câmpul nostru electric care ne ținea atrași unul lângă altul.

– Vreau să te duc într-un loc.

A spus Malik în timp ce eu stăteam cu capul pe genunchiul său și el își plimba degetele prin părul meu.

– Nu am nevoie de altceva decât să fiu în preajma ta.

Răspund și închid ochii după ce îi prind palma și îi sărut interiorul.

– Nu mă iubi așa de mult, nu vreau să fiu responsabil de rănile tale.

Spune printre buze.

– Mereu îmi spui asta.

Mă ridic și mă așez în șezut privindu-l cum își lasă capul să se rezeme de perete.

– Fiindcă eu nu știu cum să iubesc, dar învăț, prin tine.

Inspiră și eu mă uit fugitiv la el în timp ce ochii lui rămân pe mine.

– Promite-mi doar că nu o să pleci de aici.

Îi prind mâna și o înclin spre pieptul meu, în dreptul inimii.

– Nu o să plec, acolo e casa mea.

Își suge piercing-ul din buză și vocea lui e scăzută, un mic rânjet i se așează pe buze și se apleacă să mă sărute în creștetul capului.

Se ridică și patul se ușurează după care își prinde turul jachetei de pe scaun între degete, mă privește scurt și sare geamul privindu-i silueta cum se pierde în întuneric.

Trecuse o lună în care m-am contopit pe săturate cu el, dar tot nu mă săturăm de el, de mirosul lui și de cum buzele lui îmi alintă inocent pielea.

Ce capitol începusem? era o liniște, o liniște surdă care cu siguranță prevestea furtuna. O furtună care avea să ne depărteze unul de altul, dar speram că îngrijorarea din pieptul meu să fie doar o iluzie.

În ultima lună lucrurile se așezaseră normal, să mă trezesc uneori cu Malik era o rutină, să îl prind cum îmi zâmbește când crede că nu mă uit, să petrecem timp împreună la cabană.

Uneori îmi citea din cărțile lui preferate și eu doar îl ascultam stând cu capul lipit de pieptul său, cea mai bună muzică din ultimul timp era vocea lui, o carte bună și bătăile inimii sale.

La frăție nu am mai mers, singurul care știa despre mine și Malik era Demir care nu întârzia niciodată să-mi inspire și mie neîncrederea lui în Malik. Cumva, o luam ca atare fiindcă știam ranchiuna dintre ei, l-am iertat în urma trădării lui, dar asta nu însemna că mă mai pot încrede în el, îmi zdruncinase orice particulă rămasă de încredere după ce i-a zis lui Jo despre noaptea cu Malik la cabană.

Tot ce mă speria acum era ca Malik să nu calce strâmb, dacă o făcea, eu m-aș fi spart în bucăți. În timp ce îl priveam cum se îndepărtează de la pervaz, îl aud pe Jo cum mă strigă de la parter.