MALIK.

SEMI-LUNA.

Notă;pentru un efect mai bun ascultați melodia atașată, enjoy!

– Omoară-mi toate fricile.

A rostit și bărbia lui s-a strâns formându-i-se într-o cută și plasându-mi degetul pe pieptul său, în dreptul inimii.

– Care e cea mai mare frică a ta?

Îmi ascund capul în scobitura gâtului său stând cu creștetul sub bărbia lui.

– Să te pierd din nou.

A răspuns și eu mi-am ridicat privirea spre el văzându-i micile lacrimi adunate în colțurile ochilor.

– Să te pierd e noua mea fobie.

Mă justific și zâmbesc în semn de frustrare înghițindu-mi lacrimile ce curg șir în josul obrajilor mei.

– Suntem molipsiți.

Își lipește fruntea de-a mea și îmi imită gestul un zâmbet tâmp așternându-i-se pe față.

Eram molipsiți unul de altul și singurul tratament pentru boala noastră eram noi înșiși.

Malik a fost boala mea severă care a acționat din pieptul meu până-n adâncul inimii, o boală care nu se poate trata, îți ia mințile și te lasă fără prejudecată.

În seara aceea eu și Malik ne-am mărturisit toate confesiunile, eram într-o mare neliniște și nesiguranță că o să ne putem ierta vreodată. Ne era dor de noi și oricât de aproape eram unul de altul fizic, sufletește distanța dintre noi era neîntreruptă.

Omul e ca un instrument neacordat în lipsa iubirii, abia când se îndrăgostește începe să cânte. Oamenii nu realizează că de fapt singura bogăție pe care o avem este iubirea.

Tot ceea ce trăiam în momentul actual eu și Malik erau următoarele capitole nescrise din carte, erau momentele noastre care vor fi așternute în alte cărți.

Momentele de care oamenii se vor îndrăgosti în același timp cu noi sau mai devreme, oare eu și Malik vom întârzia finalul? ne vom îndrăgosti devreme sau mai târziu?

Toate aceste gânduri rătăceau în mintea mea și lăsau în mine un sentiment rece, un val de căldură și rece care îmi ridica părul de pe mâini și îmi făcea stomacul să se strângă.

Eram acum în camera mea stând cu bandana lui împletită pe încheietură, ținându-mi nasul înfiripat în ea. Mirosul lui era acolo și îl absorbom pe săturate pentru toate lunile în care i-am dus lipsa, Malik devenise o nevoie, o necesitate constantă.

Aveam fantezii și cu țigara pe care o ținea între buze – voiam să gust acea aromă de fum care se evapora pe buzele sale crăpate.

Voiam să fiu singurul său viciu și să depindă de mine, să mă alinieze și să mă tragă pe nas. Voiam să fiu heroina pe care și-o injecta în vene, să îi pot calma simțurile și să le duc la extaz.

Voiam să fiu a 6-a lui bătaie a inimii să exist în secundele când inima lui se oprește și bate din nou.

În dimineața următoare;

M-am trezit cu mirosul lui în nări și cu mirosul de iasomie în ambient, cred că parfumul său pe pielea mea era tot ceea ce era necesar pentru mine ca să mă simt bine. Era singura mea nevoie, singurul lucru de care depindeau stările mele.

Genele mele s-au dezlipit și ochii mi s-au întredeschis văzând totul mic și neclar, colțurile buzelor mi s-au ridicat într-un zâmbet profund din cauza bandanei lui și a mirosului care îmi hidrata plămânii.