MALIK.

Pierderea.

                      DUPĂ UN AN.
Notă; pentru un efect mai bun ascultați melodia atașată în timp ce citiți, enjoy!

Eram la prezentarea cărții mele și recitam paragrafe și fragmente din cartea pe care o publicasem – "EROINA".

Pe buze încă aveam aroma lui Malik și pieptul mi se golea de fiecare dată când îi pronunțam numele, trecuse un an și lipsa lui pentru mine era resimțită ca în prima zi când a plecat.

Absența lui era vizibilă, simțită, dar o suportam de fiecare dată când scriam, afundam în arta pe care m-a făcut s-o cunosc.

Cu ajutorul unei edituri am scris cartea după ce am înfruntat ultimul capitol dintre noi, treptat cartea a evoluat și în prezent ajunsese în multe rafturi și biblioteci.

Devenisem o autoare în toată regulă fiindcă Malik mi-a deschis acest orizont, el a fost inspirația mea și datorită lui căpătasem acest talent.

Am transcris fiecare scenă dintre noi, toate foile pe care le scriam în timp ce povestea noastră se desfășura aveau acum un loc într-o carte.

Din acea noapte nu l-am mai văzut, am încercat să-l găsesc prin diferite moduri, a abandonat totul și a plecat. A trebuit să suport multe tratamente pentru a nu-mi pierde starea psihică, dar singurul meu tratament eficient a fost scrisul.

Singurul meu sprijin era în continuare familia – locuiam într-o zonă rurală cu ai mei și unchiul meu. Mă întorceam în oraș ocazional doar pentru a-l vizita pe Jo sau pentru diverse prezentări ale cărți.

Acum mă aflam la cea mai mare prezentare a cărții mele și stăteam la o masă albă, subțire de marmură, în fața mea erau operatorii de interviu și diverși fani ai cărți.

– Ați notat la sfârșitul cărții că fiecare întâmplare e inspirată din realitate, ați trăit o astfel de poveste?

Ridică mâna unul dintre operatori și eu îndemn din cap să-mi adreseze întrebarea.

– Da, povestea este inspirată din trăirile mele.

Răspund și mici lacrimi mă copleșesc.

– El unde este acum?

Se alătură o domnișoară și toți o privesc cu mirare.

– Probabil că oriunde, dar nu cu mine.

Zâmbesc în semn de frustrare și înghit suspinul.

– Puteți să ne mai citiți câteva fragmente? totul sună altfel când rostiți cu gura dvs.

Propune o persoană din grupa de admiratori ca să trecem peste momentul incomod și eu încuviințez din cap.

– .."Pietrele lui semnificau amurgul lunii, dar el nu știa că în jurul irisului său se învârte tot universul, nu știa că pe pielea lui se zbat valurile și că pe buzele lui rătăcesc gândurile mele.. "

Am început să recit, dar gândurile mi se încurcau și nu puteam să-mi mai stăpânesc lacrimile.

Ramses, directorul editurii cu care colaboram a observat starea mea nefirească și incomodă, a cerut să fie oprită prezentarea și eu m-am ridicat ca într-un impuls de la masă.

Lipsa lui Malik mă făcea să mă simt pierdută, neînțeleasă, eram doar eu și sentimentele mele și confruntam în fiecare zi absența lui.

Malik reprezenta jumătățile mele, sensibilitatea mea, el era mirosul de mare și el reprezenta singurul meu mal.

M-am ascuns în spatele panoului astupându-mi gura cu mâna ca să nu mi se audă suspinele, îl vedeam în oricine, fiecare lucru care îmi amintea de el mă făcea să simt toată lipsa lui adunată în pieptul meu.