MALIK.

TWENTY - THREE

Nu îmi venea să cred cât de frumos m-a privit, puteam să văd unde a conturat cu degetul fiindcă buricul degetului său a conturat marginile grijuliu.

Am simțit un val de căldură cum s-a răspândit în corpul meu și a dizolvat frigul îndurat în patul rece, mă gândeam – cum puteam să fiu așa de frumoasă în ochii lui?

Îmi treceam degetul peste fiecare trăsătură, a fost așa de atent cu fiecare trăsătură a feței mele, fiecare linie trasată era în mod egal la locul ei.

Ce mă așteptam? am fost desenată de un artist, un artist cu inima frântă care sigur ascunde multe răni în spatele fiecărei atitudini, simțeam golul din pieptul său, simțeam că are nevoie de-o mână să îl mângâie.

Dar speram să nu fie doar o iluzie de moment, speram să nu fie doar o simplă îngrijorare, un sentiment ce mă încearcă greșit.

Înainte să mă dezlipesc de desen, aud o bătaie în ușa, m-am învârtit pe câlcâie și am ascuns desenul la spate. Speram să nu fie Malik, eram mult prea emoționată ca să dau ochii cu el și nu voiam să-i transmit tot ce simt în acest moment.

– Demir?

Spun după ce mâna mea apasă cleanța și îl văd printr-o crăpătură mică pe Demir.

– Nu te așteptai să fiu eu?

Clipesc involuntar și îmi duc o bucată de păr pe-o parte.

– Să zicem că m-ai luat prin surprindere.

Dreg cumva momentul și zâmbesc slab.

– Dar e casa mea, știi?

Mă închide și eu răsuflu jenată.

– Ai dreptate, intră.

Mă dau într-o parte ca să-i creez spațiu să intre.

– M-am gândit că ți-e foame și am adus câte ceva.

Spune și lasă pungile pe masă dându-și jacheta jos și agățând-o grijuliu în cuier.

– Mulțumesc, din nou ești grijuliu cu mine.

Îmi împreunez mâinile și zâmbesc slab în timp ce el despachetează și așează totul pe masă.

Nu meritam atât de multă atenție din partea lui, dar probabil s-a gândit că frigiderul lui e gol și eu îmi mai permiteam decât o cafea.

M-am dus în camera alăturată ca să mă schimb, împachetasem desenul și îl ascunsesem în palmă, era a 2-a amintire de la Malik și primul gând a fost s-o așez printre filele cărții pe care mi-a dat-o.

Dar cum mi-am amintit de casă gândul m-a dus la Jo și la situația critică dintre noi doi, nu puteam să îmi mai calculez faptele, dar orice spunea și credea avea dreptate fiindcă eu nu puteam să schimb ce s-a întâmplat. L-am trădat și să-mi recunosc asta îmi ușura conștiința, deși în fiecare noapte înainte să închid ochii îi auzeam vocea – mă învinovățea pentru condiția lui fizică, cuvintele lui se repetau în mintea mea și măreau continuu în mine sentimentul de vinovăție.

În timp ce mi-am tras un tricou peste cap îmi vorbeam în minte, îmi spuneam că o să fie bine și că e doar o perioadă din viața mea.

Mi-am făcut rutina de dimineață și mi-am prins părul într-o coadă, era lung și gros, îmi ajungea până spre fund și împletitura îl făcea să strălucească, buclele mari din coadă formau părul până jos la vârfuri unde se micșorau treptat.

Aveam câteva tricouri în rucsac și un hanorac negru, noroc că blugii mei erau proaspet spălați fiindcă fratele meu nu s-a gândit că am nevoie și de pantaloni, îmi dau ochii peste cap în semn de exasperare și împachetez totul așezându-le grijuliu în dulap.