Eu sunt Sam

5. Peștișorul de aur

   Stau intinsa in pat si ma bucur de racoarea pe care mi-o ofera aerul conditionat. E neobisnuit de cald afara pentru sfarsitul lunii iunie, asa ca pana mai spre seara, nu am niciun gand sa ies din casa.

    Ma gandesc la parintii mei. De fapt ma gandesc mereu la ei, si nu imi explic cum se pot preface atat de bine doi oameni ca sunt fericiti, cand de fapt fiecare dintre ei iubea pe altcineva. Nu mai sunt suparata pe ei, pentru ca fiecare in parte mi-a explicat ca au luat decizia asta de comun acord, si ca se iubesc in continuare, doar ca nu mai exista pasiune. Sunt buni prieteni si isi vorbesc destul de des, dar sunt mai fericiti acum ca au ales drumuri separate. Sunt insa de parere ca nu ar fi trebuit sa se ascunda de noi, asa ca relatia dintre noi este una destul de rece inca.

   Am tot incercat sa inteleg de ce am reactionat asa la prezentarea aceea de moda. Oi fi eu dereglata emotional, dar nu sunt salbatica. Nu stiu de ce, dar ma enerveaza prezenta acelui Nate. Am aflat ulterior cum il cheama, dupa ce am cautat cateva informatii despre trupa lui. Trebuie sa recunosc ca imi place muzica lor, si chiar am vreo doua melodii preferate. Solistul trupei este intr-adevar casatorit si are doi copii, asa ca m-am aplaudat pentru simtul meu dezvoltat de a observa detalii.

   Nate, chitaristul, este exact asa cum mi-am imaginat din prima clipa. Un cuceritor. Un barbat care invarte femeile pe degete, fara sa tina cont de sentimentele acestora. Stiu ca pentru el, as fi fost doar una dintre femeile care i-au trecut prin pat, daca nu as fi adormit. Mai stiu si ca exact asta mi-am dorit si eu atunci, deci chiar nu inteleg de ce ma deranjeaza ca m-a privit doar ca pe o prada usoara.

   De aceea ma bucur ca nu stie nici macar cum ma cheama, pentru ca pot sta la distanta de el.

    Soarele a apus, iar eu m-am cam plictisit in casa. Imi aduc aminte ca cei trei muschetari mi-au promis ca imi vor indeplini cate o dorinta, si sunt hotarata sa profit de pestisorul meu de aur. Ma ridic hotarata din pat, ma imbrac intr-o pereche de pantaloni de training scurti si un maieu larg peste bustiera, ma incalt cu tenesii mei preferati si ies din casa, avand o directie bine stabilita. Casa lui Aaron.

   Ii vad masina parcata pe alee, deci stiu ca este acasa. Intru direct in casa , folosind cheia pe care o am. Avem cu totii cate o cheie de la casa fiecaruia, pentru a putea intra oricand. Cobor scarile pana la subsol, stiind deja unde il voi gasi pe prietenul meu.

   Daca nu este la cabinet, Aaron este fie in subsolul casei, acolo unde si-a amenajat o mica sala de forta, fie la vreo lupta. Il gasesc pe acesta ,asa cum banuiam, lovind cu putere sacul de box. Era atat de prins in ceea ce facea, incat am avut cateva minute bune la dispozitie pentru a-l analiza putin. Faceam asta des, Aaron ma fascina. Nu inteleg cum un om care cauta sa faca atat de mult bine pe timpul zilei, se poate transforma seara intr-o masinarie de batut. Pentru ca exact asa cum banuiam, nu pierduse nicio lupta.

   Aaron este un barbat inalt, si plin de muschi. Este mulatru, tatal sau fiind de culoare. Este un suflet bland intr-un trup de urias. Stiu insa ca nu sunt multe persoane care il cunosc asa cum este in realitate, si ca cei care il stiu ca si Beast , numele sau "de scena" , il considera un monstru fara mila.

   — Domnule doctor, cred ca pacientul este mort de mult, ii spun stand rezemata de usa si incep sa rad.

   — Sam. Nu te-am auzit. Stai de mult acolo?

   — De cateva minute. Asa concentrat esti mereu?

   — Incerc. Ce-i cu tine aici? Nu intri prea des in camera asta, imi spune in timp ce se aseaza pe banca si isi da manusile jos.

   — Ma plictiseam si am venit sa te vad. Si ia spune-mi, de ce faci asta? De ce te bati?

   — Sam, ce-i cu atatea intrebari?