Eu sunt Sam

18. O șansă

   Mai sunt doua saptamani pana la prezentarea in care ne vom lansa linia de imbracaminte. Nici nu imi dau seama cand au trecut doua luni de cand muncesc aici. Dar pana la urma, nu imi dau seama nici cand au trecut 23 de ani de viata, asa ca de ce ma mir?

Nu e ca si cum nu am realizat nimic pana la varsta asta. Am un job mai mult decat bine platit, fac ce imi place, am terminat o facultate, mi-am cumparat o masina si am un frate si doi prieteni minunati. Da, sunt inca singura, dar asta pentru ca asa vreau eu.

Cu parintii mei am inceput sa vorbesc ceva mai des. Discutiile cu mama mea au avansat mult in ultima perioada, si am ajuns chiar sa ii povestesc despre ceea ce fac la munca,lucru care credeti-ma ca inseamna foarte mult. Tata este tot tata, el a inteles ca am nevoie de timp, si desi a durat mai mult decat ar fi sperat el, am reusit intr-un final sa inteleg ca faptul ca ei au divortat nu inseamna ca nu ma mai iubesc pe mine sau pe Chris. Asa ca le-am redat in totalitate titlul de "parintii mei", si am planuit impreuna cu Christian sa mergem sa ii vizitam, candva.

Christian a inceput sa lipseasca tot mai mult de acasa in ultima perioada, ba chiar am observat ca sunt nopti in care nu doarme acasa. Sper sa fie vorba de vreo femeie, si desi as fi dezamagita ca simte nevoia sa se ascunda de mine, as fi totusi bucuroasa daca ar fi asa, pentru ca sper sa nu se fi bagat in ceva rahat. Am de gand sa am o discutie serioasa cu el pe tema asta. Pana acum am tot asteptat sa imi povesteasca, dar cum vad ca nu are de gand, diseara il voi confrunta.

Aaron are o iubita. Da, ati ghicit, asistenta care l-a ingrijit cat a fost in spital, Sophie. Sophie este...draguta. De fapt, pe cine incerc sa mint? Sophie este extraordinara! Este o femeie frumoasa, si desi este puternica, e totodata timida. E dulce, e inteligenta , e haioasa si gateste incredibil!

De unde stiu asta? Pai, dupa ce Aaron a fost externat, l-am convins cu greu sa se mute o perioada cu mine si Chris. Motivul invocat a fost ca vrem sa avem grija de prietenul nostru. Cel real a fost ca ne temeam cu totii ca cineva s-ar putea intoarce sa isi incheie socotelile cu Aaron. Cei doi au continuat sa vorbeasca, si in scurt timp au inceput o relatie. Asa am ajuns sa o cunoastem si noi pe Sophie, si desi nu pot sa zic ca suntem prietene sau ceva, mi-e draga si imi place compania ei. Sunt de putin timp impreuna, dar pare ca se cunosc dintotdeauna. Sunt fericita pentru Aaron, desi sunt si putin geloasa, dar e un altfel de gelozie. Adica, mi-e dor de timpul pe care il petreceam impreuna, doar noi doi.

Ben in schimb, este un fraier. Cel mai mare fraier. Dupa discutia de la spital, l-am lasat in pace. Stiam ca atunci cand va vrea sa vorbeasca, o va face si fara sa il intreb. Si asa a si fost, caci intr-o seara cand deja adormisem, m-am trezit cu el langa mine in pat. Imediat cum am deschis ochii, a inceput sa turuie mai ceva ca o adolescenta indragostita.

Asa am aflat ca desi nu era o adolescenta, era indragostit. Un model feminin cu care facuse o sedinta foto mai...deochiata. Cliseic, nu? Asa am zis si eu, insa relatia lor, daca pot sa o numesc asa, nu e deloc una cliseica. E ceva de genul "eu te vreau, tu nu ma vrei, eu nu te vreau, tu ma vrei", daca are sens. Mai pe scurt, se alearga ca Tom si Jerry, fiind pe rand cand soarecele, cand pisica. Nu s-a intamplat nimic intre ei, si cu toate astea, cand simte nevoia sa vorbeasca, o suna, iar ea ii raspunde, mereu. Stiu ca el o iubeste, dar pe ea inca nu o cunosc. Am aflat doar ca o cheama Kate, si ca este roscata. Am de gand sa o caut pe aceasta roscata Kate, si sa aflu ce are de gand cu prietenul meu.

Cat despre mine, sunt in continuare confuza. Cand credeam ca satenul a renuntat, m-am inselat. Dupa ce o saptamana intreaga nu fusesem la munca, luni dimineata mi-am gasit biroul plin de ursuleti albi de plus, de toate marimile, toti avand litera N brodata cu rosu pe piept. I-am donat pe toti unei case de copii, cu exceptia unuia. Mi-am permis sa pastrez unul si pentru mine, si bineinteles ca am fotografiat biroul, pentru a pastra amintirea aceea. Ne-am si intalnit cu cateva ocazii, dar strict in scopuri profesionale, si in aceeasi maniera au decurs si discutiile noastre.

In schimb, "cadourile" nu s-au oprit. Aproape in fiecare zi am gasit mici atentii in birou, toate insotite de biletele. Daca la inceput contineau diferite citate motivationale, acum incepusera sa devina ceva mai...personale.

"Da-mi secundele din inima ta, ca sa pot intelege timpul. N."

" Prietenia inseamna un suflet in doua trupuri. N."

" A iubi inseamna cautarea jumatatii intregului din care ai facut candva parte. N."

" Nu mai tine trecutul de mana, cand viitorul vrea sa te aiba. N."

Si astea sunt doar cateva exemple. Mi-a scris despre prietenie, fericire, timp pierdut, si iubire. Doamne, pana unde e in stare sa mearga? Ma intreb, de ce continua sa faca toate astea, atata timp cat eu il ignor total? Nu am vorbit niciodata despre aceste atentii, sau despre bilete. Imi vorbeste despre iubire, dar cand ne intanim, se poarta de parca suntem doi straini. Dar pana la urma, asta si vreau, nu? Ah, la dracu'! Nici eu nu mai stiu ce vreau!

Astazi este vineri, si aproape am terminat ce aveam de facut, asa ca adun schitele de pe birou si ma pregatesc sa plec acasa, cand usa de la birou se deschide, iar pe ea intra ultima persoana pe care ma asteptam sa o vad aici.

— Ken, ce surpriza! ii zambesc sincer. Ce faci aici?

— Buna, Sam. Plecai? Ai cateva minute?

— Sigur, Ken. S-a intamplat ceva?

— Nu, nu, nu, nimic de genul asta, imi spune el , doar ca nu prea stiu cum sa incep.

— Incearca sa incepi cu inceputul, ca sa si inteleg despre ce este vorba, ii spun in timp ce ii fac semn sa ne asezam pe canapea.

— Ok. Dar vreau sa imi promiti ca nu te superi, bine?

— Ken...zi-mi odata!

— Maine seara va avea loc prelansarea brandului, intr-un club din centru, unde vor veni aproximativ trei sute de oameni care vor vrea sa vada cateva dintre haine, imi spune acesta dintr-o rasuflare, apoi isi inchide ochii si isi duce mainile spre fata, in semn de aparare.

— Poftim?!?! tip si ma ridic nervoasa de pe canapea. Si acum v-ati gandit sa ma anuntati? Cu o zi inainte de eveniment?! Dumnezeule, Ken, voi vreti sa ma omorati de tanara! Si mai exact, cand ati luat decizia asta ?

— Saptamana trecuta, sopteste el, dar stiam ca daca iti vom spune nu vei fi de acord, pentru ca stiu cat esti de perfectionista. Uite, nu te cunosc eu prea bine, dar pana si eu mi-am dat seama ca este cel mai bine sa te punem in fata faptului implinit.

— Ken, dar tinutele nu sunt inca gata! Mai aveam doua saptamani la dispozitie, nu suntem pregatiti!

— Oh haide Sam, amandoi stim ca hainele alea sunt gata inca de acum doua saptamani. Si in plus, nu trebuie sa le prezentam pe toate. Avem nevoie de doar cateva tinute, le putem folosi pe cele de la sedinta foto. Avem nevoie de evenimentul asta daca vrem sa pornim cu dreptul. Asa ca te rog, vino maine.

— Oricat de mult nu imi place sa spun asta, ai dreptate, recunosc eu. Avem nevoie de asta. Trimite-mi detaliile pe mail, iar pana maine seara totul va fi gata!

— Multumesc, Sam! imi spune el si ma imbratiseaza scurt. Ah si Sam, imi mai spune inainte sa iasa din birou, sper ca nu o sa ma injuri prea tare ca iti zic asta, dar poate nu il mai chinui atat pe amaratul ala de Nate, si ii dai si lui o sansa macar sa iti spuna ce are de spus. Nu e un baiat rau, sa stii!

Acestea fiind spuse, a iesit din birou, in urma lui lasand o Sam cu gandurile pe undeva printr-o galaxie indepartata. De ce toata lumea vrea sa mi-l bage pe gat pe chitaristul ala enervant? Bine , poate ca nu mai e atat de enervant acum, dar totusi...

Oare chiar ar trebui sa ii dau o sansa?

Voi ce credeti? Ii va da Sam o sansa? Si daca da, va sti Nate ce sa faca cu ea?
Xoxo🖤