Eu sunt Sam

20. A plecat

    Bineinteles ca nu mi-a facut placere sa ma expun in fata a trei sute de oameni, purtand hainele pe care eu le-am creat, tinand cont ca aveam de gand sa raman in spatele scenei toata seara. Dar trebuie sa recunosc ca m-am simtit destul de bine.

   Apoi, concertul. Pe tot parcursul acestuia, nu am putut sa imi iau ochii de la Nate. Cum degetele lui mangaiau chitara, cum buzele lui luau forma unor zambete de fiecare data cand atingea o nota mai dificila, cum intregul lui corp reactiona la muzica. Si nu concertul in sine m-a derutat, ci acea ultima melodie. La inceput, nu i-am dat atentie. Apoi, am inceput sa ascult versurile.

   " Ca sa fii, te-am inventat, si-n gandul meu te-am incuiat"...

   " Sa te mai caut nu am cer, dar c-ai sa vii inca mai sper"...

   Si nu versurile in sine m-au dat peste cap, ci momentul in care l-am privit pe ascuns si am vazut ca ma priveste. Atunci am inteles. Nu era o melodie oarecare. Voiam sa plec, dar nu puteam. Voiam sa fug, dar ceva ma tinea acolo. Am vrut sa ascult pana la capat. Dar cand melodia s-a terminat, mi-am gasit intr-un final puterea sa plec de acolo.

   De ce am plecat? Nu stiu. Poate pentru ca nu sunt pregatita sa dau ochii cu realitatea. Sau poate pentru ca nu am incredere in aceasta realitate. Desigur, ce ar fi mai frumos ca un barbat celebru, care ar putea avea la picioare orice femeie, sa fie atat de indragostit de tine incat sa isi exprime iubirea in fata tuturor?

   Dar pana la urma, cine spune ca melodia aceea a fost compusa pentru mine si nu pentru altcineva? Privirea aceea putea fi o simpla coincidenta. La fel si felul in care versurile se potrivesc "situatiei noastre".
Sau la fel de bine poate fi totul doar un joc, dus intr-o usoara obsesie. Nu stiu mai nimic despre el, ar putea fi vreun obsedat. Asa, Sam, fii sadica!

   Asa ca am fugit, si am iesit pe prima terasa pe care am gasit-o, aveam nevoie de o gura de aer. Nu am auzit cand cineva a iesit pe terasa, iar cand s-a asezat langa mine, chiar si fiind in aer liber, i-am simtit parfumul. Parfumul lui...imi este atat de cunoscut... Imi intorc privirea spre el, iar in ochii lui citesc caldura si...dorinta?

   — Samantha...imi sopteste el, iar eu ma minunez de faptul ca imi place cum a sunat numele meu.

   — Ce vrei Nathan? Spune-mi, ce vrei de la mine? De ce nu ma poti lasa in pace? Chiar nu intelegi ca nu te vreau in viata mea? il intreb eu cu o voce pierduta.

— Sam, credeam ca ai inteles pana acum. Te vreau pe tine!

   Raspunsul lui ma ia pe nepregatite, iar vocea lui e hotarata, asa ca raman o perioada privindu-l. Incerc sa caut in ochii lui ceva care sa imi arate ca minte, dar nu gasesc. Pare sincer. Asa ca va dati seama de ce sunt in incurcatura.

   Pe de-o parte, m-am gandit de multe ori in ultima perioada la cum ar fi sa ii dau o sansa. Mi-a aratat de multe ori ca isi doreste asta, chiar daca nu mi-a spus-o niciodata. Dar nu e ca si cum i-as fi dat sansa sa o faca. Recunosc ca vazandu-l pe Aaron atat de fericit cu Sophie, m-am gandit de multe ori ca poate o relatie nu ar fi atat de rea, atata timp cat nu ma implic total. Stiu ca o sa spuneti ca gandesc gresit, dar refuz sa imi pun din nou inima pe tava, ca sa imi fie inapoiata bucatele.

   Pe alta parte, hai sa fim seriosi! El este o vedeta, iar eu sunt o fata care evita atentia reflectoarelor. El a fost cu o gramada de femei, iar eu...sa zicem ca sunt inca incepatoare. Si pana la urma, si daca i-as da o sansa, cat ar dura pana s-ar plictisi de mine? Cat ar dura pana o fana disperata si-ar face loc in patul lui? Sau mai rau, in inima lui? Si atunci, nu eu voi fi cea care va suferi?

   Mi-as dori sa am mai mult timp, probabil mi-as face o lista de pro si contra Nate, dar nu dispun de timp, pentru ca el se uita la mine si sunt sigura ca asteapta un raspuns. Asa ca imi dreg vocea si incep sa vorbesc.

   — Uite , Nate, incep eu hotarata, cred ca toate astea sunt foarte dragute, si poate ar functiona in alte situatii. Din cate tii minte, eu am un iubit. Credeam ca ai inteles asta. Dar pentru ca se pare ca nu te pot tine la distanta, putem incerca sa fim prieteni.

— Prieteni?! Dumnezeule, femeie, ma scoti din minti! Nu vreau sa fim prieteni, la dracu'! Vreau sa fii a mea, cu totul! Vreau sa nu te mai prefaci ca nu simti nimic pentru mine, pentru ca stii si tu ca nu e asa! Altfel, ce cauti aici plangand? Sam, imi mai spune pe un ton mult mai calm si imi cuprinde mainile in ale lui, te rog doar sa nu ne mai minti. Atat.

Mi-a sarutat mainile, apoi s-a intors si a plecat. Apreciez ca a plecat, altfel probabil ca as fi dat orice scut la o parte si as fi sarit in bratele lui. Pentru ca are dreptate, pe cine incerc sa mint? Il plac, chiar foarte mult, si cred ca l-am placut mereu, dar am refuzat sa vad asta. Poate ca am fost si sunt prea dura cu el. Poate ca si el ma place. Altfel, ar mai fi insistat atat? Incep sa ma indoiesc de asta.

Dupa cateva minute in care m-am pierdut printre ganduri, am ales sa fac ceva ce nu credeam ca voi face. Am plecat sa il caut. Mi-am jurat ca nu voi alerga niciodata dupa un barbat, si uite-ma acum, cum la propriu, alerg prin multime in speranta ca il voi vedea. Ajung in culise, unde speram sa fie, dar din pacate acolo nu erau decat Ken si Billy, colegii lui.

— Unde este? L-ati vazut? ii intreb eu grabita pe cei doi.

— A plecat, Sam. A iesit ca o furtuna acum cateva minute, spunand ca pleaca intr-o vacanta pe termen nedefinit.

— Cum adica? Unde?

— Habar n-am, nu ne-a zis nimic, imi raspunde Ken, mai face asta cand e suparat. Dispare cateva zile, apoi se intoarce ca nou.

— Da-mi adresa lui, acum! Poate inca il mai prind acasa!

Acesta imi spune adresa zambind, iar eu plec in graba de langa ei, urcandu-ma direct in masina, si pornind in viteza spre casa lui Nate.

Desi nu sta foarte departe, drumul mi se pare infernal. Am impresia ca timpul se misca in reluare, si ca toata lumea este impotriva mea. Gandurile mele sunt vraiste, si ma tot gandesc daca este bine ca fac asta.

   Sa spunem ca il gasesc acasa. Si? Ce o sa fac? Ce o sa ii spun? Eu nu sunt o persoana care sa se exprime prea bine. Sentimentele mele sunt cunoscute in mare parte doar de mine. Trairile mele sunt in general doar ale mele. Iar gandurile mele le cunosc aproape numai eu. De ce ar fi diferit cu el? Sa fim seriosi, si daca l-as gasi acasa, m-as bloca si nu as sti ce sa spun.

   Sau as putea sa ii arat. Sa ii arat ca il plac. Sa il strang in brate si sa il sarut. Sa imi trec mainile prin parul lui saten si sa ma ingrop la pieptul lui. Sunt sigura ca asta ar fi mai mult decat un raspuns. Dar eu sunt Sam, iar eu nu fac asa ceva. Si atunci, ce ar trebui sa fac? Sa il las sa plece si sa ma intorc acasa, sa imi vad linistita de viata mea si sa uit seara asta?

   Desigur, daca am fi intr-un film si as putea sa imi sterg memoria, ar fi usor. Dar eu inca aud acele versuri in cap, si inca ii vad privirea. Inca ii simt mirosul, si forma buzelor lui umbla prin gandurile mele.

   Opresc masina la adresa pe care mi-a dat-o Ken, si trag adanc aer in piept.

   Sa intru, sau sa plec?

Voi ce credeti ca face Sam?

Va multumesc ca sunteti inca alaturi de mine si de eroii mei, si mai am cateva surprize pregatite pentru voi pana la final. Nu stiu inca cate capitole va avea povestea mea, dar sper ca nu v-ati plictisit pana acum.

Xoxo🖤