Eu sunt Sam

34. Iertare

Am plecat. După discuția cu Nathan, am urcat în camera mea, mi-am aruncat câteva haine într-un bagaj și am plecat. Toți cei trei băieți au încercat să mă oprească, fetele alegând probabil să nu se bage. Însă nu am ascultat pe nimeni, așa că acum sunt în avion, în drum spre New York. M-am hotărât să o vizitez pe mama mea și să imi petrec Anul Nou cu ea.

Spre deosebire de tata, pe ea nu am mai văzut-o de trei ani, iar ultima întâlnire nu a durat mai mult de două ore. Acum, nu știu de ce, dar cred că ea este singura care mă poate ajuta să înțeleg ce se întâmplă cu mine.

Sunt conștientă că am exagerat. Până la urmă, eu nu i-am dat nicio șansă. Nu ar trebui să fiu atât de supărată doar pentru că a vrut cu orice preț să mă cunoască. Dar totuși, de ce mă simt trădată? Poate pentru că toate s-au întâmplat prea repede. Nu am apucat să îl cunosc, nu știu dacă pot avea încredere în el. Cum m-a mințit cu asta, mă poate minți oricând. Off, sunt atât de defectă...

Cât despre Ben, nu știu dacă sunt dezamăgită de ceea ce a făcut, și anume că practic l-a ajutat să se bage cu "forța" în viața mea, sau de faptul că mi-a ascuns asta. Desigur, nu am apucat să vorbesc cu el despre cele întâmplate.

   Adorm scufundată în gânduri, și mă trezesc abia când aterizăm în New York. Iau un taxi, și îi dau șoferului adresa mamei, iar în mai puțin de jumătate de oră sunt în fața casei ei.

   Nu am anunțat-o de vizita mea, așa că atunci când sun la ușă, sper să fie acasă, pentru a nu fi nevoită să o sun și să stric surpriza. Sunt sigură că se va bucura să mă vadă, mai ales că relația noastră s-a îmbunătățit considerabil în ultimele luni.

Ușa se deschide, iar brațele mamei mele sunt imediat înconjurate în jurul meu.

— Mamă...mi-a fost dor de tine, îi șoptesc emoționată.

— Iubito, nici nu știi cât mi-ai lipsit! Haide, intră, e frig afară!

Casa mamei nu este foarte mare, dar este atât de...acasă... Mama mă conduce până în bucărărie, unde îmi pregătește un ceai fierbinte. O urmăresc cu privirea și constat că nu s-a schimbat prea mult în ultimii trei ani. Este la fel de frumoasă.

După o oră în care povestim ce a mai făcut fiecare, și îi povestesc puțin și despre Nathan, decid să intru în subiectul care mă frământă.

— Mamă, pot să te întreb ceva? E mai...personal.

— Iubita mamei, mă poți întreba orice, oricând.

— Cum ai știut la început că poți avea încredere că tata nu te va răni? Cum ai știut că poți avea încredere în el? Cum ți-ai dat seama că te iubește sincer? o întreb eu dintr-o răsuflare.

Ea zâmbește, apoi răspunde :

— Iubito, nu poți ști niciodată în cine poți avea încredere. Pur și simplu simți. Iubirea înseamnă să simți. Simți că vrei să știi totul despre persoana respectivă. Când e lângă tine, îți simți sufletul liniștit. Când e departe, simți furtuna din el. Și câteodată, te simți rănită. Dar dacă o persoană are suficientă putere asupra ta încât să te rănească, înseamnă că merită să îi mai dai o șansă. Și poate încă una, după, chicotește mama când termină de vorbit.

— Nu știu mamă...adică știu că are sentimente pentru mine, simt asta. Și mai știu că și eu am. Dar pur și simplu nu îmi pot scoate din cap ideea că mâine poate se va plictisi de mine. Știi, face parte dintr-o trupă, și poate avea cam orice femeie și-ar dori. Cu ce sunt eu mai specială?