Eu sunt Sam

11. Ce am făcut greșit?

   A trecut o saptamana de cand am inceput munca. O saptamana in care nu am avut mare lucru de facut. Am pregatit cateva schite pe care urmeaza sa le prezint astazi celor doi muzicieni, dupa ce am inteles in mare parte viziunea lor. A doua zi dupa ce am primit acel bilet, la intalnire nu s-a prezentat decat Ken. Bineinteles ca m-am prins cine mi-a lasat biletul, nu era prea greu de ghicit. Asa ca pur si simplu am aruncat bucata de hartie la gunoi si am ales sa imi vad de ale mele.

   Pana si modul in care s-a exprimat in acel bilet, ma face sa stau departe de el. "Ma bucur ca te-am gasit. Te-am cautat, sa stii". In capul meu asta inseamna un singur lucru : sunt doar o femeie care i-a scapat printre degete, si probabil ma vede ca pe un trofeu pe care nu l-a castigat desi avea un loc pregatit in dulap pentru el. Sau pe perete, nu stiu unde isi pastreaza trofeele.

   Nu am de gand sa ii pic in plasa, n-are decat sa imi lase cate bilete va vrea. Desigur, este un barbat frumos, dar eu nu sunt una din acele femei care sa se topeasca pe picioare cand vede un barbat atragator. Ca sa ma cucereasca, un barbat ar trebui sa stie cum si cand sa vorbeasca, ce si cum sa spuna, cand sa fie dur si cand sa fie sensibil, dar mai ales sa pot avea incredere in el, si sa ma accepte asa cum sunt, pentru ca nu am de gand sa ma schimb pentru nimeni.

   Imi este mai bine singura, nu simt nevoia sa ma tina cineva strans in brate pana adorm, si daca as simti-o, il am pe Christian. Nu simt nevoia sa am pe cineva care sa ma alinte, pentru ca oricum il am pe Ben care face asta chiar si fara voia mea. Si nu simt nevoia de cineva care sa ma protejeze, pentru ca il am deja pe Aaron care ar fi in stare sa darame lumea pentru mine, stiu asta. Cu totii ar face-o, dar numai Aaron ar putea. Asadar, nu am nevoie de un iubit, si nicidecum de o durere de cap in plus, data de un chitarist arogant si afemeiat.

   Mai sunt douazeci de minute pana la intalnire, asa ca mai verific o data schitele pregatite, sa ma asigur ca nu am ratat nicio eroare. Cand sunt concentrata, de cele mai multe ori ma rup de ceea ce se intampla in jurul meu. Asa se intampla si acum, asa ca dupa ce imi iau dosarul de pe birou si ma intorc spre usa, incep sa tip si toate schitele ajung imprastiate pe toata podeaua.

   — Ce cauti aici? Uite ce ai facut! strig eu nervoasa spre barbatul care statea amuzat in pragul usii.

   — Daca asa iti intampini toti clientii, poate ar trebui sa te reorientezi spre un job in care sa interactionezi mult mai putin cu oamenii...poate deloc,spune arogant in timp ce ridica dintr-o spranceana.

   — M-am distrat. Esti teribil de amuzant. Acum, daca nu te superi, trebuie sa adun astea de pe jos, pentru ca cineva a uitat de codul bunelor maniere aparent, atunci cand a uitat sa bata la usa, si a ales sa intre neinvitat. Ii fac un semn cu mana spre usa, apoi ma aplec sa adun schitele.

   — De ce esti atat de rece cu mine? Ce am facut gresit? il aud soptind si ii simt respiratia in ceafa mea, semn ca este mult mai aproape de mine decat ar fi necesar.

   — Este a doua oara cand faci asta si sincera sa fiu nu sunt o mare fana a surprizelor. Asa ca pastreaza distanta, pentru binele amandurora, ii spun si ma ridic nervoasa de jos, strangand dosarul la piept si iesind val vartej din biroul meu.

   Ma opresc la baie inainte de a intra in sala de sedinte, pentru ca trebuie sa ma calmez. Imi place jobul asta si stiu ca as avea multe sanse de a ma dezvolta pe plan profesional aici, asa ca nu trebuie sa las pe nimeni sa ma intimideze. Se pare ca am nevoie sa aplic sfatul lui Rachel mai des decat as fi crezut.

   Dupa cateva minute intru in sala de sedinte, unde Nate si Ken sunt deja asezati pe o parte a mesei, iar de cealalta parte se afla Rachel, care a insistat sa participe la aceasta intanire. Dupa ce ne-am salutat, imi ocup si eu locul la masa, si incerc sa ignor privirea lui Nathan pe care o simt asupra mea.

   — Bun, incep eu conversatia, dupa discutia avuta cu Ken saptamana trecuta, cred ca am inteles cam ce va doriti. Asa ca am pus cateva idei pe foaie, am pregatit si modele pentru fete, dar si pentru baieti. Putem fie pleca de la aceste schite, pe care le putem modifica cum vreti, sau sa facem unele de la zero, daca nu m-am apropiat de viziunea voastra, termin de vorbit si le intind dosarul pregatit.

    Ma asteptam sa urmeze cateva minute de liniste, in care ei sa stea si sa analizeze desenele, sa isi dea cu parerea despre ele. Insa nu e asa.

   — Sunt perfecte! spune Nate fara ca macar sa deschida dosarul, uitandu-se fix in ochii mei.

   — Dar nici nu ati deschis dosarul!

   — Nu trebuie sa il deschid ca sa stiu ca o sa ne placa ce ai facut.

   — Domnule Porter, am pierdut o saptamana intreaga cu schitele astea, spun in timp ce ma ridic de pe scaun si imi sprijin mainile de masa, aplecandu-ma spre el. Nu vreau sa par needucata, dar consider ca este lipsa de respect faptul ca nu ati aruncat nici macar o privire la munca pe care am depus-o, ii spun pe un ton calm, dar distant.

   — Sam...incepe sa spuna Rachel dar este intrerupta de zgomotul scaunului satenului tarait pe parchet in timp ce se ridica si el in picioare. Pare amuzat, iar asta ma enerveaza si mai tare.

   — Samantha, consideri ca este lipsa de respect ca cineva sa aiba incredere in tine si in talentul tau? ma intreaba Nate bineinteles arogant.

   — Sam, e tot ce ii raspund, pentru ca simt cum sangele imi fierbe in vene.

   — Poftim?

   — Sam. Numele meu este Sam, nu Samantha!

   — Pai, Samantha, continua el zambind arogant, daca inseamna atat de mult pentru tine, ne vom uita peste schite. Dar iti garantez ca raspunsul va fi acelasi.

   — Multumesc, e tot ce ii raspund, si asta doar pentru ca mi-am amintit ca nu imi permit sa imi pierd primii clienti din cauza atitudinii mele. Am o fire vulcanica, dar asta sunt si dupa cum am zis, nu caut sa ma schimb. Dar poate ar trebui sa incep sa mai maschez anumite parti.

   Restul timpului il petrecem discutand despre posbilele modificari ale modelelor care le-au placut cel mai mult, cat si despre materialele pe care urmeaza sa le folosim. In mare parte, eu am vorbit, iar ei au aprobat, dar am apreciat faptul ca macar am discutat despre asta. Cand intalnirea se sfarseste, cei trei parasesc sala de sedinte, iar eu raman in urma pentru a aduna schitele ramase pe masa, si notitele pe care le-am luat.

   Nu au trecut mai mult de cinci minute, si aud cum usa se deschide si se inchide violent la loc, iar pana sa apuc sa ma intorc, simt doua maini strans inclestate pe talia mea, ce dintr-o singura miscare ma intorc cu fata la el. Privirea lui Nate este intunecata, ochii lui avand acum o nuanta inchisa de verde, si ma simt de parca ar vrea sa vada prin ochii mei, direct in suflet. El nu stie ca nu exista nicio fereastra in zidurile din jurul sufletului meu.

   Nu spune nimic, nu face nimic, ci doar ma priveste atent in ochi, si tot ce se aude in incapere este respiratia lui alerta. Este aproape, mult prea aproape, atat de aproape incat ii simt respiratia calda care se izbeste de fruntea mea. Nu fac nimic, doar il privesc. Imi dau seama acum cat de inalt este. Si frumos. Desi are o privire diabolica as putea sa zic, e ceva acolo ce inca nu reusesc sa descopar. Si nici nu vreau sa o fac, oricum.

   Inghit in sec atunci cand isi duce una din maini in parul meu, incolacind o suvita in jurul degetelor lui. Imi ridic din nou ochii pentru a ii intalni pe ai sai, si inima imi bate mai tare atunci cand observ cum privirea ii coboara pe buzele mele, stiind deja ce urmeaza...

   Hello! La multi ani, sper ca noul an sa va fie incarcat cu bucurii si impliniri!
   Primul capitol din 2020 este gata, si sunt curioasa sa stiu cum vi se pare. Il va lasa Sam pe Nate sa o sarute?
   Va imbratisez si va multumesc pentru voturi si comentarii! Nici nu aveti idee cat de mult conteaza pentru mine, fiind la inceput pe acest drum!
   Xoxo🖤