Jucatoarea de Vajhat

Capitolul 18

-Foxy Pov.-
Ne-am așezat pe canapeaua din sufragerie si, dupa ce a baut o gura mare de apă, Harry mi s-a adresat.

-Ce vrei sa stii?

-Totul.

-Te-ai gandit ca poate mama ta nu vrea sa stii pentru un motiv?

-Harry, nu am 7 ani. Vreau doar sa stiu ce s-a intamplat. Pot sa inteleg.

S-a uitat pentru cateva secunde la mine, gânditor. Se gândeam daca sa imi spuna ceea ce doream.

-V-ati certat, Adelaine?

- Da, destul de tare.

Mi-am luat privirea de la el si am inceput sa ma uit la mainile mele tremurande.

-Daca iti frica ca nu stiu cum sunt conceputi copii, stiu de cativa ani.

-De unde ai tu umorul asta?

-Probabil de la unchiul Ron. i-am raspuns zâmbind.

-Nu crezi ca ai avut destule dezvăluiri in seara asta?

-Nu stiu despre ce vorbesti. m-am facut eu ca nu stiu.

-Ai ascultat la usa si nu incerca sa ma minti, Adelaine.

-Bine, m-ai prins. am zis pe un ton desumflat. Imi pare rau.

-E in regula, dar incearca sa scoti asta din comportament. Nu tot ce vorbesc adulții trebuie sa audă și copii.

-Am inteles lecția. Acum spune-mi te rog.

-Ar trebui sa respectam decizia mamei tale.

-Am senzatia ca ea nu imi spune pentru ca ii e greu sa vorbeasca despre asta. Am vazut suferinta din ochii ei cand se gandeste la perioada aia.

Harry a mai stat putin pe gânduri. Între timp, telefonul lui a inceput sa vibreze pe masa. Poza mamei a aparut pe ecran.

-Nu răspunde, Harry. Te rog, nu raspunde.

Ii ceream mult si stiam asta. Trebuia sa aleaga intre mine si mama. Între ceea ce ii cerea un copil si ceea ce trebuia sa faca din postura de adult.

-Harry Pov.-
Ma uitam la fata speriata a lui Adelaine si la poza lui Ginny de pe ecran. Trebuia sa fac ceea ce era corect. Am atins butonul verde de pe ecran, primind apelul.

-Harry! Foxy a dispărut! Am avut o cerata si acum nu mai este in casa. Nu stiu daca a rapit-o cineva sau doar a plecat.

-Hei, Gin. Calmeaza-te. E bine, e cu mine. Cred ca ar trebui sa vii aici. Vrea raspunsuri pe care nu vreau sa i le dau in absenta ta sau fara aprobarea ta.

-Voi fii la tine in 5 minute.

Si chiar asa a fost. In 5 minute ii deschideam usa pentru a intra vijelios in casa mea si sa o îmbrățișeze pe Adelaine. Presupun ca instinctul matern vin mai inaintea furieri ca a fugit de acasa.

-Sa nu mai faci asta in viata ta. i-a spus Ginny.

-Imi pare rau ca te-am speriat. Doar am nevoie de răspunsuri la cele o mie de intrebari care imi trec prin cap.

Cand imbratisarea s-a încheiat, Ginny si-a oprit privirea asupra mea. Era o intrebare subinteleasa in privirea aceea: Chiar vorbim despre asta acum?
Am dat afirmativ din cap si i-am pus o cafea in fata.

-Multumesc!

-Vom avea nevoie de toată energia din lumea pentru a pune la punct povestea asta.

I-am zâmbit și mi-a zâmbit și ea. Se pare ca nu mai era atat de pornită impotriva mea. Probabil faptul ca i-am spus unde era Adelaine a facut sa mai castig putina incredere.

-In regula, am inteles toata treaba cu Cho de mai devreme, dar... a inceput Adelaine.

-Stai putin. Cho este aici? a spus Ginny incordata.

- Nu, dar a fost. S-a mutat deja de cateva saptamani. A trebuit sa semnam ultimele acte pentru divorț. i-am explicat.

Dupa ce am terminat de spus aceste cuvinte, privirea ei a cazut asupra mâini mele stângi. Nu, nu mai port verigheta din noaptea in care te-am sărutat.

Story time next chapter. Sper ca v-a placut acest capitol si abia astept sa aud ce va trece prin cap. Capitolul viitor aflam ce s-a intamplat cu ei.