Jucatoarea de Vajhat

Capitolul 25

A trecut un an de la acea prima intalnire. Si au mai urmat multe momente frumoase pe care le-am trăit impreuna. Foxy a venit aproape in fiecare weekend acasa si si-a petrecut timpul cu părinții ei. Mi-a placut sa vad cum se formeaza o relatie între ea și Harry. Eram fericiți, toți trei eram.

Și acum imi amintesc momentul in care i-a spus tata, in adevăratul si completul sens al cuvântului.

-Uite Harry, eu cred ca as putea sa iti spun tata daca tu imi spui de ce mi te aderesezi întotdeauna cu Adelaine? l-a abordat ea la cina.

-Asta nu e adevărat. In ultima perioada iti spun si Addy.

-Nu incerca sa ma fraieresti. Doar raspunde-mi la intrebare.

S-a uitat la mine. Am dat afirmativ din cap. Ii putea spune. Era oricum mai mult secretul lui decat al meu. I-am zâmbit și astfel a inteles aprobarea mea.

-Mamei mele ii placea foarte mult numele Adelaine. Nasul meu, Sirius, mi-a spus ca daca eram fata, probabil ca asa m-ar fi numit. Nu o sa stiu niciodata de ce ii placea atât de mult, dar numele ma duce cu gandul la ea. Daca te deranjează, pot sa nu te mai strig asa.

Am apreciat ca a lăsat împrejurările momentului cand mi-a spus mie despre numele asta. A fost in seara in care a aparut Foxy, dar excluderea acestor detalii probabil ca erau cea mai buna idee.

-Nu, tata. Imi place. E unic.

In momentul ala a crescut inima in mine. Chiar erau tata si fiica.

-Mama, a fost pura coincidenta?

- Nu inteleg la ce te referi. am întrebat eu.

-Numele meu. M-ai numit Adelaine din coincidenta?

-Nu. Probabil ca inconsientul meu a vrut sau a crezut mereu ca est fiica lui Harry.

-Toate semnele din jurul nostru o arătau. De ce am mai avut nevoie de un nenorocit de test de paternitate? Inca ma mai gandesc si acum.

Am ras cu totii pentru ca asta ne plăcea sa facem cel mai mult in preajma familiei.

Mai ramasese doar cateva ore si Foxy avea sa intoarca acasa, dupa ce a terminat cel de-al patrulea an la Hogwarts. Încă nu imi venea sa cred ca de repede crescuse. Treaba urma sa devina si mai serioasa. Va implini 15 ani in curand trebuia ca eu si Harry sa ne pregatim rezervele de răbdare si intelegere pentru adolescenta noastra.

Poate ca si sa ne mutăm impreuna ar fi fost o idee buna. Cand am inceput sa iesim impreuna din nou, am promis amândoi sa o luam încet și să ne cladim relatia caramida cu cărămidă. Asta insemna ca inca nu locuim impreuna desi Harry era destul de mult la mine acasa, si eu la a lui. Harry nu a adus asta in discuție, asa ca nu am făcut-o nici eu.

Eram cu el in masina, in drum spre gara de unde urma sa o luam pe Foxy cand mi-am dat deama ca trebuie sa ne oprim la mine acasa pentru ca imi uitasem telefonul si aveam nevoie de el in cat ca nu o gaseam pe Foxy.

Variante celalata era sa il folosim pe a lui Harry, dar nu ne-am gandit la asta in acel moment. In schimb, ne-am aruncat in gura inamicului. Un grup de dementori s-a aruncat asupra noastra imediat ce am deschis usa apartamentul.

Buna tuturor! Imi cer scuze ca acest capitol e scurt, dar nu mai am inspiratie. Nu stiu ce altceva sa mai pun in afara de un epilog dupa capitolul viitor cu dementorii. Daca aveti ceva idei pe care ati prea sa le abordez, va rog, lăsați-le in comentarii. Multumesc si imi cer mii de scuze ca va dezamagesc.