Jucatoarea de Vajhat

Capitolul 42

*Foxy Pov.*
Mama era bine. Viitorul meu frate sau viitoarea soră era bine. Lucrurile mergeau bine. În dupa amiaza aceea, membrii familiei Weasley incepusara sa plece spre casele lor. Era si timpul. Stiam ca Vizuina era facuta pentru o familie numeroasa, dar familia asta de roscati era deja prea mare pentru ea.

Eu ma aflam in sufragerie, după o lungă conversație cu Grace. Tot incerca sa scoată informatii de la mine despre Teddy, dar eu aveam diploma ca expert în schimbarea subiectelor asa ca a renunțat. Ca veni vorba de Teddy, nu îl mai văzusem de câteva ore bune.

Familia Potter a plecat si ea la drum. Eram in apropiere de casa cand tata s-a întors spre bancheta din spate, fixandu-ma cu privirea.

-Addy, as vrea sa o scot pe mama ta in oras in seara asta. Te superi daca mergem?

-Nicio problemă. Oricum de-abia asteptam sa ma lăsati singura acasa, sa dau o petrecere monstru si sa invit tot orașul.

Ambii au ras. Stiau ca nu as fi facut asta.

-Vorbind serios acum, mergeți si simtiti-va bine. Cine stie cat timp veti mai avea cand monstruletul din burta mamei va spune Salut, lume!.

Acestea fiind zisese, am coborât din mașină cu zâmbetul pe buze, mândră de ultimele mele replici. Dispoziția mi s-a schimbat imediat cand am vazut bagajul de langa usa.

- Am stat aici, certandu-ma cu mine de mai bine de o oră și dezbatand daca sa te astept sau nu. a spus Teddy cu tristețe in voce.

- De ce nu ai plecat? Ne-ai fi scutit de o despărțire dureroasă.

Pentru o secundă m-am gândit cum ar fi fost sa plece pur si simplu. Fără un rămas bun. Ar fi durut, dar nu atat de mult ca dupa acest moment.

-Pentru ca sunt egoist. Pentru ca nu am putut sa plec fara sa te mai vad inca o data.

Nu am putut sa spun nimic. Voiam să tip la el, sa ii arunc bagajul din capul meu vizual, sa ii spun ca doar fuge, nu îndeplinește vreun scop măreț. Dar nu aveam niciun drept să mă pun între destinația lui si ceea ce crede că le datorează părinților lui.

-Vreau să îmi răspunzi sincer la această întrebare. Pleci ca sa ii mulțumești pe părinții tăi?

-Plec pentru ca trebuie sa imi gasesc un loc, ca sa ii pot face mândri.

-Ar fi mandri de tine, Teddy. Esti un băiat grozav.

O lacrimă a cazut pe obrazul meu, dar mana lui Teddy a fost acolo sa o prindă.

-Te rog, nu plânge! mi-a spus el, luandu-mi fata între palme.

- De ce sa iti fac plecarea ușoară? Am incercat sa fiu puternică și să accept că vei pleca, dar uite-ma aici, plangand dupa un băiat pe care probabil nu o sa îl mai vad niciodată.

- Nu ai de unde sa stii, Foxy.

- Stiu pentru ca am nevoie sa imi primiti ca nu ma vrei cauta. Cand toată călătoria asta se va sfârși, iti vei continua viata ta si eu pe a mea. Nu vreau sa redeschid rana pe care o vei lasa cand vei iesi pe usa aia si nu am nevoie sa ma bântuie amintile. Asta este tot ce am avut, Teddy. Doar cateva zile. Promite-mi ca nu ma vei cauta, ca o sa ma uiti.

- Pot, deși este dureros, sa iti promit ca nu voi întreba de tine, dar nu imi spune sa iti promit ca te voi uita pentru ca asta este imposibil.

Ochii lui, acum albastri, imi arătau durerea lui. Credeam ca si lui ii era greu si stiam ca o promisiune a uitării era imposibil si pentru mine, dar asta era situația. Asa ne-a fost dat să fie.

- Ce se intampla daca ne întâlnim, fără voia noastră? m-a întrebat el.

- Voi avea de-a face cu consecințele.

- Sper sa găsești pe acel cineva perfect pentru tine, pentru ca meriți ce e mai bun, Fox.

Tu erai bun pentru mine. am vrut să îi spun, dar nu avea niciun sens.

-Iti doresc de asemenea si tie.

Numai gândul la el cu o altă fata imi facea stomacul sa se încarcă pe dos.

- Drum bun, Edward.

Auzind aceste cuvinte, si-a luat bagajul de pe jos si a iesit pe usa casei si pe cea a vieții mele.

Tristete la greu in acest capitol. Sper ca v-a placut totusi sa va astept comentariile. Sunteti surprinsă ca totusi a plecat? Credeti ca o sa ramana? De asemenea, va reamintesc ca urmatorul capitol va fi epilogul. Va pup si stay safe!