Danger's Back - Justin Bieber [Fanfiction || Tradusă în română]

Capitolul 22: "Ar fi trebuit să te las să pleci când am avut ocazia."

Punctul de vedere al lui Justin:

Totul s-a simțit ca un film.

Nu mi s-a părut corect, nu mi s-a părut real și, totuși, totul s-a întâmplat prea repede. Pauzele scârțâind în urechile mele și țipetele ascuțite ale lui Kelsey îmi strigau numele pentru viața dragă, parcă aș fi în stare să o salvez de aici, dar nu eram și mă ucidea înăuntru știind că nu sunt acolo cu ea acum.

Era ca și cum totul din jurul meu s-a prăbușit, sufocându-mă.

"Ce se întâmplă aici?!" Capul mi s-a împușcat pentru a o vedea pe asistenta care se îndrepta în grabă în interior, trecând pe lângă Bruce, scuzându-se aspru în timp ce verifica mașinăriile atașate de mine, ochii scanând rapid liniile de bip, ochii căzând pe tuburile din jurul gâtului meu care se atașau unul celuilalt.

"Știi că n-ar trebui să te stresezi, dle. Bieber." Înghițind, observând că unul dintre tuburi s-au despărțit, le-a pus la loc, atașându-l înapoi la cămașa mea, îndepărtându-l. Uitându-mă în jos, ochii ei împietriți s-au înmuiat în timp ce i-au întâlnit pe cei mari ai mei. "Ești bine?"

Nu am rostit niciun cuvânt în timp ce am rămas într-o liniște deplină. Singurul lucru care a putut fi auzit a fost respirația mea rapidă și neuniformă. Închizând ochii, m-am rugat lui Dumnezeu că acesta nu era modul lui de a mă plăti înapoi pentru tot rahatul pe care l-am făcut în viața mea.

"Te rog, Doamne." Am murmurat liniștit pentru mine. "Las-o să fie în regulă."

Suspinând frustrant, a apucat hârtia care atârna de una dintre mașini. "Inima ta a bătut aproape un procent în aproape zece secunde, ceea ce este extrem de nesănătos pentru tine, dacă vrei să ieși de aici la timp." Frământând hârtia, a clătinat din cap spre mine. "Nu poți fi supus niciunui stres în timp te recuperezi, domnule Bieber. O arteră poate izbucni în interior și este foarte probabil să sângerezi intern. Trebuie să te ferești de pericole, mă înțelegi?"

Vorbea, știam asta de când buzele ei se mișcau, dar nu am auzit nimic. Cuvintele ei au ieșit amestecate în mintea mea în timp ce am apucat strâns telefonul în mână, gândul la ceea ce se întâmpla cu Kelsey, tulburându-mă.

Trebuia să știu dacă e bine.

Nu știu ce m-aș face fără ea în viața mea. A ajuns să fie cineva de care am nevoie pentru a supraviețui. Fără ea era ca și cum aș trăi fără oxigen. Ea era aerul pe care-l respiram; ea era ceea ce mă ținea în viață.

Trăgându-mă, am dat din cap. "Ugh, da, scuze." Fluturând o mână cu dispreț, am privit cum s-a întors spre Bruce, cel mai probabil repetând orice mi-a spus mie, astfel încât cel puțin unul dintre noi știa ce a spus ea.

Bruce trebuie să fi fost de acord pentru că a plecat fără o a doua privire înapoi, lăsându-ne pe amândoi să ne ocupăm singuri de situație.

Construind suficient curaj, am readus telefonul la ureche după ce am respirat adânc, când nu s-a auzit nimic altceva decât un vârtej moale pe cealaltă linie, am simțit cum mi se ridică bătăile inimii.

"Kelsey?"

Așteptând câteva secunde, tocmai mă pregăteam să mă ridic din pat și să o caut singur, când mâna lui Bruce a apăsat pe umărul meu, ținându-mă jos.

Încruntându-mă, i-am îndepărtat mâna, întorcându-mi atenția către apel. "Kelsey? Baby?"

Gemând, s-a auzit o respirație simplă. "Justin." Kelsey a oftat, speriată și am știut chiar atunci că este în siguranță.