Bujor Zimbrean

2 - Membrii familiei și eu

-Ți se pare ție că pot să beau cafeaua asta? 

Se plange soția domnului, doar eu i-am adus cafeaua și înainte să plec din încăpere, mă opresc din mers nevinovată : 

-Doriți cumva alta? Am crezut că este fierbinte! 

-Nu este, e rece, tu nu poti să faci nimic bine! Oare unde sunt celelalte? Pentru ce le plătim? 

-Vă aduc alta, doamnă? 

Mă apropii de ea cu frică în suflet și cand am crezut că o să-mi arunce în față cu ceasca, mi-o întinde sclifosită: 

-Mai repede. O să ies în grădină. Mi-o aduci acolo. 

-Am înțeles doamnă. 

Dau să plec, departe de ea, dar o aud cum zbiară în urma mea din nou și uit să mă asigur din față. Intru fără să vreau în soțul ei, cu tot cu ceasca plină de cafea și mă clatin pe picioare șocată : 

-Îmi pare rău, domnule! Nu v-am văzut, îmi pare atat de rău! 

-Tu ești cumva oarbă sau ce ai? Poți să faci și tu ceva bine?! 

Apare în spatele meu soția lui, care îmi trage un cot, să zbor departe de soțul ei și care se uită șocată la murdăria de pe cămașa lui : 

-Dragul meu soț, ce ne facem? Uite ce a făcut neîndemanatica asta mică! 

-Du-te și adu-mi altă cămasă, eu nu mai urc. 

-Eu dragule? Să-ti aducă ea! 

-Dar trebuia să mă întorc și cu altă cafea? Ori nu mai doriti? 

-Cu tine vorbesc, nu pricepi ce spun? o trage de brat pe soția lui, care se uită urat la mine și care strambă din nas: 

-Bine, îți aduc, să mă aștepti aici și tu dispari, vreau altă cafea! 

Dă ea ordine, dar cand să mă retrag la randul meu, îi aud pașii în spate : 

-Cum să pleci fără să aud ACELE CUVINTE? 

Îngheț pentru a doua oară, ce tot au aceștia doi cu mine și mă uit speriată în jur, dar mama lui nu este. Oare cine mă salvează acum? 

-Chiar nu am vrut, îmi pare rău domnule! 

-Sotia mea are dreptate, din cate remarc. Ești în stare de ceva sau nu? Te trimit la vaci poate? 

-Nu,vă rog, nu o să se mai repete! 

-Știu, nu e plăcut să mulgi vaca, dar crede-mă, o să te trimit acolo DACĂ  SE MAI  ÎNTAMPLĂ O SINGURĂ DATĂ SĂ INTRI ÎN MINE . 

-Dragul meu fiu, ce tot se aude? 

Își face apariția mama lui, cu o sacoșă la ea și fiul ei îi zambeste de parcă a uitat de problema de mai devreme : 

-Nimic mamă, nu se observă cum arată cămașa mea? Poți să o chemi pe sotia mea, de sus? Cred că s-a blocat în dulap, sau ce are, că eu am întarziat din cauza ei! 

-Imediat dragule. O chem eu, stai liniștit. 

Se supune mama lui, aruncand o privire spre mine și vreau să plec de data asta, fără să mai fac altă nenorocire, însă își drege vocea iritat: 

-Ți-am zis eu,să pleci? Ori, fugi cumva? 

-Nu domnule, de ce să fug? Vreau doar să-i aduc doamnei cafeaua fierbinte. 

-Las-o, să nu mai bea cafea, oricum nu e bună de nimic. 

Îl privesc uimită un moment și el se încruntă, doar am curajul să arunc o privire în direcția lui : 

-Nici nu e curat în casă! Voi ce păziti toată ziua? CEILALTI UNDE SUNT? 

-Se ocupă de fermă domnule, știti doar, că sunt multe de făcut. 

-Eu știu, doar voi nu știți, se pare. Oare cat mai aștept ? Nici mama nu mai vine acum! 

Se întoarce la mine cu spatele, însă tot nu pleacă. Trag aer în piept jenată și rănită de purtarea lor și mă opresc înainte să casc, nu mă pot vedea făcand asta: 

-Măcar să mă dezbrac, poate apar și ele. 

Îl apucă pe domn și înainte să închid ochii, sunt luată prin surprindere de mișcările sale gratioase. Parcă nu mai este așa crud, în momentul în care nu se află cu cele două malefice. Mă uit fără să mă pot controla, la trupul său, doar se află în fața mea și încerc să-mi ascund privirea, însă e prea tarziu : 

-SĂ O SPELI. E CĂMAȘA MEA PREFERATĂ. 

Îmi aruncă el cămașa prin aer, mă nimereste în mutră și sunt izbită de mirosul său, nu știu ce tot se întamplă cu mine. Încerc să nu tremur și ating cămașa cu mana  : 

-Poți să pleci. Nu mai sta acolo. 

Îmi dă voie într-un final și mă îndepărtez rosie la chip,nu am idee că se uită amuzat în urma mea și că zambeste singur. 

Intru în bucătărie în stare de șoc, unde mă izbesc de cea care se consideră stăpană în casă, după ei toți evident : 

-Tu cat stai acolo? Ce e cu fața asta? 

-Trebuie să duc altă cafea, fierbinte! 

-Ești sigură că nu ești tu fierbinte,poate? 

-Pe cine ai văzut, ne zici și nouă ? mă trage de limbă așa zisa mea prietenă și ridic din umeri : 

-Pe nimeni, doar pe domnul ZIMBREAN. 

DE PARCĂ NU E DE AJUNS. 

MI-AU DISTRUS ZIUA ȘI NICI MĂCAR NU E PRANZUL.