Bujor Zimbrean

15 - Nu urmăreai iubire

Codin a rămas în casă,doar nu putea să-l alunge pe Bujor de la noi. Și eu, nu am vrut să iau parte la discuție, nu cred că era nevoie de mine. Așa că, am vrut să ies în oraș. M-am pregătit în cameră și am ieșit pe altă ușă, doar ca să nu mai dau cu privirea de Bujor. 

Cine m-o fi pus oare, să am asemenea ganduri? 

Nici nu am apucat să mă îndepărtez bine,că mi s-a părut că văd ceva în față. CARE SE APROPIA. ȘI SE TOT APROPIA. Tarziu am remarcat, era doar o mașină. Am vrut să-mi văd liniștită de drum, însă din ea au ieșit trei bărbati care s-au năpustit asupra mea. NICI NU AM APUCAT SĂ URLU, CĂCI AM FOST LUATĂ PE SUS DE INDIVIZI, BĂGATĂ CU FORȚA ÎN MAȘINĂ ȘI DUSĂ DE ACOLO. De parcă nu era de ajuns, s-au asigurat că mă vor duce la șeful lor, leșinată. AȘA CĂ, din cauza lor, am fost inconștientă o bună parte din drum. 

Cand am deschis ochii, mă aflam într-o încăpere stranie. Nici măcar nu am știut ce să fac mai întai. Am vrut să mă ridic din patul acela învechit, dar eram legată de acesta cu niste funii groase.În acel moment, mi-a fost și mai frică. Mă mir că nu mi-au pus o bandă și la gură. Înainte să mă calmez, aud pași care se apropie de încăperea în care mă aflu. Devin încordată și cand mă uit la persoana care dă buzna peste mine, îl recunosc pe BRĂDUȚ! Este aici, la cativa pași de mine și pare pus pe treabă : 

-Nu ți-a fost dor de mine,BEATRICE? 

Mă întreabă și se apropie de pat, iar eu mă chinui să-l conving poate, cu privirea mea de milog să mă ajute : 

-CE CAUT EU AICI? DAR TU? NU ÎNȚELEG! UNDE NE AFLĂM BRĂDUȚ?! 

-Nu ai înțeles încă? Eu am vrut să te răpesc. 

Este sincer cu mine și ia loc pe un scaun, pe care îl trage spre acesta și pe care îl tranteste langă pat : 

-Cred că glumesti,nu? îmi tremură mie vocea și simt că voi izbucni în plans în orice moment : 

-Cum este,BEATRICE? Ești fericită, nu? CU SOTUL TĂU, CODIN. 

-Doar nu ai de gand să-mi faci rău, eu am crezut în tine! Și nu doar atat, am ținut la tine. 

-Ai ținut,zici? Te uiți puțin la fața mea? ARĂT AȘA DIN CAUZA TA. NU MAI POT SĂ-MI REVIN, DE CAND TE-AM PIERDUT. 

-Crezi că eu zbor în sus, de fericire? 

-NU EȘTI AFECTATĂ ÎNSĂ. EȘTI FERICITĂ. EȘTI MAI BINE DECAT ULTIMA OARĂ CAND TE-AM VĂZUT. 

-De unde cunoști tu, ce simt , în sufletul meu? 

-Dacă tot insiști BEATRICE, îți voi oferi o șansă. Vrei să pleci,nu? DAR EU TREBUIE SĂ MĂ RĂZBUN. PE TOȚI. 

-Adică și pe mine,nu? zambesc eu tristă și las capul în jos : 

-De la tine, nu am ce să cer. Poate doar,ceva ce trebuia să primesc doar eu. Cum a fost, primul moment cu sotul tău? 

Îmi ridic privirea și Brăduț se uită la mine fix, nici măcar nu cred că mai respiră, ori se gandeste la altceva : 

-Nu face asta,te rog!

-Ce să fac,BEATRICE? Nu vreau să te rănesc, așa că o să te rog să nu faci vreo prostie. Afară,sunt oameni pusi de mine, s-ar putea să nu-i doară sufletul, cum m-ar durea pe mine dacă ai păți ceva. Nu te zbate, nu riposta, doar oferă-mi într-un tarziu ce doresc. NU O SĂ FIU ÎMPĂCAT, DAR MĂCAR O VOI PRIVI CA PE O ALINARE. 

-Deci, asta este? Vrei să mă ai? 

-DA, ASTA VEZI DOAR TU. EU NU VĂD LUCRURILE ASTFEL, DAR NU AI PRICEPE VREODATĂ. NICI DACĂ ȚI-AȘ EXPLICA.