Bujor Zimbrean

20 - Încercări

-Cum? Sotia mea a născut o fetiță? 

Îl întreb pe doctor, de parcă nu este evident și mama zambeste forțat cand mă aude, mă atinge cu mana pe brat și îmi aruncă o privire strambă: 

-Chiar așa domnule Zimbrean. Este o fetiță sănătoasă,este fetița dumnevoastră. Imediat o să puteti să o luați în brate. 

-Mulțumim frumos! zice mama știind cum să vorbească, iar după ce rămanem singuri amandoi se depărtează cu o privire iritată : 

-Ce vorbe spui Bujor? CONTEAZĂ DACĂ MAI E BĂIAT SAU FATĂ? E COPILUL TĂU! 

Mă ceartă mama și în spital, eu îmi dau ochii peste cap, dar cand iese din salon o asistentă cu fetița mea în brate încetez să mai fiu arogant și nemulțumit : 

-Aici este fetița domnule Zimbrean. 

Îmi este lăsată în brațe, chiar mie și o privesc pe micuță de parcă nu este o ființă vie. Alături de mine se află mama, cu lacrimi în ochi : 

-În sfarșit ești tată Bujor! Iar eu sunt bunică. 

Nu mai deschid gura, doar o țin în brate cu atenție pe fetița noastră și mă gandesc o clipă la AMANDA. Ar trebui să o văd, ori poate mai trebuie să aștept. 

Am părăsit-o acolo pe Beatrice,deși mai aveam puțin și îmi făceam de cap. Nu am putut să îmi duc la îndeplinire planul care nu a fost un plan de fapt : 

-Vreau să o țin și eu în brate Bujor. 

O aud pe mama, sunt de acord să o țină și după ce o las în grija mamei pe micuță, pășesc în încăperea unde se află sotia mea : 

-Amanda, eu am venit. Mă auzi? Ești bine? 

Mă apropii de pat, doar acolo se află și Amanda se uită la mine obosită : 

-Unde e fetița ? UNDE E BUJOR? 

-Este la mama. E în regulă. 

-Vreau să stea langă mine. E FATA MEA. 

-E și copilul meu,Amanda. Poți să te calmezi? Ți-am spus că este în siguranță. 

-Bujor,nu ai cum să mă înțelegi. Vreau să fie langă mine. Mi-e dor de ea. ARE NEVOIE DE MINE. TREBUIE SĂ MĂNANCE. 

-Iar tu o vei face. Să stea și mama puțin cu ea. Nu are voie ? 

-DUPĂ CE FATA MEA O SĂ BEA LAPTE. DOAR ATUNCI. 

-De ce zici doar FATA MEA de cateva secunde? CE TOT E ASTA? 

-Bujor,nu am vrut să sune așa. Nu sunt chiar bine, scuză-mă. Sigur că este și a ta. 

-Nu prea sunt convins. Ai vreun motiv pentru care vorbesti în acest fel? 

-Sunt supărată pe tine. UNDE ERAI TU CAND AVEAM NEVOIE DE TINE?! 

-Eram singur,într-o casă, departe de toți. 

-CREZI CĂ ASTA TREBUIA SĂ FACI? SĂ TE ASCUNZI? SĂ TE RETRAGI? 

-Ar trebui să te odihnesti. Chiar nu te înțeleg AMANDA. De ce ești furioasă pe mine? 

-Copilul nostru a venit și tu ești tot distant. DE CE BUJOR? 

-Nu sunt distant, sunt doar epuizat. 

-DAR CE AI FĂCUT MĂ ROG,BUJOR? AI DEPUS EFORT? 

-Nu o să continui să mă cert,cu tine. O să ne audă toti. Nu este frumos.