Jeff the Killer

Chapter 25.

           POV CAROLINA

        Mda, dupa cum puteti vedea nu scapati de mine. Tot nu pot sa cred ca totul a fost un vis. Ca nu s-a intamplat tot. Ca pur si simplu am fost in coma. Ca visam la ce nu am in lumea reala... O relatie perfecta cu Jeff. Ahhh.... Nu pot sa cred. Visul parea asa de real. Simtem toata dureea, plangeam din tot sufletul, ma durea fiecare lucru mic si ma bucuram pentru orice succes al meu sau al copiilor mei imaginari, si totusi, totul a fost un vis.... Defapt un cosmar.

        Imi creasem o realitate paralela celei adevarate. Eram mai rau decat o persoana cu Alzhaimer. Acolo aveam aproape tot... ce tot mint aici, acolo aveam chiar tot. De la cea mai mica speranta la cel mai mare vis. Dar asta e faza cu visele, nu mereu se indeplinesc. Defapt, ce sperante va dau eu aici? Niciodata nu se indeplinesc. Relitatea poate coincide cu visul, dar niciodata nu va fi la fel.

        Ma uit in salonul meu si tot ce vad e alb peste alb, dupa alb, langa alb. E mai rau ca un spital. Un miros puternic de medicamente bantuie aceasta incapere, dandu-mi fiori pe sira spinarii.... Trebuie sa plec de aici.

        M-am ridicat usor din pat, abia acum observand ca am o perfuzie in mana, atasata de un fel de cuier mobil. Hmmm... astia nu s-au gandit ca eu pot sa am idei crete si sa fug de aici? Se pare ca nu. Soarta, chinu si destinu!

        M-am dus langa acel , hai sa ii zicem cuier, si l-am prins cu mana dreapta, urmand sa trag de el pe hol urmand sa fac la fel pana la iesire si pana acasa. Prima parte mi-a iesit, dar a doua nu prea deoarece m-a prins paza si m-au dus inapoi in camera tragand de mine. Ce 'gentelmani'.

        Dupa cum spuneam, m-au dus inapoi in camera unde am stat ceva vreme. Cam 5 ore pana la prima vizita. Era ....

____________________________________________________________________________

        Imi pare rau ca vine abia acum si vine asa de scurt dar e perioada olimpiadelor, asa ca nu prea am timp. Va pup. Bye