Iluzoriu

IV - Frumusețe

      — Ai iubit vreodată pe cineva? Adică... înainte de toate astea? întreabă Mark din senin.

      Singurele momente când vorbim cu adevărat se petrec în pat, imediat după sex, când hainele și gărzile ne sunt încă jos, iar noi suntem prea epuizați să le punem la loc. Nu durează mult însă, pentru că întotdeauna trebuie să ne mobilizăm rapid și să ne despărțim. O să ne ia secole să ne cunoaștem în ritmul ăsta. Sau foarte mult sex. Dar ajungem acolo. Presupun că o luăm încet. Nu credeam că se poate spune asta depre noi, dar iată că e adevărat. O luăm încet, dar invers.

      — Vorbești cu fata care și-a pierdut virginitatea într-o misiune, deci nu, mărturisesc zâmbind cu nonșalanță.

      Nu mai am rețineri să vorbesc despre asta. Povestea cu Ashton e demult îngropată. Nu îmi pare rău că m-am dăruit lui și nici nu îmi e rușine să vorbesc despre asta. Nu mă mai doare ceea ce s-a întâmplat între noi, doar ceea ce i-am făcut.

      — Ce? se miră.

      — Mda.

      — Mi-e greu să cred așa ceva. La cum arăți, e imposibil să nu fi fost cu nimeni înainte de asta.

      — Frumusețea e doar o părere.

      — Modestia asta nu te caracterizează. Știi foarte bine că nu e numai părerea mea.

      — Rectific: e o stare de spirit. Nu eram frumoasă atunci. Am învățat asta mult mai târziu.

      — Mă îndoiesc că erai atât de urâtă încât nu te-a vrut nimeni.

      — Cel pe care îl plăceam m-a vrut doar ca să râdă de mine, deci nu știu ce să zic. Numai că eu am aflat.

      — Și isteață.

      — M-am dus la întâlnire oricum.

      — Hm?

      — Când a venit momentul, i-am spus că știu, l-am lovit atât de tare încât m-a durut mâna o săptămână și am fugit pentru că eram terifiată de ce s-ar fi putut întâmpla dacă m-ar fi prins. M-a urât după aceea pentru că s-a ales cu o vânătaie și, mai mult ca sigur, el a fost cel de care s-a râs. A urinat în băutura mea la balul de absolvire ca să se răzbune.

      — Dumnezeule, unde ai crescut?

      — Într-un loc foarte întunecat, fără tată, fără bani, fără haine la modă și fără prieteni. Mi s-a împlinit visul, să știi, să ies de acolo și să nu mai fiu batjocorită niciodată.

      — Aha, asta ți-ai dorit de mică să devii, nu? Întreabă ironic.

      — Probabil, doar că nu știam asta. Mi-am dorit să devin actriță. Întâmplarea face că așa am ajuns aici.

      — Cum așa, ai venit la casting?

      — Cam așa ceva... S-a întâmplat a doua oară când am fost pe punctul să îmi încep viața sexuală, de fapt. Am fost la o probă pentru un rol minor, o prostie. Mă băgam în tot felul de căcaturi pe vremea aia, convinsă fiind că o să reușesc să ajung cineva până la urmă și să îmi răscumpăr toată suferința, să compensez pentru toate mizeriile pe care le-am îndurat. Visam la faimă și bani, validare, dar am ajuns să trăiesc incognito. În fine, dupa probă, omul m-a invitat în biroul lui. M-am dus, nu îmi păsa. Nu am fost educată să cred în relațiile de durată sau în fidelitate, așa că nu dădeam doi bani pe feciorie. Știam că totul e un schimb și, atât timp cât aș fi obținut ce voiam, mi se părea echitabil.

      — Interesant. Ce nu a mers atunci?

      — Nu a știut să ceară frumos. Așa că l-am ucis.

      — Ce?

      Rar îmi e dat să îl văd pe Mark bulversat. Mă bufnește râsul când realizez cum sună ceea ce tocmai am spus pentru prima dată cu voce tare. Nu a trebuit să povestesc nimănui până acum. Cei cu care am vorbit despre asta știau deja ce se întâmplase.

      — Da, avea un trofeu greu pe birou și l-am lovit cu el, după care am plecat. A fost atât de simplu, un gest prostesc, incredibil de... ușor, dar care a curmat viața cuiva și a schimbat-o pentru totdeauna pe a mea, fără ca măcar să realizez asta, pentru că eu nici nu am știut ce am făcut. Am aflat mult mai târziu că zăcuse acolo cu orele, sângerând până la moarte. Ar fi putut fi salvat, dar nimeni nu a știut de el. Două zile mai târziu, Mike și George s-au prezentat la mine la ușă cu insigne de polițiști, m-au informat de cele întâmplate și m-au dus la sediu pentru "interogatoriu".

      Mark pufăie ca și cum acest mod de operare îi e cunoscut.

      — Dacă nu aș fi fost plecat, ar fi fost Mike și cu mine. Probail ți-aș fi făcut și instructajul.

      Și lucrurile ar fi stat cu totul altfel... mă gândesc. Cine știe cum ar fi evoluat totul?

      — Elisabeth mi-a prezentat această nouă slujbă ca pe singura alternativă la închisoare, ca și cum nu aveam de ales, dar, ca să fiu sinceră, pentru mine părea... mană cerească! Râd. Suna atât de bine încât îmi doream să fac asta! Aș fi acceptat și dacă nu aș fi fost constrânsă de împrejurări.

      — Atunci, l-ai iubit pe Carter? Sau el a cerut frumos?

      Sunt surprinsă că îi știe numele. Trebuie să fi făcut și el cercetări despre mine, cum am încercat și eu când ne-am cunoscut. Tot ce am aflat a fost că venea dintr-o misiune sub acoperire lungă de trei ani, unde fuseseră infiltrați și alți agenți de top. S-a întors singur însă, cu un tatuaj și o atitudine de căcat. Nu puteam să îl sufăr pe vremea aia.

      — Nu, n-a cerut.

      — L-ai iubit, deci.

      — Claire l-a iubit. Alicia voia doar să fie un agent bun. Eu l-am turnat.

      E plăcut să locuim împreună. Faptul că nu trebuie să plece și că pot adormi la pieptul lui e neașteptat de reconfortant. Are un dragon înspăimântător mare și negru, tatuat pe piept, care scuipă flăcări spre gât. Ascunde flăcările sub gulere de cămașă când e nevoie, dar când poartă tricouri se zăresc puțin. Îmi amintesc că obișnuiam să mă întreb ce sunt alea. Acum îmi place să îmi odihnesc capul pe prietenul meu fioros și să ascult cum îi bate inima. Întotdeauna mă calmează.