Iluzoriu

XXV - Fumatul Ucide

       În realitate trebuie să te salvezi singură dacă vrei să fi o prințesă adevărată, cu accent pe "să fi".

       Nu am găsit nicio armă în casă. Nu pot să cred că nu are una de rezervă. Știu că poate să tragă cu arma, deci una trebuie să aibă la el.

       Mă duc la bucătărie și iau niște cuțite pe care le ascund prin casă, în spatele pernelor de pe canapea... chiar lipesc unul sub masă cu niște bandă adezivă găsită într-unul din sertare. Ăsta este planul B. Planul A probabil că nu o să meargă. Nu pot fi chiar atât de proști, dar merită încercat.

       Dacă echipa mea nu vine aici să mă salveze, poate reușesc să îmi trimit salvarea la ei. Am o părere bunicică despre mine, dar sunt perfect conștientă ca nu pot să mă lupt cu șase bărbați antrenați și înarmați până în dinți, cu mâinile goale și să scap cu viață de aici. Nici nu pot să mă strecor din casă ca o adolescentă. Nu or să mă lase niciodată să plec. Așa că singura șansă de a ieși de aici e să mă scoată chiar ei. La dracu' nu mai poți nici să incendiezi o casă cu toate alarmele din ziua de azi!

       Să vedem dacă pun botul.

       — Haideți repede, John are probleme, trebuie să îl ajutăm!

       Cel care păzește ușa nu scoate un cuvânt. Nu știe dacă e glumă, dacă sunt atât de idioată să improvizez așa o cacealma sau dacă John a fost atât de cretin încât să îmi spună despre treburile lui. Se apropie alții șușotind între ei.

       — La dracu', cine e șeful aici, tre’ să vorbesc cu cineva responsabil!

       Cel care m-a lăsat să intru se apropie, chemat de una din gorile care-i spune că parașuta lui John face gălăgie. E intrigat, poate un pic amuzat. Se apropie fără grabă și cu o sprânceană ridicată.

       — Am auzit că ai cerut să mă vezi…

       Mă ia peste picior, bucurându-se de spectacol, mulțumit că are cu ce să își mai omoare puțin timp.

       — Ascultă, John e în pericol. Lucrurile nu au mers așa cum trebuia. Cineva îl urmărește. Trebuie să mergem în port. Trebuie să îl ajuți.

       Fața lui devine serioasă instant. Știe despre operațiune, ceea ce eu nu știu, dar nu știu dacă avea locația exactă, sau poate o avea și asta dă credibilitate poveștii mele. Ce mai contează? Lucrurile încep să capete sens. Cel puțin i-am sădit îndoiala în minte.

       — Și eu de ce nu am fost informat atunci?

       — Tocmai te-am informat. E nevoie de mai mulți oameni acolo. Și pierzi timp prețios. Pregătește-te și hai să mergem odată!

       Se gândește. Sună pe cineva, care are, probabil, la fel de multe probleme ca și John în momentul ăsta așa că nu îi  răspunde nimeni. Să sperăm că Mark și oamenii lui îi țin destul de ocupați… Așa că vorbește cu gorilele. Mai bine să ai grijă decât să îți pară rău. Ar fi bine să meargă sa verifice. Parașuta oricum nu are nevoie de atâția oameni să o păzească…

       Îmi înșfac haina și mă întorc într-o secundă.

       — La dracu’, mișcați-va, haideți odată!

       Parașuta are tupeu.

       — Să "mergem"?

       — Merg și eu!

       Doar se uită la unul din ei și respectivul vine să mă ia.

       — Jack, stai cu el! Și pentru numele lui dumnezeu, faceți-o să tacă. Face prea multă gălăgie, se vaită. Mergem să îți verificăm povestea… ma avertizează.

       — Nu stau aici! Ia mâinile de pe mine!

       Își mijește ochii spre mine in timp ce îmi continuu spectacolul:

       — Dacă dă dracu’ să aflu că te ți de prostii… Nu te pune cu mine!

       — O să îți pară rău! Ești concediat! Când se întoarce John o să plătești pentru asta. Și voi doi lăsați-mă în pace! O să vă omoare John. La dracu’! mă agit ca un pește pe uscat.

       Pleacă ignorand țipetele mele. Eu sunt aruncată în casă de ăștia doi. Mă isterizez, plâng, mă prefac cât de disperată pot.

       Grozav! Măcar am scăpat de o parte. Nu va fi o problemă pentru echipa noastră să se ocupe de patru oameni în plus. De fapt, cred că o să îmi mulțumească pentru bonus.

       Planul B să fie!

       Îmi arunc haina într-un perete pentru că vreau să o pastrez curată, merg nervoasă prin sufragerie făcând-o pe nebuna pentru băieții care mi-au rămas. Doar tre' să îi distrez și pe ei un pic…

       Îmi scot țigările din geantă și îmi aprind una.

       — Nu poți să fumezi înăuntru.

       — Nu, tu nu poți.

       — Ai atitudine, nu glumă. Nu e de mirare că cineva a trebuit să te pună în banca ta, îmi dă de înțeles că tare ar avea poftă să îmi învinețească și celălalt ochi.

       — Hm, ar trebui să vezi cum arată el acum, îl sfătuiesc prietenește să își pună pofta în cui.

       Râde.

       — Frate, și eu am nevoie de o țigară. O să fiu lângă ușă. Se ține deoparte Jack, exasperat.

       Fumatul ucide, prietene…
Îmi iau o scrumieră, o pun pe măsuța de cafea și mă așez în liniște pe canapea, ca și cum aș încerca să mă calmez.

       — Și acum ce ai de gând să faci, o să stai pironit acolo în picioare pentru următoarele câteva ore să te uiți la mine? Ia loc, fă-ți o ceașcă de cafea, fa-te comod! Vrei să vezi un film? Îmi întind picioarele pe măsuță cu degajare.

       Îl amuză atitudinea mea, se relaxează un pic. O cățea care latră atât nu mai are timp să muște. Hotărăște să se așeze lângă mine.

       Așa că îi tai gâtul folosind cuțitul de sub una din perne. Repede și fără gălăgie. Tăietură curată. Bine că John își ține cuțitele bine ascuțite. Scuze pentru canapea. Și păcat de hainele mele.

       Bine. Următorul! Acum am făcut rost de armă, așa că o să fie mai ușor cu Jack. Îl aștept după ușă. Când intră înapoi, îl împușc direct în cap. Nici nu a știut ce l-a lovit. L-am luat prin surprindere. Ce mizerie!

       Urăsc să împușc oameni de aproape. Mă șterg pe față cu un prosop de bucătărie. Îmi iau haina și sunt gata de plecare. Să mă duc la Sediu.