Lucrând pentru o organizație secretă, Alicia se angajează împreună cu partenerul ei, Mark, într-o misiune sub acoperire ce presupune ca ea să seducă un om de afaceri bogat și șarmant, pentru a salva vieți nevinovate.
Pare o victorie sigură, dar luc...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
— Hei… bună… frumoasa adormită.
Aud vocea lui Mark în timp ce deschid ochii. Am impresia că i-am închis numai pentru o clipă. Dar văd că afară începe să se întunece.
Deci asta trebuie să fie noua noastră casă. Pare o căbănuță de munte. Drăguță și intimă. Probabil ascunsă în pădure.
Mark stă afundat într-un fotoliu și fumează uitându-se la mine. Se pare că am reușit. Suntem în viață amândoi. Iadul nu aduce speranțe. Raiul nu poate fi cu atâta durere.
E sânge peste tot. Cearșafurile de pe patul în care stau sunt pătate toate. Dâre de la ușă până la pat. Măsuța de cafea de lângă fotoliul lui Mark e plină de bandaje murdare, un bisturiu, instrumente de sutură și câteva seringi, toate folosite și lăsate acolo murdare.
Apoi mă lovește mirosul.
— Ia stai! Aia e iarbă?
— Nu poți să bei cu antibiotice, ridică el din umeri schițând ceea ce pare a fi un zâmbet.
— Râd cu poftă. Mi se pare hilar! Am reușit până la urmă, nu?
— Da, spiridușule, se pare că da.
— Hei, nu fi zgârcit! Dă-mi și mie!
Durerea îl lasă cu greu să se desprindă de fotoliu. Are un bandaj pe umăr. Părerea mea e că a reușit să își scoată glonțul singur. Încă are sânge pe mâini, pe braț și pe pieptul gol. E sexy.
Vine lângă mine și împărțim țigara.
E totul un amestec de iubire și durere cum a fost mereu relația noastră: facem dragoste până când ne sângerează rănile, schimbăm bandaje, stăm întinși, ne revenim încet dar sigur după toate experiențele traumatizante, ne drogăm ca să amorțim durerea și, mai ales, ne îmbătăm de libertate aici, închiși, în cabana noastră din munți. E totuși cel mai bun lucru pe care l-am avut vreodată, cel mai bun lucru din lume.
***
— Haide, vino! Vreau să îți arăt ceva pentru a sărbători că te-ai făcut bine.
Mă duce în camera de alături. Dar am văzut-o deja. De fapt petrec destul de mult timp aici. Îmi place să scriu la biroul ăsta și citesc pe săturate. Rafturile sunt ticsite de cărți bune.
— Ha, îmi pare rău să te dezamăgesc, dar am descoperit deja colțișorul ăsta de rai. Zâmbesc.
— Sunt sunt sigur că nu ai văzut chiar totul. Ia loc, te rog!
