Lucrând pentru o organizație secretă, Alicia se angajează împreună cu partenerul ei, Mark, într-o misiune sub acoperire ce presupune ca ea să seducă un om de afaceri bogat și șarmant, pentru a salva vieți nevinovate.
Pare o victorie sigură, dar luc...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
E ca și cum ai fi măcelar și ai primi un miel pentru tăiere, dar te apuci să îl crești, să îl îngrijești, îi dai nume, ba chiar îi scapi fundul de câteva belele și dormi cu el în pat un an de zile înainte să îi curmi viața.
De ce ți-ai face una ca asta? Nu e cruzime față de miel, e crud față de tine însuți.
E drept că numai eu aș putea vedea o asemănare între un miel nevinovat și unul dintre cei mai căutați traficanți contemporani, dar nu suntem toți inocenți într-o măsură sau alta?
Cu toate astea, am ales să îl iubesc, nu doar pentru credibilitate, ci pentru ca mi-am dorit experiența asta. Da, cred în iubire, dar o consider o alegere. Ceea ce nu cred e că ne lovește ca un fulger pe neașteptate și că suntem total neputincioși în fața ei.
Știam cum începea totul și cum avea să se termine. Nu a fost o greșeală, nu a fost ceva ce mi s-a întâmplat fără să pot să rezist. Am ales, pur și simplu, să fac asta.
Cu toată carisma din dotare, trebuie să mărturisesc că nu era un tip irezistibil, mai ales că îi studiasem bine profilul și îi știam toate defectele dinainte. Îl știam mai bine decât se cunoștea el. Nici măcar nu erau discrepanțe majore între ceea ce știam și realitate. Nici nu s-a obosit vreodată să ascundă ceva de mine, nici nu s-a prefăcut mai bun, mai nobil sau mai puțin violent ca să mă cucerească. Dar eu nu căutam perfecțiune, nici bunătate, nici nu mă speriau crimele. Cel puțin, el era sincer. Eu aveam să fiu o trădătoare.
Am concluzionat rapid că scopul nu scuză mijloacele, că eram cu mult mai josnică decât el și că nu aveam să fac cu nimic lumea mai bună câștigând această luptă, dar nu vroiam să eșuez. Mi-a trecut prin minte în repetate rânduri să abandonez misiunea și să fug cu el, să mă alătur "cauzei" sale. Îmi făcea cu ochiul un asemenea deznodământ, chiar dacă, cel mai probabil, ne-am fi găsit sfârșitul amândoi înainte de vreme.
Nu moartea mă speria. Voiam să câștig. Voiam să înving în lupta aceasta cu mine. Voiam să reușesc un prim lucru în viață. Obținerea acestei misiuni fusese o imensă oportunitate pentru mine și doream să mă afirm! Să mă dovedesc cu adevărat bună și să mă întorc victorioasă.
În rest, relația asta, a fost un fel de bonus pe care mi l-am acordat anticipat pentru eforturile mele. Adică, dacă nu poți avea toată cutia cu bomboane pentru totdeauna, înseamnă că nu poți savura una sau două? Dacă tot mă aflam aici și trebuia să fac asta, de ce să nu mă bucur între timp doar pentru că știam că avea să se sfârșească? Toate relațiile se sfârșesc și, într-un fel, cu toții știm asta dinainte, nu? Viața însăși se sfârșește, de ce să nu trăim până atunci? De ce să văd în el doar un asasin cu sânge rece, când era cu mult mai mult de atât? De ce să mă oripilez la fiecare atingere, dacă puteam să mă bucur de ele?
