Iluzoriu

II - Începe Spectacolul

   

     Îmi atrage atenția un cuplu care iese din tipare, nu doar pentru că sunt cei mai în vârstă de aici, ci pentru chimia dintre ei care se vede cu ochiul liber. Comunică și din priviri. Ai spune că la vârsta asta s-au plictisit deja unul de celălalt sau că, trăindu-și împreună povestea, nu mai au ce să își spună, dar ei nu caută compania altcuiva și nu se cramponează nici de șușoteli, nici de privirile celor din jur. Nu au nimic de dovedit nimănui. Oamenii sunt niste coloși! Am auzit despre ei. S-au scris multe. Și se bârfește mult.

      Sunt tot felul de controverse despre cum și-au obținut averea. Mie îmi plac totuși. Îmi par o versiune mai vicleană a lui Bonnie și Clide, care au izbutit să își scrie un final mai fericit. Și mi-au plăcut de cum i-am văzut, înainte să îmi dau seama cine sunt.

       Am o slăbiciune pentru personajele negative. Să îi văd în carne și oase nu face decât să îmi sporească admirația față de ei. Cinstit sau, cel mai probabil, nu, au clădit un imperiu! Nu toată lumea face asta.

      Au muncit din greu, au călcat peste cadavre, au făcut ce trebuia făcut, cu siguranță au plătit prețul pentru că întotdeauna se plătește, dar au reușit. Împreună. Uniți de legături indisolubile, parteneri de infracțiuni, de afaceri, de viață, au ajuns să se cunoască și să se completeze atât de bine încât, chiar dacă nu au fost făcuți unul pentru celălalt, acum nu mai pot fi separați și să trăiască în continuare.

      Poate că viața va onora în final această relație și îi va face să și moară împreună, transformând afacerile în ceva poetic, lupta lor în cruciadă și tâlharii în eroi. E ceva apetisant în relația asta. E ceea ce mi se pare mie romantic. Tânjesc la o așa... loialitate. Poate chiar am băut prea multă șampanie. Poate am devenit Amy. O fi de bine?

      Domnul John își ține, în sfârșit, discursul. Cred că sunt singura care îl ascultă... Nu interesează pe nimeni, toți știu cât vor dona și știu că e bine pentru imagine. Au deja o sumă în minte. Nimic din ce ar putea spune nu va modifica asta, așa că nu au de ce să fie atenți. Dar eu, da. Îi sorb fiecare cuvânt. Vorbește cu înflăcărare. Ni se întâlnesc privirile de câteva ori. E un bun început. Seara asta s-ar putea să fie singura ocazie să mă apropii de el, am o singură încercare.

      Mark a hotărât să improvizeze și să folosească mica mea problemă în avantajul nostru. Prin urmare, mă surprinde cu un mesaj, tocmai când eram pe cale să mă răsfăț cu al treilea pahar de șampanie ridicol de scumpă.

      "Prietenul tău e suficient de beat și gata să facă spectacol. Merge afară. E și John acolo. Ieși la o țigară. Stai unde te pot vedea amandoi"

      Fumez la ocazii. La naiba, fumez ca un turc, deși nu ar trebui. Când am început asta, parte din instructaj a fost să mă las, împreună cu trasul de fiare, ședințele de terapie și lecțiile de orice, de la trasul cu arma până la tonul vocii. Problema cu fumatul nu e că te face să mori mai repede, ar fi ridicol, oricum speranța de viață e mică în meseria asta, ci restul efectelor secundare, de la faptul că îți slăbește rezistența, te face să obosești mai repede, până la simptomele de sevraj. Sunt momente când chiar nu îți permiți să devi agitat sau să îți pierzi concentrarea pentru că nu ai mai fumat de ceva timp.

      Ar trebui sa fiu un fel de robot, să funcționez perfect la orice oră, în orice condiții, dar ce pot să spun, sunt o rebelă - fumez, beau, mă droghez când am ocazia, orice ca să evadez din realitate când nu îmi place și, de cele mai multe ori, nu îmi place. La ce mi-ar folosi să îmi conserv sănătatea când trăiesc permanent sub amenințarea morții? Cum spuneam, îmi alcătuiesc viața din firimituri pe care le culeg ici și colo, iau ce pot, când pot pentru că nu știu niciodată ce va fi mâine sau dacă va mai fi. M-am reapucat de fumat în prima misiune serioasă și am refuzat să mă mai las. Ce-or să facă, să mă concedieze? Nu se întâmplă așa. Ne trimit în misiuni sinucigașe în schimb, dar cu siguranță nu e cazul încă. Sunt printre cei mai buni, fumătoare sau nu.

      Nu apuc să termin țigara că vechiul meu amic începe să mă sâcâie. I-am stârnit interesul lui John, care își trage sufletul după discurs fumând la rândul lui și se preface că nu e atent la noi. Mark apare imediat și începe lupta. La propriu.

      Îmi place când bărbații se bat îmbrăcați în costume, când uită că sunt cavaleri și devin bestii. Mă fascinează această transformare. Se pare că îmi place să scot la iveală tot ce e mai rău din oameni.

      Tipului îi scapă câteva detalii despre cât de talentată sunt în pat. Mark își apără onoarea și dă primul pumn. Își joacă bine rolul și lovește ca un amator. Ce-o să-l mai tachinez pe tema asta! De asemenea, încasează vreo două lovituri bune. Tot avem parte de ceva distracție la petrecerea asta până la urmă! Cel puțin, până când apare securitatea și încheie prima parte a spectacolului. Pe a doua o jucăm eu și Mark, doar pentru John, care încă se preface că nu ascultă, dar și-a aprins o altă țigară.

      — Pe bune, Alexander, te apuci să faci scandal aici? Asta mai lipsea, să ne facem de râs în fața tuturor!

      — Serios? Deci tu ești cea deranjată? Te-ai culcat cu ăla? Ți-a tras-o?

      — Și faptul că mă întrebi mă jignește, răspunde Amy indignată, dar adevărul Aliciei este altul. Nu e relevant, însă.

      — Dacă nu s-a întâmplat, ar trebui să îmi mulțumești că te-am apărat.

      — Dacă? mă prefac nervoasă și scot o altă țigară.

      — Credeam că te-ai lăsat de fumat!

      — Ei, bine, nu mai vreau să mă las!

      — Termină! Spune luându-mi bricheta din mână în timp ce ridică sugestiv o sprânceană către domnul John care stă doi pași mai încolo, străduindu-se să nu se uite la noi, dar ascultând cu interes.

      — La naiba, s-a terminat, nu mai sunt marioneta ta! Fac ce vreau, Alec, nu am nevoie de permisiunea ta.

       Și ăsta e, cred, singurul moment din viața personajului meu în care ia inițiativa și momentul în care am fost cel mai aproape să o plac. Mă duc la John și îi cer politicos o brichetă.

       Mark mă urmează, dar îl trimit acasă și, cum se presupune că începe să se trezească din beție, de la lovituri și de la aerul proaspăt, refuză să se mai dea în spectacol în fața gazdei noastre și pleacă spre casă, chiar dacă fierbe de nervi că nu putem termina discuția. Încă o dată, mă lasă singură în seara asta. Trag din țigară, ca și cum aș încerca să mă calmez.

      Mulțumesc pentru că ai citit până aici. Sper să îți placă povestea. Feed-back-ul e foarte important pentru mine. Nu uita să votezi și să îmi spui părerea ta! Ce crezi că se va întâmpla în continuare?