Lucrând pentru o organizație secretă, Alicia se angajează împreună cu partenerul ei, Mark, într-o misiune sub acoperire ce presupune ca ea să seducă un om de afaceri bogat și șarmant, pentru a salva vieți nevinovate.
Pare o victorie sigură, dar luc...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
Dacă ar exista demoni, aș fi unul dintre ei. Dacă demonii cred în dumnezeu nu aș putea spune, dar cu siguranță nu se tem de el. E uimitor ce poate să facă frica din om, deci, dacă s-ar teme, poate asta i-ar opri din... a comite crime și alte păcate. Eu nu mă mai tem. De nimic. Bine, poate de un lucru sau două. Primul e ziua în care nu voi mai simți nimic și al doilea e că ziua aceea va veni destul de curând. Pot să o simt apropiindu-se, o aud venind. Îmi e dor sa îmi fie frică, îmi lipsește adrenalina. Obișnuiam să mă tem de atât de multe lucruri. Simțeam asta atât de intens încât trăiam prea puțin. Dar mi-am împins limitele atât de mult, încât acum sunt la polul opus. Și ce poftă mi-e de frică uneori! Noroc că mai improvizez câte ceva din când în când! În viață, înveți să te adaptezi.
Sunt diferite moduri în care îți poți crește rezistența la durere. Am făcut antrenamente pentru asta. Unul dintre primele încercate se bazează pe alergare, de unde și aversiunea mea pentru cardio. L-am urât, pentru că m-am simțit trădată. Lucram până terminam circuitul, acceleram ca pentru ultima sută de metri, după care trebuia să o iau de la capăt ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. E infernal când crezi că în sfârșit ai terminat și ești convins că ai dat absolut totul din tine să trebuiască să o iei de la început. Și să nu știi niciodată când se termină. Dar e cea mai bună metodă de a descoperi că ai resurse nelimitate și că îți poți depăși limitele.
Altele, ca scufundarea în apă cu gheață, nu durează mai mult de câteva minute, ceea ce pentru mine e mult mai plăcut. Prefer durerea intensă, dar de scurtă durată unui chin prelungit. Râsul este un bun analgezic, dar e improbabil să îl poți folosi în practică pentru că nimeni nu are chef de râs în timp ce e chinuit și s-ar putea să nu fie în avantajul tău să râzi în hotote în fața torționarilor tăi.
Ceea ce funcționează cel mai bine la mine este conștientizarea în detaliu a durerii, pentru ca apoi să pot să mă detașez. Durerea fizică nu e altceva decât un mecanism de autoapărare al organismului. Nu poți și nu trebuie să o ignori pentru că e acolo ca să transmită un mesaj. Primești mesajul, evaluezi pagubele și iei măsurile necesare, dacă poți. Dacă nu, măcar știi cât trebuie să reziști. Am serioase cunoștințe medicale.
Doamna doctor Miles m-a instruit cum se cuvine. Știu să evaluez și să tratez orice rană, să le curăț, să le cos, să le bandajez, să scot gloanțe... Am privit-o tratând colegii răniți în misiuni, am făcut practică pe cadavre și pe cei vii care s-au lăsat pe mâna mea și cunoștințele mi-au fost de un real folos în misiuni, deși inițial am crezut că învățăm toate lucrurile astea doar ca să respectăm un protocol. Așa că știu exact cât rău cauzează fiecare leziune în parte. Știu că poți trăi fără o mână sau un picior, dar și că poți muri din cauza sângerării și cam în cât timp. Asta mă ajută să nu mă tem mai mult decât trebuie și să nu dramatizez. Am învățat de asemenea să meditez. Nu sunt doar corpul meu, ci mai mult de atât, așa că, după ce evaluez daunele și conștientizez că nu mă vor ucide, reușesc să mă detașez. Atunci durerea se diminuează.
