Jocul razbunarii

Capitolul 6

  Totul incepe sa devina neclar, dupa care m-am scufundat intr-un abis intunecat.
Simt cum ceva ma prinde de mana dreapta si ma trage in sus, spre suprafata. Am simtit aerul rece dar, desi plamanii mei tanjeau cu atat ardoare dupa el, ceva ma impiedica sa il inhalez. mi-am simtit corpil asezat pe marginea piscinei, dupa care am auzit sunete ce indicau ca cineva iese cu rapiditate din apa.
Acum zaceam intinsa acolo, pe cimentul rece, fara sa ma pot misca, respira sau deschide ochii. Ce se intampla? Corpul meu nu raspundea la comenzile transmise de creier. Ma simteam prizoniera in propriul trup. Doua maini ma prind de umeri, ma ridica putin si incep sa ma miste usor.

-Kayla! Iubito, revino-ti! Puteam recunoste voce putin ragusit si groasa a lui Aiden dintr-o mie siabia atunci am reusit sa imi deschid ochii si am tras o gura mare de aer, dupa care am inceput sa tusesc. Aiden avea fata alba ca varul si parea ingrijorat, dar in aceeasi timp o vaga urma de usurare i-a strabatut chipul. Stateam in sezut, pe margine piscinei incercand sa ma linistesc si sa imi domolesc bataile accelereate ale inimii.

Aveam o durere de cap ingrozitoare, urechile imi tiuiau, dar cel mai rau lucru era ca incepusera sa mi se deruleze in minte din ce in ce mai multe scene ale accidentului de care am avut parte cu mult timp in urma. Cu mai multa amploare decat de obicei, amintirile prind contur in mintea mea,iar imaginele incep sa mi se deruleze mult prea vii prin fata ochilor mei. Masina loveste bordura, soferul pierde controlul volanului si trage brusc de volan spre dreapta. automobilul incepe a se rostogoleasca, iar in cele din urma ajunge in apa.

Mi-am strans capul in palme incercand sa domolesc durerea, insa era in zadar! Respiram sacadat si simteam ca totul in jurul meu se invarte.

-Esti bine? Ma intreaba vizibil speriat. Pentru cateva clipe imi analizeaza minutios chipul, dupa care ma trage in bratele sale, cu un gest brusc.

Nu eram in capabila sa ii raspund, nu puteam sa scot nici un sunet, iar imbratisarea lui imi facea mai mult rau, deoarece simteam ca ma lasa din nou fara aer. In alte conditii, probabil as fi profitat de siguranta neobisnuita pe care bratele lui in jurul meu mi-o ofera, dar in siuatia de fata, necesitatea de a respira ma determina sa il imping putin, iar el intelege mesajul. Imi da drumul dupa care se indeparteaza putin lasandu-mi spatiu.

Ma las pe spate si simt iar raceala cimentului, insa o ignorm si imi inchid ochii, in incercarea de a ma linisti. Dupa cateva momente bataile inimii incetinisera, asa ca incerc sa ma ridic, insa picioarele mele nu reusesc sa imi sustina greutatea si cad in genunchi. Tremuram ca naiba, dar nu din cauza frigului. Aiden ma ia in brate in stilul miresei si ma aseaza pe o banca din apropiere.

-Stai aici! Ma intorc imediat! Imi spune dupa care il vad alergand spre un vestiar. Se intoarce cu un brat de prosoape, desface unul si mi-l pune pe umeri.

-De ce tremuri asa? Ti-e atat de frig?

-Nu e din cauza frigului! Ii raspund abia soptit.

-Imi pare rau! Imi pare sincer rau! Nu am vrut sa te scap in piscina, a fost un accident. Eu...

-Opreste-te! Il intrerup.

-Hai! Te duc inapoi in tabara! Trebuie sa mergi la spital. Spune incercand sa ma ia in brate.

-Nu! Sunt bine! Asteapta putin pana ma linistesc! Il intrerup. Se aseaza langa mine si incepe sa ma priveasca ingrijorat.

-Nu te mai holba ca un obsedat la mine! Sunt vie, respir deci sunt bine! Ii spun incercand sa zambesc.

-Ce s-a intamplat? De ce nu ai inotat? De ce nu ai facut nimic? Nici macar nu ai incercat sa iesi la suprafata. Credeam ca vrei sa imi faci o farsa cand te duceai pur si simplu la fund!

-Stiu sa inot, dar nu pot! Ma blochez atunci cand fac contact cu apa! E un fel de atac de panica!

-Atacurile de panica nu se fac din cauza unor...Atunci Aiden se opreste.