Jocul razbunarii

Capitolul 11

Charlie Chaplin spunea ca "te vor critica mereu, te vor vorbi de rau si iti va fi greu sa gasesti pe cineva care sa te accepte asa cum esti. Asa ca, traieste cum vrei, fa ce iti spune inima, fa ceea ce vrei, pentru ca viata este o piesa de teatru fara repetitii initiale. Asa ca razi, canta ,danseaza, iubeste si traieste intens fiecare moment al vietii tale, inainte de a cadea cortina si inainte ca piesa sa se termine fara aplauze! "

Dar oare ce se intampla cand in sfarsit gasesti acea persoana ce te accepta asa cum esti, cand nimeni nu te mai vorbeste de rau, cand nimeni nu te mai critica, insa intr-o clipa, cortina cade la jumatatea piesei? Ramai in spatele ei, sau improvizezi astfel incat spectacolul sa continue, desi aparent orice actiune e inutila?

Eu si Aiden suntem impreuna de doua luni, lucru nou si in aceiasi masura ciudat pentru amandoi, avand in vedere faptul ca nici eu, nici el, nu am mai fost implicati niciodata intr-o relatie pana acum. Desi initial si mie mi s-a parut ireal, ei bine da, Aiden Carter nu a avut niciodata o prietena! Cine ar fi crezut? Aiden e genul de baiat frumos, talentat, iar pe langa asta are si o aura de bad boy, ceea ce face ca majoritatea fetelor saliveze dupa el.

-Mi-e foame! Grabeste-te! Vreau sa mananc! Tresar la auzul vocii lui Aiden ce venea din spatele meu, in timp ce eu eram concentrata pe aranjarea cartilor in dulap.

-M-ai speriat! Imi inchid dulapul si imi indrept atentia catre baiatul ce acum se afla in fata mea.

-Scuze! Sa mergem! Mor de foame! Am auzit ca primim placinta cu branza.

-Eu urasc branza! Si de ce esti atat de fericit? Il intreb, observand zambetul urias ce i se intindea pe intreaga fata.

-Exact! Tie nu iti place branza, prin urmare pot manca si portia ta! Mi-am dat ochii peste cap si am chicotit usor. Desi nu mi-as fi putut imagina vreodata ca Aiden s-ar putea schimba, ca din baiatul rau si arogant poate deveni unul bun si grijuliu, viata mi-a demonstrat ca nimic nu e imposibil.

-Am ditamai tema la engleza ce trebuie predata peste doua zile si habar nu am sa o fac! Se plange Aiden in timp ce infuleca din felia sa de placinta.

-Doamne ce obiceiuri proaste de a manca ai! Se plange Alexander oftand zgomotos.

-Cine? Eu? Intreaba Aiden, cu gura plina, reactia sa starnindu-ne rasul. Avea aceleasi obiceiuri proaste ca si fratele meu, care cu o luna in urma s-a intors in Londra.

Apropo de Alexander, de cand eu si prietena mea am inceput sa mancam impreuna cu el, Aiden si Christain, lucru ce i-a uimit pe o mare parte din copii de aici, exceptand faptul ca unele fete imi aruncau niste priviri ucigatoare, pline de dispret, cred ca Alex si Amber au inceput sa se placa, desi nici unul nu voia sa recunoasca. Cei doi petrec o gramada de timp impreuna, nu numai la scoala, ci si in timpul liber. Ei par cu adevarat ca se inteleag bine si se completeaza unul pe celalalt. Oare ar trebui sa fac ceva in privinta celor doi?

Dupa ce am terminat de mancat, eu si Aiden am mers afara. Era o zi frumoasa si insorita de mai, insa putin prea calduroasa pentru preferintele mele. Ne-am asezat pe o banca vopsita intr-o frumoasa nuanta de rosu caramiziu, aflata la aproximativ zece metrii de imensa cladire in care se tineau cursurile. Cativa elevi se plimbau linistiti prin campus, iar altii se relaxau pe iarba, la umbra arborilor uriasi ce confereau o oarecare urma de mister liceului. Cu totii pareau atat de linistiti si lipsiti de griji, dar nu ii pot judeca, pana la urma, mai erau trei saptamani si venea mult asteptata vacanta de vara, cu exceptia satenului de langa mine care parea abatut si ingrijorat, iar eu nu intelegeam care e motivul.

-Ce ai?

-Ma gandesc la tema de la engleza. Imi raspunde ingrijorat.

-Am trait sa o vad si pe asta! Marele, fabulosul, extraordinarul Aiden Carter, isi face probleme pentru o amarata de tema.