Jocul razbunarii

Capitolul 26

-Kayla! Tu ce vrei defapt? Nu vrei sa ai o viata normala? Sa fii fericita? Trebuie sa intelegi ca nu le poti avea pe amandoua! Nu poti avea si adevarul si fericirea! Sfatul meu e sa alegi fericirea pentru ca adevarul te poate ucide. Spusele tatei au facut ca profilul criminalului sa se schimbe brusc in mintea mea, facand loc unor noi suspiciuni.

-Ce tocmai ai spus? De cand iti pasa tie de alegerile mele? Tie nici macar nu iti pasa ce facem cu viata noastra atata timp cat nu iti afecteaza afacerile! De ce nu vrei sa aflu cine e criminalul? De ce sustii cu atata tarie ipoteza sinuciderii? Si cum se face ca tu esti singura persoana care a trecut pur si simplu peste moartea mamei? Stii cine e, nu e asa? Stii?

-Esti atat de sigura de ceea ce spui? Te inseli Kayla! Imi pasa de ceea ce faceti cu viata voastra, sunt tatal vostru si imi pasa de voi! Recunosc, nu reusesc sa excelez in meseria de a fi tata, dar fac tot ce pot pentru ca voi sa fiti fericiti! De aceea pare ca pun afacerile pe primul loc, dar nu e asa! Fac toate astea pentru ca voi sa nu duceti lipsa de nimic! Si nu, nu stiu cine e, dar la fel de mult ca tine as vrea sa stiu cine e! Vorbele tatei, cel m-ai probabil ar impresiona pana la lacrimi o sala plina cu unii dintre cei mai insensibili oameni si din cate vedeam, Erik face parte din aceeasi categorie, insa nu si eu! Nu mai sunt copilul care credea in promisiuni desarte si visa la o viata ca in basme! Nu mai sunt asa!

Copilul din mine a murit de mult, dand nastere unui alt prototip de persoana, una rece, fara frica si neincrezatoare pana si in propia persoana. Sunt goala pe dinauntru si stiu asta, mi-am oprit sentimentele, mai putin cele ce imi alimentau dorinta de razbunare, insa nu regretam, pentru ca nu mai stiu ce inseamna regretul.

-Scuteste-ma tata! Frumos discurs, a reusit sa ma dezguste foarte tare! Ai facut totul pentru a fi noi fericiti? Tu inca esti de parere ca banii aduc fericirea? Nu de bani aveam noi nevoie! Aveam nevoie de dragoste, de dragostea unei familii! Priveste pentru un moment tabloul in ansamblu nu pe bucatele. Ti se pare ca asta seamana cu o familie? Am dat frau liber gandurilor ce imi umblau prin minte de mult timp.
De ce oamenii alergau o viata intreaga dupa bani? De ce nu vor sa inteleaga ca banii nu inseamna fericire. Amintirile alaturi de familie si prieteni, simplele momente petrecute cu cei dragi inseamna fericire! Din pacate, sunt obligata sa traiesc intr-o lume in care banii gestioneaza totul, in care orbiti de iluzia unei vieti mai bune, oamenii uita sa se bucure de prezent, iar in cele din urma, cand ajung sa realizeze asta, e prea tarziu.

-Asculta, eu doar am incercat sa...Sunetul unui telefon ce suna l-a facut pe tata sa lase propozitia neterminata in aer. Cel mai probabil nu am piedut decat o scuza jalnica menita indreptarii situatiei. Dupa cateva momente in care tata a vorbit la telefon, a incheiat apelul si a lasat mana sa ii cada pe langa corp, privindu-ma cu parere de rau.

-Eu trebuie sa ma intorc la firma! Tonalitatea scazuta a vocii tatei a spart in cele din urma linistea ce invaluia camera.

Am izbucnit intr-un ras isteric, uimindu-ma chiar si pe mine. Nimic nu era amuzant la situatia de fata, insa rasul meu venea de undeva din interior. Era mai degraba unul ironic si fals, decat sincer.

-Nu! Nici nu vreau sa aud! Du-te la firma, ocupa-te de afaceri, petece-ti intreaga viata ingropat in hartii si incearca sa fii fericit! Nu incerca sa iti ceri scuze si sa imi oferi cine stie ce promisiuni irealizabile! Ti-am spus, la mine nu tine! Ah, si ia-l cu tine si pe Erik, sunt prea nervoasa din cauza lui si e posibil sa ii rup gatul! Am trecut pe langa ei, lasand in urma mea viitoarele posibile scuze. Am intrat in camera mea si am trantit mult mai tare usa decat era necesar.

Stiu, poate ca am fost rea si am aratat ca un copil razgaiat care cere mult prea multe lucruri, insa nu era asa. Nu vreau o multime de lucruri banale, vreau un sigur lucru ce nu poate fi cumparat cu bani. Imi voiam familia inapoi. Cand mama era inca in viata, situatia statea altfel. Tata nu ajunsese sa aiba succes cu compania, eu si Erik inca eram mici si lipsiti de griji, iar mama, ea era cea care ne tinea impreuna si facea tot posibilul sa fim fericiti. Insa familia mea completa si unita, a fost spulberata intr-o secunda, lasand in urma un gol imens. Trecusera opt ani de atunci, insa nu conta cat timp trecea, eu inca am nevoie de iubirea mamei, am nevoie de ea. Timpul vindeca ranile, insa nu si cicatricile.

Am iesit din camera, convinsa ca asa zisii mei musafiri au plecat, indreprandu-ma spre bucatarie. Am deschis rand pe rand sertarele pana ce am gasit ceea ce cautam. O sticla intacta de Whisky. Nu stiu de ce aveam sticla asta aici, insa se pare ca acum aveam nevoie de ea. Am desfacut capacul si am luat fara retinere o gura din otrava maronie, ce imi ardea gatul. E pentru prima data cand beau Whisky si sincera sa fiu incepea sa imi placa. Nu ca as fi baut cine stie ce alcool pana acum. In afara de bere si alte cateva incercari datorate curiozitatii a diferite tipuri de astfel de bauturi, nimic mai mult. Felicitari Kayla, esti pe drumul cel bun!

M-am asezat jos cu sticla de alcool in mana, sprijinindu-mi spatele de unul dintre dulapioarele de bucatarie. Sticla se golea din ce in ce mai mult odata cu trecerea timpului, aburii alcoolului facandu-ma sa ma simt ametita si euforica.
Ochii mi se inchideau incet, in timp ce duceam cu greu sticla la gura, chicoteli nemotivate parasindu-mi gura.

Telefonul a inceput sa imi vibreze in buzunar si simplul fapt ca nu se oprea ma enerva la culme, stricandu-mi starea euforica. In cele din urma am scos telefonul, privind nedumerita spre cifrele si literele ce se amestecau intr-un joc haotic. Nereusind sa descifrez ciudatul cod, dupa cateva incercari esuate, am reusit sa raspund.

-Cine esti si ce vrei de la viata mea? Desi am incercat sa par cat mai treaza cu putinta, cuvintele au iesit din gura mea sub forma unui mormait infundat.

-Te simti bine? Vocea ce se auzea din dispozitivul din mana mea imi parea foarte cunoscuta insa era mult prea obositor acum sa caut prin memoria devastata, propietarul ei.

-Mai bine ca niciodata, dar de ce intrebi? Am izbucnit in ras, desi nu era nimic amuzant, chinuindu-ma sa tin ochii inca deschisi.

-Kayla, tu esti cumva beata?Acestea au fost ultimele cuvinte pe care le-am auzit inainte ca telefonul sa imi pice din mana, eu ocupand alaturi de el, locul pe podea, cazand intr-un somn adanc. Cred!

------------------------------------------------------