Jocul razbunarii

Capitolul 13

"Daca vrei sa duci o viata linistita, ancoreaza-te de un scop, nu de oameni sau obiecte!"

Albert Einstein

Din fericire, m-am ancorat de o persoana, iar aceasta m-a facut sa sufar. Spun "din fericire" deoarece, astfel am invatat sa nu imi mai pun increderea in alti oameni! Acum, scopul meu este unul singur, sa castig jocul pe care aveam sa il incep, astfel incat sa gasesc criminalul si sa il distrug. Aparent, e greu sa castigi fara sa ai un sprijin, dar problemele simple au adesea solutii banale. Regulile jocului in care am ales sa ma implic erau simple: o data ce ai intrat, nu mai poti sa abandonezi, iar singurul lucru care iti ramane de facut e sa joci. In cele din urma, fie castigi, fie esti distrus in acest joc halucinant al razbunarii. Eu am ales sa joc, desi cunosteam consecintele, insa nu regret! Existenta noastra este limitata, asa ca nu am timp de regrete!

Am cautat prin cateva carti, iar in cele din urma am gasit bucatica de hartie pe care era scrisa adresa la care se afla sediul detectivului pe care il cautam.

Din cate stiam, acest detectiv se numea Adam Murray, avea in jur de 25 de ani si era destul de bun in ceea ce priveste gasirea persoanelor. Partea proasta e faptul ca e genul de persoana in care nu puteai avea incredere si adesea obisnuia sa tradeze.

Mi-am schimbat hainele deoarece erau putin ude datorita ploii, mi-am luat o geanta neagra si nu am omis sa iau pistolul cu mine. Niciodata nu se stie cand as putea avea nevoie de el.
Avand in vedere faptul ca ploaia se oprise iar locul la care trebuia sa ajung nu era atat de departe am ales sa merg pe jos. Nu mi-ar strica putina miscare.

Dupa aproximativ 15 minute de mers, am ajuns la adresa scrisa pe hartie. O cladire veche, aparent abadonata, cu geamuri sparte si tencuiala cazuta, trona in fata mea. Initial am crezut ca adresa este gresita, insa mi-am adus aminte ca Murray e detectiv particular, iar pe langa asta se mai ocupa si cu afaceri ilegale. Prin urmare, acesta era locul perfect in care isi putea desfasura activitatea fara ca cineva sa banuiasca faptul ca el se afla aici. Nici macar politia nu s-ar fi obosit sa il caute in locul asta. Era deghizarea perfecta.

Am indepartat grilajul de fier ce tinea loc de usa si am intrat in cladire. Locul era prafuit si intunecat, aratand ca un spital abandonat, lucru ce ma speria putin. Mai lipsea ca dupa un colt sa isi faca aparitia o fantoma imbracata intr-o rochie zdrenturoasa de mireasa, plina de sange, cu par lung si negru care sa ii acopere fata si un cutit in mana. S-ar fi potrivit de minune cu decorul.

M-am plimbat pe holul lung fara sa gasesc ceva. Erau doar o gramada de camere goale, o scara ce ducea la etajele superioare si un lift. Nici o usa incuiata, nici o dechizatura in perete, nimic. Urc scarile de piatra si observ cateva urme de pasi. Urmaresc urmele si ajung la primul etaj, ce arata identic cu parterul. Urmele se opreau in fata liftului ce arata a fi nefolosi de ani buni, insa apas de cateva ori pe buton si spre surprinderea mea, usile se deschid, lasand la vedere o camera mica si curata. Pasesc inauntru si zaresc in colt, o camera de supravegheat. Zambesc la gandul ca nu a fost atat de greu pe cat mi-am imaginat.

Atentia mi-a fost atrasa de butoanele pe care erau inscriptionate numere de la unu la noua, ce indicau etajele. Problema era ca eu habar nu aveam la ce etaj trebuia sa ajung, insa mi-am amintit de trucul pe care l-am folosit pentru a afla cifrul de la seiful tatei. Noroc ca eram fata si mai umblam cu machiaj dupa mine! Mi-am scos din geanta pudra, am luat buretelul si l-am trecut usor peste butoane. Am aprins blitul telefonului si l-am indreptat spre acestea. Am zambit cand am observat amprentele aflate pe butonul cu numarul sapte si l-am apasat.

Usile s-au inchis, iar liftul s-a pus in miscare. In momentul in care liftul s-a oprit, spre surprinderea mea, usile din fata mea nu s-au deschis, ci peretele din spatele meu, lansand la vedere o camera spatioasa, cu peretii acoperiti de mici dulapioare metalice. Cu exceptia unui birou dintr-un material alb, pe care erau aruncate zeci de dosare, printre care se intrevedea un calculator, camera era goala.