Jocul razbunarii

Capitolul 12

"Nu exista suflet, oricat de aspru, care sa cedeze mai devreme sau mai tarziu in fata dragostei"

Pierre Corneille

Pana si sufletul meu inghetat a cedat in fata dragostei. Dar dragostea nu e intotdeauna un lucru frumos. Ea te face fericit, te face sa te simti o persoana speciala pana in momentul in care aflii ce inseamna tradarea, durerea. In acel moment, acea dragoste care iti da viata, isi schimba fata si ajunge sa te distruga!

Am indepartat putin una dintre draperii si am privit afara. Langa masina lui Aiden, un BMW negru, se afla o tipa inalta cu par lung si blond ce parea ca abia se tine pe picioare. Dupa gesturile pe care Aiden le facea se pare ca incerca sa ii explice ceva, insa imi puteam da seama ce. La un moment dat, situatia a luat o intorsatura de 180 de grade, iar scena ce se derula in fata ochilor mei m-a lasat masca. Nu puteam sa cred ca asta se intampla! Nu era posibil ca pana si singura persoana in care incepusem sa am incredere sa ma insele. In momentul in care blonda s-a apropiat de Aiden si si-a lipit buzele de ale lui am simtit ca inima mea era sfasiata bucata cu bucata intr-un mod foarte dureros. Faptul ca asa numitul meu prieten nu reactiona in nici un fel, imi amplifica durerea.

Furia imi pulsa mai tare ca niciodata in vene. Ma simteam tradata, folosita, mintita si nu numai. Dar cum niciun vis frumos nu poate dura la infinit, in cele din urma esti obligat sa deschizi ochii si sa te trezesti la realitatea atat de cruda.

Atunci am realizat ca in viata facem alegeri, unele ne vor ajuta in viitor, iar altele ne vor da o lectie amintindu-ne sa nu facem aceiasi greseala de doua ori.
Am dat drumul draperiei ce acoperea geamul, lasand in spatele acesteia imaginea ex-ului meu alaturi de fata aceea blonda.
Am luat ruxacul lui Aiden, am indesat toate lucrurile lui inauntru, dupa care am asteptat.

-Am adus caietul! Satenul intra pe usa, indicand spre caietul din mana sa.

-Vad. Doar ca trebuie sa il duci inapoi, dar nu te mai intorci! Ii spun calma, desi furia imi devasta mintea. Iau ruxacul si jacheta de pe canapea si i le inmanez. El le ia confuz, neintelegand ce voiam sa spun.

-De ce? S-a intamplat ceva?

-Nu Aiden nu s-a intamplat nimic! Totul e extraordinar, doar ca vreau sa pleci si as vrea sa nu te mai vad in viata mea, insa din nefericire, o sa trebuiasca sa te vad pentru inca trei saptamani la scoala.

-Stai ce? Tu glumesti? Doar nu vrei sa ne despartim!

-Credeam ca esti mai inteligent de atat! E nevoie sa iti desenez? Da, ne despartim!

Un zambet larg isi face aparitia pe buzele mele in timp ce vocea mea era in totalitate calma. Insa totul reprezenta masca pe care am ales sa o port, in spatele careia erau comprimate adevaratele mele sentimente. La exterior, totul parea in regula, insa la interior eram devastata. Simteam cum ochii ma inteapa datorita lacrimilor ce amenintau sa imi pateze fata, in timp ce furia punea stapanire pe mine, intunecandu-mi mintea, iscand sa izbucnesc in orice moment.

-Kayla, de ce faci asta? Care e motivul pentru care ne despartim, pot sa stiu?

-O, te rog! Nu incerca sa faci pe nestiutorul! Am vazut tot!

-Stai putin! Ai inteles gresit, intre mine si Nicole nu e nimic, ea m-a sarutat nu eu pe ea. Se pare ca in sfarsit, satenul a descoperit motivul pentru care eu voiam sa dispara din viata mea.

-Ok! Te cred, dar acum pleaca!

-Nu plec pentru ca nu pot sa renunt la tine! Te iubesc Kayla! Si stiu ca si tu simti la fel. Desi la exterior arati de parca nu iti pasa, stiu ca nu e asa. Esti suparata, te simti tradata si inteleg asta, insa intre mine si fata aceea nu e nimic. Suntem doar colegi de clasa, iar in momentul acela era beata. Daca plec acum, ce o sa faci? O sa treci pur si simplu peste?