Jocul razbunarii

Capitolul 34

-Kayla! Iti suna telefonul! Starea mea de deconectare fata de tot ceea ce ma inconjoara, fata de realitatea cruda in care traiesc, a fost intretupta de Aiden ce isi flutura mana prin fata ochilor mei.

-Inchide-l! Am spus fara sa imi schimb pozitia sau privirea. Am pierdut de mult sirul minutelor de cand stau in fata ferestrei, privind in gol, contemplandu-mi existenta inecata in minciuni. Peisajul se schimbase radical, daca acum ceva timp, abia isi faceau aparitia primele raze de soare, ei bine acum, el straluceste sus pe cer, semn ca am inotat in propria-mi suferinta mai bine de doua ore.

-Kayla, e Taylor! Mana satenului s-a asezat pe umarul meu si a strans usor. Desi se afla in spatele meu ii puteam simti privirea ingrijorata, plina de temeri, blocata pe mine. Am intins in reluare mana dupa telefon, iar el mi l-a dat cu mici retineri, fara sa spuna insa ceva. Daca pana acum l-am subestimat, Aiden a ajuns sa fie in alerta maxima, cand vine vorba de Taylor, dupa tot ceea ce s-a intamplat in padure. Cred ca si eu as fi la fel, doar ca spre deosebire de el, eu simt ca am pierdut tot, ca si cum in tot acest timp am mers pe marginea prapastiei, iar in cele din urma am cazut, insa sunt inca in viata. Ma aflu intr-o continua cadere si nu imi mai ramane nimic altceva de facut decat sa astept sa ma izbesc de fundul acesteia. Negru, asta e ceea ce ma defineste mai mult ca niciodata. Ochii mei vad doar negru, nici o sansa de scapare, nici o mana care sa ma mai poata prinda. Doar sfarsitul inevitabil ce se apropie cu pasi repezi. Am raspuns fara tragere de inima, simtindu-ma lipsita de vlaga.

-Inainte sa ma injuri, sa ma omori prin telefon sau sa inchizi, asculta-ma! Daca vrei sa scapi cu viata, pleca din tara chiar acum! Nu lua pe nimeni cu tine, nu spune nimanui ca pleci! Doar pleca! Tonul alert si intensitatea cuvintelor coreeanului, m-ar fi determinat candva sa il ascult cu atentie si sa ii adesez numeroase intrebari, insa acum cand adevarul a iesit la suprafata, lucrurile s-au schimbat radical.

-Ce sens are sa plec? Prefer sa risc si sa mor decat sa fug! Oamenii care imi poarta o grija falsa imi creeaza deja repulsie. Unde m-a adus de fapt grija lor? In mijlocul prapastiei!

-Kayla! Tie ti se pare totul o joaca de-a soarecele si pisica? Daca ala te prinde, te omoara direct! Pleca din tara cat inca mai poti!

-De ce sa plec? Huh? Cu ce dracu' am gresit eu ca sa omoare? E vina mea ca au fost amandoi atat de iresponsabili si imaturi? Daca el vrea sa ma omoare asta nu inseamna ca eu nu il pot omori eu pe el inainte! Nu sunt un copil neajutorat asa cum ma credeti voi! Doar pentru ca nu am omorat inca pe cineva asta nu inseamna ca nu o pot face! El vrea sa ma omoare? Ei bine si eu vreau sa il omor pe el! M-ai lasati-ma dracu' in pace! Starea mea si asa instabila, se intensifica odata cu furia ce crestea in intensitate cu fiecare cuvant.

-Sunt un asasin platit, Kayla! Inca mai respiri acum datorita mie, pentru ca nu am vrut eu sa te omor, dar te asigur ca nu aveai nici o sansa sa imi scapi daca aveam de gand sa termin cu tine. Ai scapat de atatea ori, dar de data asta, tot ce poti sa faci e sa pleci! Nu mai merge asa! Daca ramai e sinucidere curata! Renunta, treieste-ti viata, lasa trecutul in urma si resemneaza-te cu gandul ca nu vei afla cine e el!

-Am aflat deja cine e! Am spus de data aceasta mult mai calma decat mi-as fi putut imagina ca voi putea fi si am inchis telefonul fara a-i astepta raspunsul.

Nu plec! Nu am de gand sa devin o fugara desi nu am nici o vina! Cand am ales sa intru in joc, stiam care e premiul, dar nu am luat in calcul si confruntarea. Desi am castigat o serie de batalii pana am ajuns aici, mai am de dus o ultima lupta, confruntarea finala.

M-am ridicat mai hotarata ca niciodata de pe fotoliul ce mi-a fost intr-o oarecare masura alinare in ultimele ore si am trecut ca fulgerul pe langa Aiden ce m-a urmat tacut.

-Erik, trebuie sa iau ceva de acasa, da-mi, te rog masina ta! Ma intorc repede! Fratele meu isi ridica incet capul de pe masa din bucatarie si imi fixeaza chipul cu ochii usor mijiti. Ii puteam citi zbuciumul launtric doar privindu-i ochii obositi si tristi, lipsiti de viata. Adevarul era insa, ca nu aveam de gand sa ma mai intorc, cel putin nu pana voi pune capat jocului acesta blestemat.