Jocul razbunarii

Capitolul 20

Am deschis ochii cu greu, simtindu-ma ca intr-o transa, capul ma durea foarte tare si simteam ca totul se invarte. Am incercat sa imi deschid ochii, insa un material imi bloca vederea. Am incercat sa imi indrept mainile catre fata, insa nu puteam. Abia atunci mi-au revenit imagini din ceea ce se intamplase cu putin timp in urma. Sau cu mult timp in urma, deoarece nu stiam cat am fost inconstienta.
Stateam pe ceva tare, cel mai probabil un scaun, mainile fiindu-mi legate strans la spate cu ceea ce parea a fi sfoara. Am inceput sa imi misc mainile in speranta ca voi putea desface legaturile, insa tot ceea ce faceam era sa imi ranesc incheieturile.

-Buna dimineata soare! S-a trezit in sfarsit Frumoasa Adormita? Era si timpul! Vocea imi parea foarte cunoscuta, insa din cauza adrenalinei ce imi pompa prin vene datorita fricii, si a durerii de cap, nu puteam identifica persoana careia ii apartinea.

-Ai de gand sa ma lasi sa vad si eu ceva sau trebuie sa imi ciulesc si mai tare urechile.

-Nu vrei cumva si o baie cu spuma, un masaj, ceva? Voiam sa imi dau ochii peste cap la auzul vocii sarcastice, insa materialul ma impiedica.

-Daca insisti, eu nu refuz! Am raspuns serioasa.

-Vai, ce amuzanti mai suntem noi astazi. Am auzit pasi indreptandu-se spre mine, iar o mana a prins bucata de material ce imi acoperea ochii, indepartand-o, ceea ce m-a facut sa imi strang ochii din cauza luminii.

Acomodandu-ma cu aceasta, am putut distinge imprejurimile, insa nu primeam nici un reper cu privire la locul in care m-as putea afla. Eram undeva intr-o camera intunecata, cu pereti din ciment umezi si murdari fara ferestre, unde exista o singura usa, iar lumina difuza ce imi permitea sa vad imprejurimile, provenea de la un bec atarnat din tavan.

-Nu ar trebui sa tipi, sa te zbati, sa ma rogi sa iti dau drumul? Deabia acum am putut vedea chipul celui ce ma privea confuz cu o sprinceana ridicata. Taylor!

-De ce as face asta? E logic ca nu ar avea nici un rezultat! Raspund indiferenta, in ciuda sangelui ce imi pulsa prin vene si a ametelii.

-Asta e adevarat, cu toate ca ar fi fost foarte amuzant sa te vad intr-o astfel de ipostaza!

-Pacat, dar trebuie sa te dezamagesc! Nu ti-ai ales bine persoana!

-E enervant! Vreau si eu putina distractie! Tipa si tu putin, cerseste mila, plangi ca sa ma distrez si eu.

-Sincer, chiar cred ca imi vine sa plang! E un sentiment ciudat! La auzul cuvintelor mele, un zambet scurt i se asterne pe buze, insotit de o sclipure ciudata a ochilor. De ce era atat de satisfacut? Chiar crede ca as plange in fata lui?
A, nu, stai! Nu imi vine sa plang! E doar greata provocata de faptul ca sunt nevoita sa iti vad fata. Se pare ca urmatoarele mele cuvinte nu erau intocmai cele pe care le astepta, deoarece, acel mic zambet ii dispare radical de pe fata, fiind inlocuit de o incruntatura.

-Deci ce urmaresti si de ce sunt eu legata de un scaun? Mi-am arcuit o spranceana in semn de intrebare, in timp ce fata mea a doptat o experesie plictisita si neinteresata de situatia actuala.

-Eu nu urmaresc nimic! Tot ce a trebuit sa fac a fost sa prind pisica! Eu doar respect ordinele! Spune Taylor zambind siret.

-Pisica? Avem nume de cod? Atunci daca eu sunt pisica tu trebuie sa fii sobolanul! Ai grija, pisica mananca sobolani.

-Ce amuzanta esti tu! Ai grija, s-ar putea sa te alegi cu un glont in cap datorita comportamentului tau! A nu, stai! Tu chiar o sa te alegi cu un glont in cap.

-Tu doar respecti ordinele, zici? Deci esti doar o marioneta, controlata de un papusar. Ma intreb oare ce o sa se intample cand nu o sa mai aiba nevoie de tine? Postura lui era una impunatoare, mainile incrucisate la piept si expresia dura, reusind sa ma intimideze. De ce avea efectul asta asupra mea? Nu m-am simtit niciodata intimidata de o persoana, pana acum.