-Erik, cine e tatal meu biologic? Cei doi si-au ridicat privirile din farfurii si am putut vedea confuzia din ochii lui Aiden, insa expresia fratelui meu era mult mai complexa, varia de la uimire la teama. Ochii ii erau mariti, buzele intredeschise si o mica incruntatura i se formase pe frunte. Furculita i-a cazut din mana pe farfurie, provocand singurul sunet ce a alungat linistea persistenta.
-Ce? Kayla te simti bine? Aiden, ce se afla in fata mea, langa Erik, pe cealala parte a mesei a dat sa se ridice si sa vina spre mine insa i-am aruncat o privire urata, iar el s-a oprit confuz.
-Erik, raspunde-mi! Mi-am amintit toata cearta dintre mama si...tata! Am ezitat la rostirea ultimului cuvant si am inghitit aproape dureros nodul din gat. Am o vaga banuiala dar vreau sa aud adevarul de la tine! M-am saturat de secrete, de minciuni, de toti oamenii care au ceva de ascuns fata de mine! Vreau adevarul! Cine e tatal meu biologic? Eram enervant de calma, spre deosebire de modul in care ar fi trebuit sa reactionez in astfel de momente, dar reprezenta doar incercarea mea de a-mi masca durerea din cuvinte, care oricum ieseau gatuite si nu eram departe de un hohot de plans.
Eram obosita si terminata din punct de vedere psihic de evenimentele recente, iar situatia se complica alarmant de repede. Atat Aiden, cat si fratele meu amutisera si ii intelegeam, stirile de ultima ora nu erau tocmai usor de digerat.
-E barbatul din poza pe care am gasit-o in seiful lui, nu e asa? Cel despre care am insistat atat sa imi spui cine e, insa nu ai facut-o si ai sustinut tot timpul ca nu stii cine e acea persoana. Mi-am ridicat privirea cercetatoare spre el pentru ca tacerea lui ataca direct in emotiile mele si asa instabile.
Erik isi freca frustrat fruntea cu degetele isi pleca jenat capul, evitandu-mi privirea. Aiden pe de alta parte analiza inca in liniste cuvintele mele fara sa intervina. Stia despre ce poza vorbesc, ii spusesem despre modul suspicios in care barbatul pe care l-am crezut atatia ani tatal meu, m-a privit in momentul in care m-a surprins in biroul lui si de faptul ca a incuiat usa, lucru pe care nu il facea niciodata, dupa ce am iesit de acolo, asigurandu-se ca nu am sa gasesc dovezile. Insa acest lucru nu m-a impiedicat sau descurajat, iar in noaptea urmatoare am gasit alaturi de Erik poza misterioasa.
Acum lucrurile prindeau sens, Nicholas, pentru ca nu ii mai puteam spune tata, nu voia sa aflu adevarul despre adevaratul meu tata, iar tensiunea a crescut in clipa cand l-am intrebat despre fragmentele din cearta lui cu mama.
-Imi pare rau! Imi pare atat de rau, dar nu am putut sa iti spun! Stiam ca adevarul are sa te raneasca si ai sa devii tot mai confuza legat de propria persoana, asa am ales sa maschez adevarul, cu riscul ca tu sa ma urasti! Inteleg daca ai sa simti repulsie fata de mine de acum in colo, dar simplul fapt ca suntem frati doar de mama nu schimba cu nimic situatia dintre noi, pentru mine vei fi intotdeauna sora mea mai mica si enervant de ambitioasa pe care o iubesc. Simteam cum ochii ma inteapa din cauza lacrimilor ce amenintau sa iasa, asa ca am clipit in repetate randuri pentru a le alunga. Cuvintele lui Erik ma dureau, dar ma si faceau fericita in egala masura. El a fost intotdeauna genul de frate mai mare protector si intelegator, care incerca sa ma readuca pe linia de plutire de fiecare data cand ma scufundam, iar acum eram mai mult decat fericita ca acest lucru nu se va schimba.
-Ce stii despre acel om? Unde e acum? Am intrebat calma, desi imi era intr-o oarecare masura frica de raspunsurile ce aveam sa le primesc.
-Se numeste Andrew Morgan. Era un american stabilit in Romania, iar acum trebuie sa aibe undeva in jur de 40 de ani. Cam asta e tot ce stiu despre el, nu l-am intalnit niciodata, dar existenta lui a generat numeroase certuri in familia noasta. Mama si tata s-au inselat reciproc, tata a fost primul care a calcat stramb, iar mama s-a razbunat intr-o oarecare masura. De aici stii despre ce e vorba. Nu am mai auzit nimic de el de cand am plecat din tara, dar se pare ca tata inca nu l-a dat uitarii. M-am ridicat abatuta de la masa, lasand farfuria cu paste si asa neinceputa, pe care cu siguranta nu aveam sa mai pun gura, in urma. Recunosc ca imi era foame, nu am mai mancat asa cum trebuie de ceva zile, insa in felul in care ma simteam acum, daca ii ofeream stomacului mancare cu siguranta ar fi refuzat-o. Am mers in spatele scaunului pe care statusem pana acum si mi-am sprijinit mainile de el, in timp ce ochii priveau pierduti in gol.
-Esti bine? Nu aveam puterea sa imi ridic privirea spre Aiden si sa ii suport ochii incarcati de ingrijorare, nu mai suportam nimic acum. Totul in jurul meu se prabusea, facand loc incertitudinii, durerii si temerilor.
-Nu, nu sunt bine! Am clatinat din cap, inca pierduta in gandurile mele. M-am departat usor de ei si mi-am tarat picioarele pana in livingul destul de spatios pentru un apartament din cadrul unui hotel. Unul dintre pereti era din sticla si lasa la vedere o ampla imagine a orasului, care alta data m-ar fi fascinat, insa acum fie ca ma uitam la ea, fie la un perete alb, imi era tot una. M-am cuibarit in fotoliul aflat cu fata spre geam, m-am strans genunchii la piept si am continuat sa privesc in gol.
Daca analizam putin viata mea de cand m-am nascut pana in prezent, aveam sa constat ca nu fusese nimic altceva decat un iad mascat in paradis. Dar din secunda in secunda, decorul se prabuseste tot mai mult si lasa la iveala cruda si dureroasa realitate, adevaratul iad si flacarile nemiloase ce imi ard sufletul deja deformat de ranile ce s-au cicatrizat de-a lungul anilor. Nu voiam sa ma lovesc de duritatea realitatii, insa nu puteam impiedica inevitabilul.
Mama e moarta, barbartul pe care l-am numit atatia ani tata, e de fapt un strain, eu si Erik suntem de fapt frati vitregi, iar despre tatal meu biologic nici macar nu stiu daca e in viata. Se pare ca sunt condamnata la singuratate si suferinta. Daca analizez mai bine situatia, de mica am fost genul de copil singuratic, aveam si inca am foarte greu incredere in oameni si nu am reusit sa imi fac prea multi prieteni, asta pana acum. Dar intr-o oarecare masura imi pare rau pentru asta. Imi pare rau ca Aiden a avut ghinionul sa ma cunoasca iar eu nu am fost capabila sa il tin la distanta de lumea in care eu am intrat, ci dimpotriva, l-am tras dupa mine.
Desi nu mai suntem de ceva timp impreuna, asta nu inseamna ca nu il iubesc. El m-a schimbat, m-a facut o persoana mai buna, a topit gheata ce se formase in jurul inimii mele si cel mai important, m-a invatat sa iubesc. Nu ma indoiesc de faptul ca si el are aceleasi sentimente ca si mine, il iubesc si el la fel, nu m-am indoit nici o clipa de asta, doar ca nu vreau sa se apropie iar de mine, nu vreau sa aiba de-a face cu un monstru ca mine. M-am saturat ca oamenii din jurul meu sa sufere, asa ca prefer sa ii indepartez decat sa ii ranesc.
Iluzii, tot ceea ce ma inconjoara, ceea ce ma reprezinta sunt simple iluzii. Nimic nu mai e ceea ce pare a fi. Am mers hotarata pe drumul razbunarii, insa m-am pierdut pe parcurs. Cu fiecare pas, suspiciunile si-au ascutit colturile, iar secretele au iesit la suprafata. Un singur pas, atat mai aveam de facut pana ce voi ajunge sa imi ating scopul.
Adevarul incepea sa prinda contur. Am studiat fiecare detaliu in parte, fiecare amanunt si intamplare si am realizat ca totul a luat-o razna cand eu am gasit acea poza. Atat era nevoie sa stiu, inceputul pentru ca de atunci pana acum, drumul meu a fost presarat cu indicii carora din nefericire nu le-am acordat atentie.
Ochii mi s-au marit iar inima a inceput sa imi bata nebuneste, astfel incat imi simteam pana si sangele curgand prin vene. Tatal meu biologic e american, mama a fost ucisa cand noi eram in California, dupa eu am fost rapita si dupa pentru un timp totul a fost calm, pana ce am gasit poza in seiful tatalui meu vitreg, iar cand am plecat pe urmele criminalului, am devenit tinta lui, iar obiectivul era eliminarea mea. Nu e posibil, nu e posibil ca el sa imi fi ucis mama.
Am ajuns, am parcurs tot drumul si am ajuns la destinatie! Aproape ca am castigat, tot ce imi ramane de facut e sa il infrunt!
--------------------------------------------------------
YOU ARE READING
Jocul razbunarii
Teen FictionKayla Brown, eleva nouă, de o întunecată indiferență, rece, inteligentă şi însetată de răzbunare, urmărită îndeaproape de criminalul ce i-a ucis mama. Aiden Carter, în aparență un suflet de gheață, rău, impasibil, dar totodată cel mai inaccesibil...
