Jocul razbunarii

Capitolul 24

Cand realizezi ca nu poti invinge in lupta impotriva demonilor trecutului, cand ei te controleza, in loc ca tu sa ii controlezi pe ei, ajungi sa constientizezi ca esti furios, intunecat, singur. Nu cunosti dragostea, nu cunosti fericirea, nu stii ce inseamna sa iubesti si sa fii iubit. Dar cand gasesti in cele din urma acea persoana ce te ajuta sa inveti sa fii fericit, sa iubesti, ajungi sa iti pierzi controlul chiar si la gandul de a pierde acel om.
Doare cand ne lovim, doare cand ne rupem o mana sau un picior, dar adevarata durere e atunci cand pierdem pe cineva. Durerea sufleteasca e de zeci de ori mai puternica decat cea fizica.
Imi e frica de durere, imi e frica sa pierd inca o persoana pe care o iubesc, asa ca prefer sa ma pierd pe mine.

Adam a apasat pe tragaci, glontul ce a parasit teava pistolului cu un zgomot asurzitor, urmand o traiectorie mortala spre pieptul lui Aiden.
E atat de ciudat sa vezi cum timpul isi incetineste cursul, iar totul in jurul tau se misca cu incetinitorul, incat ajungi sa ametesti cu totul.

E a doua oara cand il pun pe Aiden in pericol! E a doua oara cand prin greselile mele risc sa il pierd pe cel pe care il iubesc. E a doua oara, dar se pare ca va fi si ultima oara!
Pentru prima data am actionat in totalitate fara sa gandesc, manata de dorinta nebuna de a-l sti pe Aiden in siguranta. M-am pozitionat in fata lui, fiind pregatita sa incasez glontul in locul lui si sa imbratisez moartea cu bratele deschise.

Glontu s-a oprit undeva in pieptul meu, condusa de adrenalina si de frica de care nu eram constienta, nu am simtit nimic. Am indreptat pistolul cu tranchilizante spre Adam, am apasat pe tragaci si i-am infipt sageata aproape de gat. Un gand fugar mi-a patruns in minte, imagindu-mi ca ar fi fost mult mai bine daca in mana aveam un pistol cu gloante reale astfel, in loc sa il adorm il puteam ucide. Ce se intampla cu mine, de cand sunt eu atat de sadica? In mod sigur imi pierdeam mintile, am sa devin o psihopata daca nu mor acum! Arma i-a cazut din mana, urmand ca asa-zisul detectivul sa isi ocupe locul alaturi de ea pe podea. Aiden a pasit stingher in fata mea si m-a privit cu lacrimi in ochi. Dupa felul in care deschidea si inchidea gura, imi putam da seama ca voia sa spuna ceva insa cuvintele intalneau un blocaj inainte de a fi rostite.

-O Doamne, esti bine? Kayla esti bine? In cele din urma cuvintele au spart linistea dintre noi. Abia atunci, am simtit durerea apasatoare datorata glontului, insa ma asteptam sa fie mult mai rau. De ce nu murisem sau cel putin de ce nu eram inconstienta acum? Eram inca in picioare si eram cat se poate de vie.

-Cred ca lantisorul de la tine, tocmai mi-a salvat viata! Mi-am dus mana la locul din care trebuia sa curga sangele ce acum era inexistent si am scos lantisorul de la Aiden de sub tricou. Indiferent de cat de ireal mi se parea, glontul nimerise exact pandantivul in forma de bufnita.
Aiden privea cu ochii mari cand spre pandantivul ce in ciuda glontului pe care il incasase, era doar putin indoit, iar piatra neagra in forma de inima era crapata, in rest era inregula, cand la mine.

-Nu cred ca tu tocmai era sa mori pentru a ma salva pe mine! Tu nu esti in toate mintile sa stii! Aiden m-a tras mai aproape de el, si-a incolacit strans mainile in jurul taliei mele si puteam auzi cum isi trage nasul. Bataile accelerate ale inimii se potriveau perfect, facand un duet pe care l-as fi ascultat continuu.

-In primul rand, nu pot sa respir si in al doilea rand, daca incepi sa plangi, te bat. M-a eliberat din stransoare, desi sincera sa fiu, mai voiam sa ma tina in brate si si-a sters zambind o lacrima ce ii aluneca lent pe obrazul fin.
Cand ti-am spus sa nu vii cu mine, stiam despre ce vorbesc! Ma innebunit! Daca reusea sa te nimereasca, stii ce s-ar fi intamplat? Ai fi fost mort acum! Am continuat, dand frau liber sentimentelor, lasand frica sa imi acapere mintea. Imi era frica, inima imi batea nebuneste si recunosteam asta, insa nu imi era frica pentru faptul ca nebunul putea sa ma omoare, ci pentru faptul ca il putea ucide pe Aiden.

-Imi vine sa te strang de gat! Tocmai erai sa mori, din vina mea si tu inca iti faci griji pentru mine? I-am aruncat cel mai dulce zambet al meu si m-am indreptat spre seif. Scapasem eu de moarte si acum, insa daca mai pierdeam mult timpul, era posibil ca Murray sa se trezeasca si de data aceasta sunt sigura ca nu mai rata. Asta daca nu ma sugruma Aiden pana atunci.

Am introdus codul si am apasat pe manerul solid. Asa zisa usa a seifului, care avea aproximativ aceleasi dimensiuni cu a unei usi normale, s-a deschis cu un zgomot apasator, lasand la vedere o ditamai camera. Acesta nu putea fi numit seif! Am pasit inauntru, cu un Aiden uimit pe urmele mele si am privit fascinata de jur imprejur. Peretii si podeaua erau facute dintr-un metal argintiu, cel mai probabil aluminiu, cred. Nu ma pricepeam deloc la metale. Pentru mine toate denumirile pompoase aduse acestor tipuri de aliaje se rezumau la un singur nume, metal.

Toti cei patru pereti erau acoperiti de rafturi inalte, facute din acelasi material pe care erau asezate sute de arme, cele mai multe dintre ele fiindu-mi total necunoscute, cutii cu gloante, iar intr-un colt, unele peste altele se aflau niste cuburi infoliate. Luand in vedere culoarea si aspectul, cel mai probabil erau droguri.

Satenul se plimba fascinat in jurul incaperii, analizand minutios fiecare arma. Ii inteleg uimirea, e pentru prima data in viata noastra cand vedeam atat de multe arme la un loc. Am luat unul dintre ruxacele negre, asezate intr-un colt si am privit atenta armele, gandindu-ma la ce sa imprumut de aici. Am indesat pe rand in ruxac patru pistoale de diferite marimi si doua cu tranchilizante, un amortizor, sagetele care contineau...ce contineau ele si cateva cutii cu gloante, astfel ruxacul fiind plin. Stiu ca am exagerat si ca nu am nevoie de toate, dar de ce sa nu profit de situatie.

-Ce crezi ca tine in seiful asta? Atentia mi-a fost atrasa de vocea curioasa a lui Aiden, ce statea in fata unui alt seif, mai mic ce-i drept, din mijlocul camerei.

-Probabil creierul, asta ar explica multe, sau poate un cadavru. E destul de mare incat sa incapa! Aiden mi-a trimis o privire terifiata si dezgustata, insa conturata cu o urma de amuzament.
Sau poate isi tine doar bani si creierul. Acum sa fim seriosi, de ce ai avea un seif in interiorul altui seif. Si de ce ar fi mai importanti banii decat toate armele astea care cu siguranta costa incomensurabil mai mult decat ce se afla in seiful acela. Continui eu, in timp ce inchideam ruxacul. Era destul de greu.

-Pentru o adolescenta, sa zicem normala, de 17 ani, pui niste intrebari la care imi e aproape imposibil sa iti raspund. Il iau eu! Aiden mi-a luat rucsacul din mana si l-a pus pe un umar. Am iesit din seif si am aruncat o ultima privire rapida spre detectiv ce dormea pe podea. Cosmare placute pe podeaua rece, i-am urat in gand. Ne-am indreptat spre masina, lasand in urma cladirea veche parca desprinsa dintr-un film horror.

-Unde mergem? Ne-am urcat in masina, eu ocupand de aceasta data locul pasagerului, datorita cererilor obsesive ale lui Aiden de a-l lasa si pe el sa conduca, aducand ca argument faptul ca asta e unica lui sansa de a conduce o astfel de masina. Dupa ce o sa termin eu cu ea, nu o sa o mai conduca decat pestii, poate!

-Din cate stiu erau un lac prin apropiere! Hai sa mergem pana acolo! Mi-am scos telefonul din buzunar, si am cautat prin agenda, gandindu-ma ca unei persoane foarte dragi mie, i-ar prinde bine sa imi auda vocea.

--------------------------------------------------------

O Doamneee... Am ajuns la 10.000 de lecturi si credeti-ma ca nici macar nu stiu cum sa va multumesc. Nici macar nu pot exprima in cuvinte ceea ce simt acum si cat de recunoscatoare va sunt! Va iubesc mult, mult, mult!❤❤❤
Nici macar nu stiti cat de tare ma bucur pentru fiecare lectura, vot si comentariu in parte.😍😍😍

P.S. In poza de sus e Aiden!😊