Am tresarit cand am simtit masina oprindu-se, ceea ce a facut ca bratul lui Aiden din jurul meu sa ma stranga usor. Am recunoscut instantaneu interiorul masinii lui Erik, dar nu intelegeam cum am ajuns aici. Nu credeam ca voi mai fi capabila sa ma trezesc atat de usor, luand in considerare starea mea, insa m-am inselat. Se pare ca frica inca nu a disparut si deveneam din ce in ce mai paranoica, asteptandu-ma ca in orice clipa ca Taylor sa apara si sa termine cu mine definitiv. Apropo de Taylor, oare cum au scapat de el?
-Unde suntem? Am intrebat buimaca analizand detaliile din jur, insa am realizat rapid ca nu recunosteam zona.
-La un hotel! Nu putem sa ne intoarcem acasa pentru ca Taylor a spus ca stie adresa si ar putea aparea in orice moment acolo, iar la tata clar nu putem sa mergem pentru ca ar deveni suspicios in legatura cu vizita noastra de la patru dimineata! Am aprobat usor din cap, desi inca analizam spusele lui Erik. Eram atat de ametita incat mintea procesa informatiile cu mare dificultate.
-Esti mai bine? Privirea blanda si intrebarea lui Aiden au ramas in aer deoarece mi-am inchis iar ochii si am adormit fara sa vreau.
Aceeasi amintire legata de cearta dintre parintii mei, la care am asistat fara sa vreau, mi-a navalit in minte, doar ca de data aceasta era completa, iar complexitatea conversatiei si a adevarului dedus din ea, mi-a inghetat sangele in vene si mi-a blocat respiratia.
Am deschis larg ochii si am tras o gura mare de aer, dupa care plamanii mei cerseau, in timp ce ma ridicam in sezut.
-Kayla, linisteste-te! A fost doar un vis! Erik se aseza langa mine pe pat, pozitionandu-si mana pe umarul meu. Privirea lui s-a schimbat din disperare in usurare, in clipa in care mi-am indreptat atentia asupra sa.
Ai inceput sa plangi, sa te agiti si ti-ai oprit respiratia! Tu stii cat de tare ne-ai speriat? M-am uitat cateva secunde confuza la el, dupa care mi-am trecut degetele peste fata umeda. Avea dreptate, se pare ca plansesem.
Mi-am plimbat ochii prin camera necunoscuta mie, insa am realizat ca suntem la un hotel, Erik imi spusese asta inainte sa adorm. Ochii mi-au cazut insa pe Aiden, care se afla in cealalta parte a camerei si pe zambetul sau bland. M-am ridicat din pat, iar durerea de cap, deja cunoscuta mie nu a intarziat sa apara. Mi-am tarat ostenita picioarele pana in dreptul unei usi inchise care banuiam ca e baia si am intrat lasand in urma imaginea celor doi baieti ingrijorati de starea mea psihica.
Intuitia nu m-a dezamagit, usa aceea chiar ducea spre baie, insa nu m-am obosit sa acord atentie detaliilor din jur, observasem doar ca totul era in nuante de alb si crem. Acum orice detaliu devenea irelevant.
Mi-am aruncat apa rece pe fata pentru a-mi alunga acele amintiri atat de chinuitoare si daunatoare pentru mine, insa era in zadar.
Imi aminteam atat de clar discutia dintre tata si Erik la care am asistat fara sa vreau, cand tata i-a spus ca isi asuma riscul sa il urasc si prefera mai bine sa aflu de una singura adevarul decat sa imi spuna el.
Acum lucrurile incepeau sa se puna cap la cap, piesele puzzleului sa se imbine si sa creeze imaginea ce ilustreza adevarul pentru care am luptat atat de mult. Dar adevarul este mult mai dureros decat m-as fi asteptat si mult prea dur pentru oricine. Am urmat pasii monstrului care m-au dus la vizuina lui, eram inca la intrare si ezitam sa intru, insa fie ca vreau fie ca nu trebuie sa o fac! Trebuie sa infrunt adevarul!
Mi-am sters fata pe un prosop si am iesit din baie.
-Ce s-a intamplat in padure? Aiden era pe marginea patului si isi butona telefonul, dar isi ridica imediat privirea spre mine cand imi sesizeaza prezenta.
-Taylor a constientizat ca nu are sansa sa puna mana pe tine fara sa incaseze un glont mortal, asa ca a ales sa renunte.
-Cat e ceasul? Satenul si-a privit pentru o clipa telefonul, dupa care si-a indreptat ochii albastrii edenici spre mine.
-Aproape cinci dimineata! Ai dormit aproximativ 20 de ore, ar trebui sa mananci ceva pana nu ti se face rau. Intradevar imi era foame, dar durerea din suflet intrecea cu mult necesitatea mancarii. Eram confuza, dezamagita, ranita, intr-un cuvant distrusa.
-Mai tarziu! Am nevoie de putin aer! Nu, ramai aici, ma intorc repede. Nu doar corpul, ci si vocea imi da de gol oboseala. Aiden aproba scurt din cap si imi zambi bland asezandu-se din nou pe pat. Am parasit apartamentul inchiriat probabil de Erik si m-am indreptat spre scari. Intotdeauna am avut o mica retinere fata de lifturi, dar asta nu inseamna ca nu le-am folosit. Speram doar ca sirul de trepte sa se termine mai repede, iar iesirea pe acoperis sa nu fie blocata.
Efectul drogului disparuse, insa oboseala era inca prezenta, iar fiecare treapta imi accentua aceasta stare si asa destul de persistenta in ultimul timp. Spre usurarea mea, usa ce facea legatura cu acoperisul era deschisa si am pasit doritoare ca aerul rece al diminetii sa imi mangaie pielea. E ironic cum in urma cu o zi era sa mor pe un acoperis, iar acum gaseam liniste si alinare pe altul.
Aveam in fata ochilor silueta unui oras. In ochii mei, in amplul camp vizual, orasul arata ca o vietate uriasa, un amalgam compus din organisme interconectate. Este aproape dimineata, iar activitatea avea sa atinga cotele maxime abia peste cateva ore, insa arata mult mai plin de viata decat pana acum. Cladirile inalte, farurile masinilor aflate intr-o continua miscare si elementul cheie, razele timide ale soarelui ce isi facea usor aparitia, m-ar fi facut alta data sa ma abandonez cu toata fiinta in frumusetea peisajului, dar acum totul se schimbase. Viata mea isi schimbase cursul radical. Cuvintele aruncate intre parintii mei imi rasunau continuu in cap asemenea ecoului dintr-o pestera ce se repeta la nesfarsit.
-Chiar trebuie sa revenim la asta? Am fost de comun acord sa lasam trecutul in urma! Plangeam in liniste lipita de peretele ce despartea livingul de bucatarie.
Mama si tata se certau in bucatarie, fara sa stie ca eu asistam conversatia dintre ei.
-Cum sa las trecutul in urma cand in fiecare zi imi aduce aminte de greseala ta? Vocea puternica a tatei insotita de pumnul ce a lovit cu putere masa mi s-au imprimat in suflet nu doar in minte.
-Greseala mea? Si tu esti vinovat. Tu m-ai inselat, eu te-am inselat! Tu ai inceput cu asta! Nu incerca sa ma faci pe mine in totalitate vinovata! Respiratia mi s-a taiat, iar ochii mi s-au umplut din nou de lacrimi, care au inceput sa imi curga rapid pe obraji.
-Te-am inselat Emily, stiu si regret din tot sufletul! Inteleg de ce ai reactionat asa atunci si nu te invinovatesc, dar tu ai facut o greseala uriasa! In cazul tau au existat consecinte foarte grave care au dus la aparitia unui copil! E un copil Emily! Nu mai pot juca rolul tatalui iubitor in fata ei, mi-a ajuns! Fa-i bagajele, maine o duc la orfelinat! Daca nu iti convine, poti sa o iei si sa o cresti, dar iti jur, ca nu o sa il mai vezi niciodata pe Erik!
Mi-am scuturat capul pentru a-mi alunga imaginile dureroase insa eram constienta ca nu o puteam face. Erau prezente acolo, in mintea mea ca un monstru flamand ce ma devoreaza. Nu puteam continua astfel, m-am intors hotarata si mi-am lasat pasii sa ma poarte spre apartament.
-Tocmai ce voiam sa vin dupa tine! Hai sa mancam! Aiden mi-a prins mana si m-a tras dupa el in bucatarie, unde fratele meu se invartea in jurul unei mese. M-am asezat pe unul dintre scaune fara sa spun nimic, iar cei doi mi-au urmat exemplul. Farfuriile erau pline cu paste cu sos insa nu le-am oferit atentie. Cei doi au inceput sa manance repede, ca si cum nu ar mai fi pus mancare in gura de cateva zile bune. Imi parea sincer rau ca aveam sa le stric pofta de mancare, insa curiozitatea si disperarea ma devorau pe interior.
-Erik, cine e tatal meu biologic? Cei doi si-au ridicat privirile din farfurii si am putut vedea confuzia din ochii lui Aiden, insa expresia fratelui meu era mult mai complexa, varia de la uimire la teama. Ochii ii erau mariti, buzele intredeschise si o mica incruntatura i se formase pe frunte. Furculita i-a cazut din mana pe farfurie, provocand singurul sunet ce a alungat linistea persistenta.
----------------------------------------------------
Pam pam pam paaam...😂😂
Ce parere aveti despre rasturnarea de situatie si cine credeti ca e tatal biologic al Kaylei??? Dar criminalul, aveti vreo banuiala? 😏😄
YOU ARE READING
Jocul razbunarii
Teen FictionKayla Brown, eleva nouă, de o întunecată indiferență, rece, inteligentă şi însetată de răzbunare, urmărită îndeaproape de criminalul ce i-a ucis mama. Aiden Carter, în aparență un suflet de gheață, rău, impasibil, dar totodată cel mai inaccesibil...
