Jocul razbunarii

Capitolul 17

"Viata poate fi inteleasa numai privind inapoi, dar trebuie traita privind inainte!"

Georges Brassens

Stiam ca o sa am parte de o multime de suferinta si de tradari, stiam ca o sa vina clipa in care va trebui sa ii indepartez pe cei de langa mine pentru a-i proteja. Stiam toate acestea, insa am ales nu numai sa privesc, ci si sa traiesc in trecut. Nu am nicio scuza, alegerea mi-a apartinut in deplinatate iar acum trebuie sa platesc pretul, sa imi asum responsabilitatea!

-Si acum ce facem, iubito? Cu siguranta era o bomba si nu mai avea mult pana avea sa explodeze si sa ne prajeasca pe amandoi. Daca nu ne aflam in situatia in care ne aflam, jur ca il plesneam datorita apelativului folosit, dar momentan m-am multumit cu privirea urata pe care i-am aruncat-o.

-Nu stiu Einstein, gaseste repede un plan! Ii raspund satenului care se agita in jurul meu.
Mai ramasesera 25 de secunde iar eu inca ma aflam cu bomba in brate.

-Porneste masina si fi pregatit sa plecam cat mai repede de aici! Nu am mai asteptat sa aud nici o incuviintare de la el deoarece am inceput sa alerg cat de repede am putut tot inainte.

De o parte si de alta a drumului se afla doar o pasune verde, fara vreo casa sau om in apropiere. Ma departasem destul de mult de masina, iar cand am observat ca mai erau 17 secunde am aruncat bomba cat de departe am putut, rugandu-ma sa nu explodeze la impactul cu pamantul. Din fericire acest lucru nu s-a intamplat, iar eu m-am intors grabita la masina constienta ca nu va mai dura mult pana va exploda.

-Sa plecam de aici! Spun dupa ce am urcat in masina. Aiden nu mai asteapta nici un moment si accelera, mergand cu spatele.

Mai era aproape un kilometru pana la autostrada, cand am auzit o bubuitura, iar in clipa in care am privit in fata, am vazut o flacara de cativa metrii ridicandu-se spre vazduh, parjolind iarba din jur. Bomba nu era una tocmai mare, insa explodand sub masina, ar fi fost mai mult de cat suficient pentru a ne omori.

Priveam ingrozita, dar in acelasi timp usurata, flacara rosiatica ce inca ardea la o distanta destul de mare fata de noi.

-Tu ai luat-o razna de tot? Nici macar nu realizasem ca ne oprisem, pana in momentul in care vocea lui Aiden m-a scos din visare.

-Depinde la ce te referi! Am afisat fata de catel vinovat si l-am privit cu un mic zambet nevinovat.

-Nu iti inteleg logica! De ce ai luat bomba si ai fugit cu ea pentru o a arunca mai departe? Nu puteai sa o arunci de langa masina si sa plecam?

-Pentru ca nu aveam garantia ca in momentul in care va atinge solul nu va exploda. Daca s-ar fi intamplat asta, am fi murit amandoi.

-Si ai preferat sa risti sa mori tu, de cat sa murim impreuna, nu e asa? Ti-ai riscat viata ca sa ma salvezi pe mine!

-E vina mea! Nu stiu cum am facut-o dar am pierdut situatia de sub control! Eu te-am bagat in asta si nu puteam risca sa patesti ceva din cauza mea! I-am raspuns calma, insa cu o urma de regret.

-Fir-ar al dracu' Kayla! In ce te-ai bagat? Ce ai facut? Mi-am lasat capul pe spate sprijinit de scaun si mi-am inchis ochii. Nu voiam sa ii raspund, nu voiam sa imi cunoasca latura razbunatoare, pe care eu o detestam, dar la care nu puteam renunta deoarece, mai intai de toate face parte din mine, dar stiam ca nu va renunta atat de usor.

-Kayla! Spune-mi! Cine erau persoanele alea si ce voiau! Nu ma minti, vreau adevarul! Ce ai facut?

-Am angajat un detectiv, persoana datorita careia tu faceai crize, care sa ma ajute in gasirea celui ce mi-a omorat mama, dar se pare ca asta a umplut paharul, fiindca acea persoana a actionat. Cei ce ne-au urmarit sunt mai mult ca sigur marionetele lui, el doar trage sforile din umbra.