Jocul razbunarii

Capitolul 31

  Imaginile din jurul meu au inceput sa se distorsioneze, ametindu-ma si mai tare, determinandu-ma sa imi strang ochii si sa imi scutur usor capul. Corpul cald al lui Aiden ce ma invaluia, a disparut usor, lasand din nou loc frigului ce imi ingheta sangele in vene. Am deschis ochii si am privit confuza aceiasi copaci blestemati ce se aflau peste tot in jurul meu.

  Eram inca sprijinita de acea radacina, iar totul in jur era linistit. Corpul inconstient al lui Taylor lipsea, insa usor realizam ca nici macar nu fusese aici. Ce se intampla cu mine? Ce era de fapt drogul acela? Aiden si Erik nu venisera dupa mine, dar nici Taylor nu ma gasise inca, totul fusese doar o halucinatie. M-am ridicat cu greu in picioare, realizand ca starea mea nu se imbunatatise sub nicio forma asa cum crezusem, ci dimpotriva, se inrautatea. Indiferent de ce era, drogul acela reusea sa ma arunce intr-o lume a haosului si a disperarii, iar realitatea era imposibil de deosebit de halucinatii. Am inceput din nou sa merg, doar pentru a alunga cat de putin frigul ce ma inebunea la propriu.

Nu imi amintesc din ce directie am venit, totul parand la fel indiferent de locul in care priveam, dar era drumul corect atata timp cat nu ma intorceam de unde venisem. Pasii neregulati, respiratia sacadata, tremuratul incontrolabil si timpul care trecea chinuitor de incet, aprindeau in mine dorinta sa mor mai repede si sa scap de tortura asta fizica si psihica.
Traim intr-o lume a iluziilor, lucrurile pe care le vedem sunt adesea mai mult decat ceea ce par a fi. Dar cand iluziile navalesc peste tine, o iei razna si iti doresti sa sfarsesti totul, dar iluziile nu te omoara, ele te distrug incet si dureros.

O mana calda s-a asezat pe umarul meu si m-am intors speriata, insa am respirat cu adevarat usurata cand l-am vazut pe el.

-Aiden! Am soptit usor, un zambet abia sesizabil luandu-mi nastere pe chip, insa a disparut rapid cand am vazut ochii incarcati de ura ai satenului.

-Nenorocita dracu'! E numai vina ta! Tu m-ai bagat in tot rahatul asta, din cauza ta era sa mor de atatea ori! Bratele sale mi-au prins umerii si m-a impins cu putere de trunchiul unui copac. Am tipat scurt la contactul dureros cu suprafata tare, iar corpul mi s-a inmuiat, insa bratele lui Aiden ce ma strangeau cu atata putere incat credeam ca imi vor rupe oasele.

-Aiden, inceteaza! Ma doare! Lacrimile si-au facut rapid aparitia si au inceput sa imi curga pe obrajii inghetati. Nu stiam ce doare mai tare, puterea bratelor ce ma tineau ca intr-o menghina gata sa ma zdrobeasca in orice secunda si a ranilor anterioare, sau gandul ca Aiden e cel ce rosteste cuvintele capabile sa ma distruga.

-Te doare? Nu imi pasa, nenorocito! M-am saturat de jocurile tale! Lacrimile imi curgeau si mai tare, fiind insotite de suspine spasmice in clipa in care si-a strans mainile in jurul gatului meu, lasandu-ma fara aer. Stiam ca pot muri in orice clipa din momentul in care am acceptat sa intru in joc, dar niciodata nu m-as fi gandit ca persoana pe care o iubeam atat de mult avea sa imi ia viata.
Nimic, nu am auzit nimic. Am privit speriata in jur dar tot ce vedeam era alb pretutindeni. Am murit, totul s-a terminat?

In albul imaculat, obiecte incepeau sa prinda contur, insa atentia mi-a fost rapid atrasa de femeia cu parul lung castaniu, ochi de un albastru edenic si pielea alba. Buzele carnoase ii tremurau usor, iar lacrimile ii brazdau chipul palid.

-Mama? Vocea mea a iesit chinuita, iar o alta serie de lacrimi si-au facut aparitia. Ochii ii erau goi, iar chipul nu exprima nimic. Corpul a inceput sa mi se miste fara acordul meu, iar ochii mi-au picat pe revolverul din mana dreapta, indreptat spre mama. Ma simteam ca un simplu spectator ce asista la o piesa de teatru, caruia ii e imposibil sa intervina. Eram captiva in propriul corp care executa miscari fara acordul meu. Am tipat in agonie, cat de tare am putut in clipa in care cu un ecou puternic glontul a parasit arma, intrand in pieptul mamei, exact in locul inimii.

O pata rosie se intindea rapid pe materialul alb al rochiei, iar mama s-a prabusit la cativa metrii distanta de mine. Am inceput sa plang mai tare si sa tip, privind ochii inflexibili care ma priveau si corpul lipsit de
viata.

Ochii ma usturau din cauza lacrimilor varsate fara oprire, fata mi se transformase intr-o cascada de durere, iar suspinele imi ieseau regulat din gat fara sa le pot opri.
O luam razna, totul se transformase intr-un cosmar si nici macar nu stiam daca visez sau nu.

-Kayla! Revino-ti! Kayla! Imi auzeam numele strigata ca prin ceata, insa nu i-am acordat atentie. Totul in jurul meu era spulberat. Inima mea era distrusa si imi doream atat de tare sa imi pot controla corpul pentru a termina totul. Nu mai rezistam asa, nu stiam unde sunt, ce se intampla, daca sunt vie sau moarta.

Am simtit o usoara durere pe obrazul stang, iar zdruncinatul provocat de cele doua maini din jurul meu imi accentua durerea de cap.

-Kayla, deschide ochii! Nu ma determina sa te lovesc iar! Kayla! Totul in jurul meu se intuneca, silueta lipsita de viata a mamei devenea tot mai greu de privit in intunericul dens si am tresarit speriata, clipind des pentru a ma obisnui cu schimbarea luminii.

-Nu, nu, nu! Nu mai suport! Am tipat speriata, amintindu-mi de momentul in care Aiden voia sa ma omoare. Acum era in genunchi langa mine, tinandu-mi corpul imobilizat, in timp ce ma privea speriat.

-Hei! Uita-te la mine! Ai halucinatii! Linisteste-te! Mi-a prins fata in palmele sale mari, fortandu-ma sa il privesc. Am analizat pentru cateva clipe cele intamplate si acum realizam ca nimic nu fusese real. Taylor nu ma gasise, eu nu plecasem dim padurea asta, Aiden nu a incercat niciodata sa ma omoare si nu o vazusem cu adevarat pe mama. Totul era doar in capul meu, efectul drogului acela blestemat.

M-am repezit in bratele lui, strangandu-mi mainile in jurul corpului sau. Nu cred ca m-am bucurat in viata mea atat de tare sa vad pe cineva. Fara sa ezite vreo secunda, mi-a intors gestul, frecandu-mi usor spatele.

-Kayla! Trebuie sa plecam de aici cat mai repede! M-am departat usor de el si ii putem citi panica, insotita totusi de o urma de usurare in privire.

S-a ridicat inaintea mea, ajutandu-ma si pe mine sa fac acelasi lucru, dar nu am reusit sa fac niciun pas deoarece picioarele mi-au cedat. As fi cazut daca satenul nu ma sustinea. De data aceasta m-a prins mai bine, ridicandu-ma in brate in stilul miresei. In mod normal as fi protestat si i-as fi cerut sa ma puna jos, dar eram constienta de situatia mea actuala si de faptul ca eram incapabila sa merg.

-Nu adormi! O sa fie mai rau! Incercam sa ii urmez sfatul, insa oboseala imi intrecea ambitia. M-am abandonat in bratele calduroase ale lui Aiden si am privit ca in transa secventele ce se desfasurau in fata ochilor mei. Desi ma chinuiam sa tin ochii deschisi, eram mai mult inconstienta decat constienta.

-I-a administrat un drog halucinogen, de asta e asa! Are nevoie de somn si o sa isi revina. Am auzit vocea linistitoare a satenului si m-am fortat sa deschid ochii. Erik mi-a zambit usor, insa in secunda urmatoare l-am vazut intorcandu-se cu spatele, cu o arma in mana, indreptata spre o umbra ce isi croia drum printre copaci. Mi-am mijit ochii pentru a analiza mai bine silueta intunecata, iar panica a revenit cand l-am vazut pe Taylor cu o arma indreptata spre Erik.

-Nu am nici o treba cu voi doi, o vreau doar pe Kayla! Lasa arma jos, pentru ca nu ma impresionezi! Stiu ca nu poti sa tragi! Am auzit vocea amuzata a coreeanului, in timp ce ma luptam cu abisul negru care ma inghitea.

-Nu ma pune la incercare! Am mai tinut o arma in mana si nu imi e frica sa o folosesc! E sora mea, si am sa fac tot ce imi sta in putinta sa o protejez inclusiv sa ii zbor creierii unei marionete ca tine! Acestea au fost ultimele cuvinte pe care le-am auzit inainte ca totul sa dispara si sa cad in inconstienta.

--------------------------------------------------------